Vorbeam astăzi cu Emilian cum nu există cuvinte să descriu ce simt pentru Clara și, fiind în vacanță cu prietena mea cea mai bună și bebele ei, văd aceeași iubire și în ea.

Când spunem că bebeii noștri sunt o minune, nu cred că există cuvânt mai potrivit pe care am putea să-l folosim. E o minune cum natura știe cum să ordoneze tot procesul atât de perfect și cum creează, din două celule, un om nou fără ca noi, conștient, să contribuim la proces. De-asta mi se pare atât de ipocrit să ne asumăm că noi i-am făcut sau i-am crescut pe copiii noștri. Suntem doar instrumentele prin care se transpune tot ce vine dinspre Sursă, în realitatea în care existăm. Corpul nostru e automatizat, iar partea noastră veche din creier se ocupă, fără ca noi să depunem efort voluntar, să ne mențină în viață și să creeze. Imaginați-vă ce ar însemna să ne controlăm sângele care curge prin vene, toate funcțiile organelor, să coordonăm toate celulele care lucrează simultan, dar independent și să ne ocupăm singuri de crearea legăturilor sinaptice dintre neuroni. În mod sigur am greși mult, iar cea mai mică greșeală, cel mai mic dezechilibru ne-ar costa viața însăși.

Îmi aduc aminte cum mă minunam în fiecare săptămână de sarcină când citeam ce și cum s-a mai dezvoltat în puiul meu din burtică și încă îmi susțin ideea conform căruia Dumnezeu este în noi și este tot ce ne înconjoară. Toată viața, tot pământul și cerul, planetele și străfundurile mării, toate cele așezate într-un echilibru atât de perfect care dacă s-ar deplasa puțin mai la stânga sau mai la dreapta ne-ar costa scump. Ceva, Cineva mai presus de noi ne face inima să bată și corpul să se trezească dimineața. Ceva, Cineva a construit fiecare ființă și plantă cu tot ciclul vieții. Ceva, Cineva a pus în corpuri suflet și le-a trimis pe Pământ. Ceva, Cineva ne-a lăsat aici cu emoții și iubire și ne-a permis să trăim tot ce trăim zilnic în viețile noastre atât de scurte raportate la timpul Universului, cu copiii pe care îi considerăm ai noștri, dar care nu ne aparțin.

Azi este despre recunoștință în profunzimea ei. Pentru tot ce simțim și pentru existența însăși.