Nu este despre cât de des vorbești cu ea la telefon, despre cât de aproape locuiți una de alta și nici despre a știi totul despre ea sau ea despre tine.

Crearea unei familii vine cu nevoia de intimitate și e perfect în regulă așa. Ar trebui să normalizăm asta în credința colectivă.

Cursul vieții ne schimbă prioritățile, dar există ACEA persoană alături de care dacă petreci un weekend de două ori pe an, pare că nimic nu s-a schimbat. Este despre a te simți înțeleasă, auzită, nejudecată pentru poveștile spuse, despre cele nespuse sau telefoanele ne-date. Este despre iubire și prietenie matură și solidă. Despre discuții împlinitoare și relații cu sens.

Eu și Patricia locuim la peste 300km distanță. Ne știm de la 7 ani, dar suntem cele mai bune prietene din clasa a V-a când am ajuns în aceeași clasă și am devenit colege de bancă până la terminarea liceului. Apoi ea a plecat la Cluj, eu la București, iar acum doi ani a devenit părintele spiritual al fiicei mele. Ne vedem de două ori pe an, dar mereu o simt de parcă ne-am luat “La revedere!” ieri și azi ne bem din nou cafeaua împreună stând la povești. De data aceasta cu puii noștri alături, amândouă căsătorite, fericite și cu la fel de multe valori comune.