“Maternitatea e grea, iar mamele care spun că le e ușor, că dorm noaptea, au timp pentru ele ziua și se relaxează în vacanțele cu copiii, clar mint.”

Generalizarea mi se pare greșită în orice direcție ar fi ea.

Nu ne place să auzim afirmații precum “Românii sunt hoți.”, “Toți bărbații sunt imaturi.” sau “Toate femeile sunt c***e.” și considerăm că am trecut, sau cel puțin ne dorim să fi trecut peste anii în care se spuneau aceste lucruri peste tot.

Dar cu mamele cum stăm?
Despre noi ce se spune?
Revin imediat aici.

Pentru că foarte mulți ani la rând s-a promovat perfecțiunea și s-a ajuns la concluzia, conform specialiștilor, că media și online-ul scot în față imagini ale unor vieți și corpuri perfecte, ajungându-se astfel la depresii sau chiar suicid, mai ales în rândul adolescenților, s-a trecut, din punctul meu de vedere, în extrema cealaltă.

Se promovează iubirea de sine în corpuri care nu sunt sănătoase din cauza grăsimii în exces, omițându-se faptul că iubirea nu trebuie să se îndrepte doar spre imaginea de sine, ci spre sine cu totul, iar sănătatea ar trebui să primeze. Se promovează normalizarea dependențelor (și aici mă refer mai ales la tutun, cofeină și zahăr) pentru că “suntem oameni” și “e imposibil să nu ai o astfel de dependență”, a depresiilor, a anxietăților, a epuizării, ca parte obligatorie, integrată și aproape constantă a vieții oricărui individ și astfel se promovează, mascat, disprețul față de persoanele care arată sănătos, care se simt bine, care se consideră fericite și care simt că viața e minunată.

S-a ajuns la o percepție generalizată asupra greutăților și burn-out-ului în toate ariile în care poate fi experimentat, inclusiv în viața de mamă.

Sunt extrem de apreciate și considerate reale și autentice mamele care ies în față spunând că, de fapt, maternitatea e extrem de grea și nimic nu e ca în filme, că în viața reală nu se aplică ce scrie în cărți sau ce se predă în cursurile de parenting și că nu ai cum să fii bine tu, ca mamă, ca femeie, în perioada în care copilul sau copiii tăi sunt mici.

Bineînțeles că toate cele care simt astfel empatizează și spun că li s-au scris gândurile proprii în postările pe care le citesc. Le este confirmat faptul că nu doar lor le este greu și că nu sunt mame rele.

Nu. Nu sunteți mame rele, în niciun caz. Dar, la fel cum generalizarea este toxică în direcția unei vieți perfecte, la fel este și cea în direcția opusă. Într-o lume în care se scoate în față greul și se aplaudă persoanele care îl expun pe-al lor, vreau să vă spun că există și ușor și nu este nicio problemă dacă la voi nu e așa. Dar acceptați că există și altfel, fără să vă învinovățiți pentru asta. Pentru că pentru a se scăpa de sentimentul de vinovăție s-a găsit ca altfernativă refuzarea existenței unei posibile vieți frumoase și percepută ca “ușoară” în postura de mamă.

Da, există și mame care dorm 10 ore pe noapte, care merg la toaletă fără copii, care pot strecura câteva ore, o dată la ceva timp, doar pentru ele, mame care își doresc să oprească timpul în anii copilăriei mici a puilor lor, mame care adoră să alăpteze sau să le doarmă bebeii în brațe, la sân, toate somnurile.

Și uite altă perspectivă: poate ce pentru unele mame e greu, pentru altele e plăcut. Poate unele au șansa de a avea un partener care poate împărți tot parenting-ul în mod egal cu ele și astfel, se pot bucura de tot procesul de mămicie altfel, odihnite, cu călărețul în control.

Cred că sunt multe variabile și mulți factori care fac diferența. Mulți de tot. Tocmai de-asta, povestea fiecăreia e altfel și, să etichetăm din start o mamă căreia îi e bine, ca fiind mincinoasă sau falsă, e atât de greșit.

Avem vieți diferite, experiențe diferite înainte de copii care ne-au format, relații diferite cu noi înșine, cu partenerul, cu copiii noștri, cu rudele, avem percepții diferite asupra vieții, feluri diferite de a ne raporta la evenimente și situații similare și moduri diferite de a reacționa.

De altfel, nu e niciodată ușor în totalitate, așa cum nici greu nu le este altora invariabil. Nici perfect nu există, nici haos întru totul, dar e necesar ca societatea să accepte faptul că nu există doar greu cum nu există nici doar ușor.

S-a ajuns ca mamele care sunt tonifiante, care au vieți sănatoase din mai toate punctele de vedere, cele care își etalează încrederea în sine, mamele care au timp să citească sau să trimită un mail, să meargă la un masaj, mamele care își expun drumul lor împlinitor în alăptare, relația lor bună cu somnul sau timpul și experiența lor lină în obținerea cooperării cu copilul, mamele care în se bucură și simt relaxare în timpul vacanțelor cu copiii etc., toate aceste mame au ajuns să aibă momente în care să se întrebe dacă nu cumva ele exagerează. Dacă nu cumva doar li se pare că trăiesc astfel și omit realitatea dură. Astfel de femei ajung să se simtă prost pentru ceea ce trăiesc și arată lumii, ajung să se întrebe dacă nu e ceva în neregulă cu percepția lor când viața de mamă, de fapt, e, conform a ceea ce se promovează, grea și epuizantă.

Atât mamelor cărora le este greu, cât și celor cărora le este ușor, au, la rândul lor, mai multe sau mai puține momente de tristețe, fericire, oboseală, energie, anxietate, încredere, liniște, agitație, furie sau recunoștință. Nu există alb sau negru în viața nimănui, inclusiv a mamelor. Dar pentru unele dintre mame maternitatea este minunată, iar momentele dificile mai rare sau mai ușor de gestionat, iar pentru altele este o perioadă extrem de dificilă și obositoare, perioadă care le stoarce de multe resurse.

Și e perfect în regulă să existe ambele variante și toate nuanțele dintre ele.

Echilibrul în convingerile cu privire la felul în care se poate desfășura viața oamenilor, atât de asemănător sau atât de diferit de a ta, aduce multă liniște interioară. Lipsa judecății în orice direcție ar fi ea. Compasiunea, empatia și înțelegerea faptului că suntem diferiți și nu există un adevăr general valabil. Niciodată. Dacă realitatea altuia este diferită de a ta, nu înseamnă că a ta este greșită sau corectă, reală sau mincinoasă. E diferită. Atât.