Într-o zi, copilul tău te va lua de mână, te va duce pe covor în camera lui și te va ruga să te joci cu el pentru ultima oară. Cresc foarte repede și curând nu vor mai vrea să le intrăm în intimitate. Nu vor mai vrea să facem parte din ea. Mergi și dă-i timpul tău pe covorul din camera lui cât încă și-l dorește.

Timpul tău este cel mai prețios lucru pe care îl poți oferi în relația cu copilul. Timpul petrecut cu el conștient, prezent, fiind acolo cu sufletul și mintea, jucându-te real, intrând cu totul în lumea magică pe care noi, oamenii mari, am uitat-o, deși o știam atât de bine când eram ca ei.
Neglijăm de multe ori jocul împreună cu copiii noștri, considerând timpul pierdut în detrimentul task-urilor care așteaptă a fi terminate. Am prefera, poate, să facem “ceva constructiv” și, dacă poate nu pentru noi, că “trebuie” să stăm și cu copilul, măcar pentru el. Ceva activități complicate, care să îi stimuleze bine-bine creierașul.

Ei bine, @DrDeborahMacNamara ne-a vorbit despre joacă în cadrul conferințelor @ParentED, dintr-o perspectivă pe care, poate, mulți părinți nu au intuit-o până acum. Joaca este adânc înrădăcinată în sinele nostru și nu doar relaxează minți, ci le stimulează de-asemenea. Prin joacă, învățarea se produce altfel, eficiența cu care informațiile sunt sedimentate crescând. Intervine motivația intrinsecă, dorința de a afla, curiozitatea, lucruri care ar trebui cultivate cât mai mult în copiii noștri și nu numai. Iar jocul este o modalitate atât de firească de a trezi toatea astea în ființa umană (“și nu numai” și aici).

“Nu ne oprim din joacă pentru că devenim adulți, ci devenim adulți pentru că ne oprim din joacă.”, iar aici, adulți = oameni care își pierd curiozitatea, uimirea față de lume, bucuria sinceră și capacitatea de a trăi ancorați în prezent. Sunt lucruri pe care, odată cu anii, le lăsăm în urmă, crezând că viața de adult înseamnă doar responsabilități, zile gri și monotonie.

Aceeași dr. MacNamara spune că “joaca este cheia către conștientizarea de sine”. Ce-ar fi să ne lăsăm mai des prinși în vraja ei alături de copiii noștri? Fără măști de părinți rigizi în responsabilitatea lor, fără a ne ascunde sub ceea ce se vrea a demonstra maturitate și autoritate. Să ne jucăm fără să le impunem un joc cu reguli, fără să-i grăbim, fără să le spunem că iarba trebuie colorată neapărat cu verde și cerul cu albastru, că există un singur mod de a așeza cuburile unele peste altele sau că piesele de lemn de pe măsuța cu activități au o ordine care trebuie păstrată. Ce-ar fi să ne conectăm real cu copilul nostru acolo, pe covor, atunci când ne cheamă cu sufletul să ne jucăm împreună. Pentru că “atașamentul, la rândul lui, este cheia către supraviețuire și împlinire”, iar noi avem puterea de a așeza în copiii noștri matricea unui stil de atașament sigur care va călători alături de ei toată viața.

Plus de asta, nu știi când va fi ultima oară când te va chema. Ultima oară când va simți să te aibă în spațiul lui, ultima oară când se va juca pe covor. Pentru că anii trec, ei cresc, iar noi le pierdem șirul în hârtii, ecrane, job și vase de spălat, iar ei își pierd, astfel, dorința de joacă și curiozitatea, urmându-ne exemplul și făcându-ne să ne întrebăm unde și când le-a dispărut sclipirea copilăriei din ochi.