Vreau să încep prin a spune că tot ce urmează să scriu vine din experiență proprie și voi vorbi strict din punctul meu de vedere, prezentându-vă o părere personală, bazată, într-adevăr, pe multă informare, dar, în continuare, fiind subiectivă.

Alăptatul este un subiect atât de controversat și atât de discutat, când este, de fapt, ceva extrem de natural și firesc. Am auzit extrem de multe voci care spun că alăptatul e normal să doară, mai ales la început, că nu poți evita (tot la început) furia laptelui sau alte probleme și că e imposibil să fie totul ușor și frumos ca în filme fără ca măcar să întâmpini lucruri destul de neplăcute, ca să nu spun “urâte”.

Ei bine, eu cu alăptatul nu am avut nicio problemă serioasă până acum. Așa cum v-am spus și articolul trecut, m-a ajutat enorm modulul despre alăptare susținut de Adina Păun în cadrul programului “Bebe bun venit”. Nu spun că nu pot apărea alte lucruri pe parcurs, dar începutul acestei călătorii chiar cred că ne-a fost ușor datorită informării. Am știut cum trebuie să arate și să se simtă o atașate corectă, lucru primordial în reușita alăptării. Am știut cât de important este colostrul și cum, cantitatea lui este perfectă pentru stomăcelul mic cât o cireașă în primele zile de viață. Am știut că nu e nevoie de completare cu formulă pentru că bebe vine cu rezerve din uter pentru primele zile în maternitate cât doarme mult din cauza icterului și mănâncă rar și puțin (având doar colostrul amintit mai sus). Clara nu a primit formulă niciodată. În zilele cât am stat în maternitate i s-au făcut câteva teste de glicemie ca să vedem că rezervele ei din burtică sunt suficiente pe perioada dinaintea instalării lactației mature (parcă glicemia i-o verifica; nu îmi aduc aminte exact și nu vreau să dau o informație eronată).

Am știut ce am de făcut acasă, când a început să se instaleze lactația și, până la reglarea ei și sincronizarea cu nevoie Clarei, sânii se angorjau constant, lucru perfect normal. Ei încă nu știu cat să producă. Nu i-am muls ca să producă ulterior mai mult decât avea Clara nevoie și, astfel, s-o dau în furia laptelui. Am aplicat comprese de căldură umedă (prosoape înmuiate în prealabil în apă fierbinte), am făcut masaj pentru a-i detensiona și am avut răbdare ca Clara să mănânce când și cât a vrut. Sânii s-au obișnuit cu cererea și și-au reglat producția în concordanță cu ea în câteva zile. Totul se întâmplă natural dacă avem răbdare și știm cum să prevenim neplăcerile. De câte ori îmi simt sânii tensionați (se întâmplă rar, dar se întâmplă, mai ales dacă Clara a avut o zi de leap sau puseu în care a stat mult la sân), nu îi mulg, ci am răbdare să vină masa următoare. Producția de lapte funcționează după principiul cererii și ofertei. Sânii vor produce mâine atât lapte cât s-a extras astăzi, așadar totul se reglează. Trebuie, însă răbdare și calm instalat doar prin informare în prealabi cu privire la proces și felul în care funcționează el. Pompa nu face decât să facă sânii să producă și mai mult lapte ulterior. Ar trebui, din punctul meu de vedere, folosită doar în cazuri extreme, când, din diferite motive, bebe nu mănâncă la sân, sau, tot în cazuri extreme de angorjare, doar pentru detensionare dacă se poate, nu pentru a goli sânul. Bineînțeles, pot apărea diverse afecțiuni ce necesită folosirea pompei, dar acolo este altă poveste.

Nu am făcut niciodată rezerve de lapte pentru Clara. Am preferat (am avut, ce-i drept, și posibilitatea prin prisma faptului că Emilian a decis să lucreze de acasă o perioadă) să îmi fac programul astfel încât să fiu lângă Clara de câte ori îi e foame. Când am programare la unghii, de exemplu, Emilian vine cu noi, o pune pe Clara în sistemul de purtare și se plimbă cu ea în zonă ca să fie aproape în caz că i se face foame între timp.

O hrănesc la cerere, de câte ori și atât de mult, ca și timp, cât este nevoie. Are momente când mănâncă două minute, momente când o masă durează și o oră. Dar niciodată nu mi-am pus problema (complet greșită, de altfel) că nu se satură sau că laptele meu are o problemă. Am ales să am încredere în copilul meu care simte când îi este foame și cât are nevoie să mănânce și în corpul meu care reflectă inteligența divină și știe atât de bine ce să facă. Drept urmare, Clara a luat în greutate foarte bine și totul, în direcția asta, a mers de la bun început și până acum lin și fără prea mari provocări.

Am avut-o și o am în continuare alături, pe drumul alăptării, pe Silvia Moise, consultant în alăptare care mi-a răspuns la orice întrebare, oricând a apărut vreuna. Au fost puține, dar ajutorul ei a contat mult. M-am confruntat, de exemplu, cu o perlă de lapte despre care nu auzisem înainte. Un punct de lapte se formase în capătul canalului și se vedea, pe mamelon, ceva alb, iar primele câteva secunde de supt după atașarea Clarei erau dureroase. Am rezolvat problema în câteva zile cu scufundarea sânului, de două ori pe zi timp de câteva minute în apă călduță cu sare amară. Altă problemă cu care m-am confruntat a fost, acum de curând, un canal expandat la sânul stâng care se simțea ca și cum mă lovisem. Nu puteam localiza punctul dureros la palpare, fiind în interior. Am rezolvat cu varză la locul dureros (nu pe tot sânul pentru că scade producția de lapte). Am fost și la o ecografie să mă asigur că totul este în regulă pentru că mi se păruse ciudată senzația.

