Mi-am dat seama azi, citind despre traumele timpurii, că felul în care sunt și cresc copiii noștri nu ține doar de felul în care ne comportăm cu ei în primii lor ani de viață. Nici măcar de perioada intrauterină, pe care mulți nici nu o iau în calcul ca timp de viață pe acest pământ al puilor noștri. Ci contribuie tot ce s-a întâmplat înainte ca ei să fie zămisliți în pântecul nostru, inclusiv primii noștri ani de viață și traumele noastre timpurii.

Tot ce devin ei acum depinde de felul în care noi am devenit ce suntem azi. Amprenta copilăriei noastre stă și în ei. Și a lor în copiii pe care ei îi vor avea. Fricile, traumele noastre, credințele, durerile noastre incapsulate în corp. Bucuriile, sentimentul speranței și al liniștii. Totul se transmite.

Trecând peste sentimentul uriaș al responsabilității care ne inundă odată cu nașterea, nu e minunat, totuși, să știm că putem planta rod sănătos de-acum, prin copiii noștri spre generații viitoare ca un bulgăre de zăpadă, rupând lanțul care ne-a transmis nouă frică, nefericire și nesiguranță? Avem în noi puterea de a deveni generatori de schimbări majore.

E atat de complexă toată formula din care rezultă viitorul adult încât suntem prea mici să o putem măcar cuprindem cu gândul.

Așa că atunci când privim spre copii și poate observăm situații similare în familie, dar copii total diferiți, să ținem cont că nu doar prezentul și timpul din imediata apropiere contribuie, ci tot. Pentru că noi, mamele, trăim cu ei în simbioză mult timp după ce cordonul ombilical a fost tăiat fizic. Și tind să cred că, la nivel energetic, inclusiv cu mult timp înainte ca el, fătul, să fi existat la nivel palpabil în uter.

Chiar și doi frați crescuți relativ la fel, nu fac parte din aceeași familie. Citisem asta undeva și mi s-a părut fascinant. Primul copil se naște într-o familie fără copii, cu părinți de o anumită vârstă, într-un anumit context. Fratele primului copil se naște mai apoi într-un cu totul alt mediu, într-o familie cu trei membri deja, cu părinți la o altă vârstă, cu alte experiențe cumulate (în parenting și nu numai). Nimic nu e la fel în creșterea și dezvoltarea copiilor.

Fiecare om, fiecare context de viață și dinamica fiecăruia în parte sunt atât, dar atâta de diferite încât unicitatea noastră este mai mult decât ne putem imagina. Irepetabilă cu totul. Pentru că un tot mult mai mare decât am crede la prima mână contribuie. Irepetabilă și minunată tocmai prin simpla conștientizare a acestui fapt. Nu?