Aud atât de des părinți care le spun copiilor lor, într-o situație în care ei greșesc vizibil față de alt copil, “Lasă-l că e și el mic!”.

Exemplu concret: Clara în parc, ajunge la leagănul liber și înainte să apuce să se așeze, un copil puțin mai mare vine și îi fură leagănul din față. Reacția părintelui/bunicului copilului? “Las-o și pe ea că e mică!”.

NU!

Nu pentru că e mică trebuie să o lași, ci pentru că a fost acolo înaintea ta. Stai la rând. Așa e politicos.

Nu pentru că e mică nu trebuie să o lovești, ci pentru că lovitul nu este un comportament sănătos. Loviturile îi rănesc pe ceilalți. Sunt periculoase.

Nu pentru că e mică trebuie să îi dai jucăria ta, ci pentru că vrei tu, iar dacă nu vrei, este la fel de în regulă.
Și exemplele pot continua.

Ce nu fac mare parte din părinți/bunici este că nu le spun copiilor lor adevăratul motiv pentru care un comportament este neadecvat, iar aceștia nu înțeleg și nu învață ce raționament este în spatele rugăminții adultului de a-l lăsa pe cel mic “că e mic”. Același adult are, însă, pretenția ca, pe viitor, copilul să știe cum să gândească și cum să ia decizii aliniate cu valorile societății. Deși nu se folosește de contextele potrivite pentru a le explica.

Am un exemplu grăitor din parc (tot din parc, că na…), unde un băiețel de aproximativ 3 ani scuipa, lovea și înjura toți copiii mai mari ca el. Extrem de multă agresivitate acolo. Se vedea cât de rănit este pe interior și cât de multă lipsă de iubire are. Pe cei mai mici încerca să îi perturbe mai indirect, mai din greșeală (era să intre în Clara cu trotineta uitându-se în ochii mei, spre exemplu). Bunicul, pentru că doar cu el venea în parc, spunea mereu tuturor că “e și el mic” și “când va mai crește nu va mai face așa”. Majoritatea copiilor mari îl ignorau. Unii îl și băteau sau îl înjurau, dar majoritatea îl ignorau, iar el se simțea îndreptățit să îi lovească. Cu siguranță sunt multe lucruri neștiute de noi în povestea copilului respectiv, dar, la fel, cu siguranță, la rândul lui, a auzit și el faptul că trebuie să fie mai liniștit cu copiii mai mici pentru că sunt și ei mici, la fel cum e și el mic pentru alții mai mari, așa că, pe cei mari îi poate trata cu aceeași lipsă de respect cu care e și el tratat de cei mari când părinții nu sunt acolo să îl apere și să le spună acelora “E și el mic, lăsați-l în pace!”. Simte că se poate răzbuna în voie sub pretextul vârstei mai mici pentru că cei mai mari ar trebui să îi înțeleagă stadiul de “mai mic” și să îi accepte comportentele.
Mi se pare foarte clar în mintea mea ce vreau să transmit, dar, citind, mi se pare că nu o pot exprima la fel de bine. Sper că ați înțeles ideea de bază.

Important este să le spunem copiilor adevăratul motiv pentru care nu este în regulă să adreseze anumite comportamente negative. Să le explicăm de ce și cum ar putea alege să se exprime în schimb și să îi ajutăm să aleagă alternative sănătoase de eliberare a furiei sau a nevoii de exercitare a puterii.

Și, nu în ultimul rând, să le explicăm faptul că puterea nu se exprimă prin forță fizică, ci prin blândețe și capacitatea de a simți empatie și a descifra, gestiona și exprima emoții.