Oricum, la fel ca în cazul nașterii (când am reluat, in timpul travaliului, lecțiile care prezentau etapele în care mă aflam), de câte ori am avut câte o întrebare generală legată de procesul alăptării, am apelat la lecția în care știam că găsesc informația din modulul de alăptare din cadrul “Bebe bun venit!”.

Vreau să mai punctez subiectul alimentației mamei care alăptează. Controversat și el. Mănânc acum aproape orice. Am început din nou să mănânc și carne pentru a rezolva problemele de anemie cu care m-am confruntat după naștere. Plus de asta nici nu mi-a mai respins-o corpul, deci mi-a fost în regulă. Mănânc carne o dată la câteva zile și nu în cantități mari.

Revenind, pentru alăptare am ales să introduc toate alimentele treptat și am fost atentă la reacțiile Clarei. Au sistemul digestiv incomplet dezvoltat și de aici problemele mari cu colicii, mai ales dacă nu avem grijă la semnele lor și continuăm să mâncăm un aliment care nu le face, la momentul respectiv, bine.

Am notat tot ce am introdus și dacă am simțit-o mai mârâită, mai agitată, cu mai multe gaze, dacă am observat dureri de burtică sau fundulețul mai roșu etc., am știut ce am mâncat nou și am așteptat 1-2 săptămâni până am încercat din nou alimentul respectiv. Prima oară când am mâncat ciocolată, de exemplu, a adormit extrem de greu și a avut somnuri scurte și agitate. Am așteptat câteva săptămâni fără zahăr deloc, după care am gustat iar puțină ciocolată și a fost în regulă. La fel s-a întâmplat (cu reacții vizibile din cele amintite mai sus) cu sosul de pesto, de exemplu (dureri de burtică), sau cu carnea marinată (din cauza condimentelor se înroșea fundulețul, fără disconfort însă).

Cred că datorită felului în care am procedat Clara a avut o adaptare blândă și nu am avut probleme cu colicii deloc. I-am dat, în tot acest timp Protectis și Kebene (la început Espumisan), iar lucrurile au fost line.

Urmează să introduc curând, treptat, alimentele cele mai problematice, anume fasole, porumb, broccoli, conopidă, mazăre, varză. Voi începe încet cu ele, în curând. Dar încet de tot, cu cantități foarte mici la început și, bineînțeles, introduse pe rând, la distanță de minim o săptămână un aliment de altul.

Alte informații referitoare la alăptare nu cred că mai am de bifat. Laptele matern este aur pentru bebeluș, pentru sistemul lui imunitar, pentru dezvoltarea lui cu totul, implicit pentru partea emoțională și este creat de corpul mamei special pentru nevoile acestuia. Nu mai spun de beneficiile alăptatului pentru noi, femeile.

Laptele nostru se modifică în funcție de perioada zilei, necesitatea copilului din momentul respectiv și așa mai departe, așadar uneori este mai diluat, alteori mai gros, nefiind o soluție să îl compari cu nimic și neajutându-te să te îngrijorezi cu privire la producție și calitate atâta timp cât alăptezi la cerere și ai răbdare să oferi bebelușului tău sânul de fiecare dată și atât de mult cât îl cere.

De altfel, mulsul pentru a vedea cât anume mănâncă bebelușul este o practică extrem de greșită care nu aduce niciun răspuns relevant ci doar creează frici și frustrări nefondate. Am auzit că sunt medici care le îndrumă pe mame să facă asta. Pompa nu are tehnica și puterea de supție a bebelușului și nu vei extrage niciodată cu ea atât cât poate copilul să o facă. Plus de asta, după cum am mai spus, producția de lapte diferă de la zi la zi și de la un moment al zilei la altul, astfel încât este total irelevant cât lapte scoți cu pompa. Aveți încredere în corpul vostru și în sincronizarea acestuia cu nevoile bebelușului. Statistic vorbind, 97% dintre femei pot alăpta.

Probleme care apar pot fi depășite prin cunoaștere și prin companioni de drum competenți și empatici, așadar apelați la un consultant în alăptare avizat atunci când simțiți că aveți o problemă. Pot apărea diverse situații pe durata alăptării, nu e un drum neapărat previzibil, dar cred cu tărie că cel mai important este să fim cât de informate putem și să avem pe cineva de încredere la care să apelăm atunci când simțiți nevoia. Toate se rezolvă, iar laptele este suficient și bun la fiecare dintre voi, credeți-mă! Este doar o chestiune de sincronizare a cererii cu oferta. Dacă știți beneficiile alăptatului exclusiv cu lapte matern și vă doriți să o faceți, sunt extrem de puține cazurile în care procesul să nu poată fi dus până la capăt fără suplimentare cu formulă sau chiar renunțarea definitivă la alăptat. Alăptatul nu trebuie să doară, nu trebuie să vă chinuie, nu trebuie să fie decât magie și frumos. Aveți încredere, informați-vă și luați cea mai bună decizie pentru voi și copilul vostru.

Și dacă tot vorbeam de magie, în plus de toate informațiile tehnice amintite până acum, conexiunea care se creează cu puiul tău în timp ce este la sân este incomparabilă cu orice. Nu există sentiment mai frumos. Nu există conectare mai profundă. Nu pot descrie ce simt atunci când Clara se uită în ochii mei în momentul nostru special în care doar în formula asta, eu și ea, putem fi. Indescriptibil!

Inițial nu aveam de gând să fac un articol separat despre alăptare, însă, când am început să scriu mi-am dat seama că e necesar.

Sper că v-au fost utile informațiile și, dacă vă mai pot ajuta cu ceva, scrieți-mi!