Aseară am fost la o petrecere singură. Am plecat la opt și jumătate seara de acasă, îmbrăcată elegant, pe tocuri, am condus cu jazz în mașină și am dansat câteva ore cu alte zeci de femei îmbrăcate în alb.

“- Te iubesc atât de mult încât aș putea muri pentru tine!
– Dar ai putea trăi pentru mine, mami?”

Arată-i copilului tău că îl iubești iubindu-te pe tine mai întâi. Ieși în oraș atunci când ai ocazia, prioritozează și momentele cu tine, fă ce îți place cât de des poți. Nimic nu va fi la fel de des ca înainte, dar fă să fie atunci când se poate.

Copilul tău nu își va aminti de chiuveta mereu goală sau de praful aproape inexistent din casă, dar își va aminti cum erai tu în interacțiunea cu el, iar relația ta cu tine dă tonul tuturor relațiilor din jur, inclusiv celei cu copilul tău. Nu poți scoate calm în momente dificile din furtuni interioare, nu poți culege echilibru din frustrări și nici iubire necondiționată din nemulțumire de sine.

Am învățat că e nevoie de timp cu mine și înafara celui în care citeam când Clara dormea în brațele mele. Am învățat în doi ani de când o am în viața mea că am nevoie să interacționez cu alți oameni, cu alte femei, fără ca ea să fie cu mine. Am nevoie de timp pentru pasiunile mele înafara casei, pentru mers la terapie, pentru un film la cinema cu o prietenă, pentru sport, pentru condus seara cu jazz în mașină, în drum spre o petrecere. Iar ăsta nu e egoism, ci din contră. Profunzimea lucrurilor ascunde iubirea pentru copilul meu pe care o cultiv inclusiv prin iubirea pe care mi-o port.

Citește mai departe, te rog.

Eu și soțul meu nu avem ajutor în creșterea Clarei pentru că nu ne-am dorit asta, dar și pentru că am putut să o facem, având amândoi programe flexibile. Până acum câteva luni, când am prioritozat altceva, am mers la sală o perioadă bună de trei ori pe săptămână. Nu conta ora. Când se putea. Soțul meu stătea cu Clara acea oră și jumătate, cât eu eram la sală și privind-o ca pe o oră și jumătate de timp de calitate tată-fiică nu sună mult, nu?

Ies în oraș sau la cumpărături singură, am timp să lucrez și să citesc, dar nimic din toate astea zilnic sau toate în aceeași zi. Aici cred că se înțelege greșit conceptul de “timp pentru tine” ca mamă. Nu trebuie să îl ai zilnic, nico măcar la două zile. Nici la trei sau patru. Dar poate reușești o dată pe săptămână să mergi să alergi cu căștile în urechi sau să ieși o dată la o lună-două, cu o prietenă veche sau să accepți invitația la o petrecere la care e necesar să mergi singură.

Mult timp nu am simțit nevoie deloc să îmi petrec timpul fără Clara și mi-am ascultat corpul care era legat ombilical de copil și inima care urla de sete după contactul piele pe piele. Au fost luni întregi în care nu m-am desprins și pot fi multe. Pot fi chiar ani și e perfect în regulă. Fiecare relație mamă-copil are dinamica ei și fiecare mamă simte când e nevoie de timp cu ea singură. Pentru unele poate fi mai repede, pentru altele mai târziu, dar important este să vă ascultați sufletul. Să nu vă refuzați nevoia de copil sau de lipsă a acestuia pentru timp cu voi. Să vă lăsați ajutate și să lăsați să vi se ia de pe umeri responsabilități care nu sunt doar ale voastre. Să vă ascultați, să înțelegeți și să faceți cumva să vă dați ce aveți nevoie.

Aseară am fost la o petrecere fără Clara. Și a fost singura în doi ani de când o am, dar a fost. Nu mi-am refuzat-o atunci când am fost invitată. Am luat o cazare în București o noapte pentru a fi mai aproape de Clara pentru orice eventualiate (noi stăm în Ploiești), am plecat la opt și jumătate seara de la apartament, îmbrăcată elegant, pe tocuri, am condus cu jazz în mașină și am dansat cu alte zeci de femei îmbrăcate în alb. Clara a adormit cu Emilian, iar eu m-am întors acasă peste trei ore, când ea dormea. A fost timpul meu care, privit din exterior poate pare mult și deplasat: ai un copil acasă și tu mergi să te distrezi! Da, pentru că îmi iubesc copilul și copilul meu are nevoie de o mamă care are, la rândul ei, nevoile satisfăcute pe cât posibil în situația de mamă cu copil mic. La fel și soțul meu are nevoie de o soție echilibrată, iar momentele în care un soț își face datoria de tată stând singur cu copilul lui câteva ore contribuie la “happy wife – happy life”. Sună mai puțin rău acum, nu?

Pe partea cealaltă, soțul meu merge la sală, iese la tenis săptămânal, citește. Niciunul dintre noi nu a renunțat total la pasiunile lui. Doar le-a rărit frecvența. El a ales să aibă în fiecare dimineață o oră de trezire matinală pentru timp singur cu el în casă, în liniște. Asta este nevoia lui și a făcut cumva să o satisfacă.

Ajută toate astea să ai un copil mereu calm și zen? Nu. Nu există așa ceva. Și Clara se enervează, și clara țipă, și Clara are momente când refuză sau întinde limite și e perfect normal. E parte importantă din evoluția lor. Știm să gestionăm mare parte din situații pentru că ne ajută foarte mult tehnicile Uraniei din All About Parenting care pentru noi chiar funcționează și pe care le-am aplicat de la început. Dar putem aplica acele tehnici pentru că interiorul nostru este, pe cât se poate, în echilibru, iar timpul pentru noi are o pondere mare.
Plus de asta, cum am mai vorbit în alte rânduri, sunt ani în spate, înainte de Clara, în care am lucrat constant cu noi individual, astfel încât să avem relația de cuplu și pe cea cu noi înșine pe care le avem, iar cine este aici, în comunitate, încă de la început, știe tot parcursul. Nu a fost ușor. Se vede doar varful iceberg-ului și nu profunzimea lui.

A fost și este un drum pe care îl alegem constant, acela de vindecare și învățare continuă. Acela de a ne alege pe noi în primul rând pentru a putea oferi, mai apoi. Iar toate astea se oglindesc acum în ceea ce alții numesc ironic viață de părinți “perfecți”. Nu suntem perfecți, cu siguranță, și nici nu spunem asta. Doar spunem că ne e bine pentru că și situațiile provocatoare le privim cu curiozitate și liniște. Nu mereu, dar de majoritatea dăților. Este pur și simplu vorba despre mindset-ul pe care l-am dobândit în timp. Asta pentru că toți anii din spate și tot ce am făcut după Clara s-a cumulat. Nimic nu s-a întâmplat pur și simplu, iar astfel de realități există și sunt reale.

Știu că poate fi greu și pentru multe mame este greu. Multe mame nu au ajutor și lipsa timpului pentru ele face maternitatea o perioadă foarte grea, chiar neplăcută. Nu le anulez suferința sau realitatea. Fiecare are dreptate. Și toate suntem minunate așa cum suntem pentru că dăm copiilor noștri cea mai bună versiune pe care o putem da în momentul de față, cu resursele pe care le avem. Există parcursuri diferite și lecții pe care fiecare le are de învățat în anumite etape ale vieții. Îmi doresc doar să întrezăriți lecția iubirii pentru copilului vostru manifestată prin iubirea pentru voi.