Suntem proaspăt întorși din Halkidiki (eu și ai mei), dintr-o vacanță de familie de o săptămână așă că, după încă o săptămână de editat fotografii, selectat cadre și montat vlog, astăzi am postat pe YouTube experiența noastră în imagini.
Vă las și aici câteva detalii și fotografii așadar:
Ne-am cazat la Hotel Papagalos (aflat pe brațul Sithonia, în Neos Marmaras) care nu arată spectaculos în exterior însă camerele sunt superbe. Cazarea a fost în jur de 800€ pentru toți trei, având în vedere că am luat cazarea prin Booking, undeva în Februarie. Prețurile, bineînțeles, variază în funcție de mulți factori (perioada rezervării biletelor, perioada vacanței efective, site-ul de pe care se face rezervarea/rezervare direct la proprietar, etc.)
Există posibilitatea plătirii micului-dejun în prima zi, pentru toate zilele de cazare, cu 7€/persoană însă, sfatul meu, pentru acest hotel, cel puțin, este să serviți à la carte, ieșiți mai bine și aveți o varietate mai mare de mâncare în raport cu ce vă oferă ei în micul-dejun plătit în prealabil.
Dacă tot am ajuns la capitolul “Mâncare”, bucătăria din Halkidiki nu prea ne-a impresionat. Având Thassos-ul, ca punct de reper, unde bucătăria tradițională grecească era la mama ei acasă, aici, în peninsulă, am găsit un meniu destul de sărac în așa ceva dar bogat în restaurante italiene cu pizza și paste, fast food-uri peste fast food-uri, fripturi cu garnitură de cartofi prăjiți și orez și cam atât. Câteva restaurante pescărești dar cu meniuri nu foarte variate.
Noi am abuzat de tzatiki, în schimb. La fiecare cină.
Plajele nu sunt, nici ele, ca pe insulă. Locuri sălbatice nu prea sunt iar noi am găsit doar două plaje care, într-adevăr, ne-au plăcut: Orange Beach și Tigania Beach. Imagini sunt în video blog destule.
Am fost și într-o croazireră, am citit în fiecare seară înainte de culcare, am privit marea (nu m-am uitat prin ea, cu gândul aiurea) și am făcut multe fotografii (nu le desconspir pe cele ce urmează să le postez în Instagram în următoarea perioadă, așa că le veți vedea direct acolo).
Am avut cu mine, ca aparatură (m-am gândit că ar fi bine să abordez și subiectul ăsta pentru cei interesați), un DSLR (Nikon D5100, la care, cel mai mult am folosit obiectivul de 55-300), un Canon compact (PowerShot G7X Mark II), un GoPro Hero 7 Silver și telefonul, pe care l-am folosit destul de mult, mai ales pentru tot ce ține de Stories în Instagram (Huawei P20Pro).
Apusurile au fost superbe iar în oraș, seara, este suficientă forfotă încât să simți atmosfera de stațiune. Muzică pe la terase, în schimb, mai deloc. Și un singur club în zonă, de la care se auzea muzică până dimineața când tot portul dormea. Magazine peste magazine cu suveniruri, haine, condimente. Prețurile, cam la fel ca în Thassos, fără mari diferențe.
La plecare, ne-am oprit pentru 24h în Salonic iar asta o să vă arăt în următorul articol de Travel, cel mai probabil peste două săptămâni.
Eχαριστώ που με διαβάσατε, sau “Mulțumesc pentru că m-ați citit”! (google translate, bineînțeles)
Leave A Comment