I-am povestit Clarei despre faptul că ne dorim pentru ea un frățior sau o surioară demult. Am întrebat-o dacă și ea își dorește să mai fie un bebeluș cu noi în casă care să nu mai plece și a spus că da. De fiecare dată. I-am spus că la un moment dat se va întâmpla. Nu știam când. Nu știam când voi fi eu pregătită și când va vrea el, bebele, să vină la noi în familie.

Dar ce știam sigur era că Clara trebuie să aibă așteptări realiste. Așa că, atunci când am rămas însărcinată și am început să vorbim mai mult despre asta (ea a aflat odată cu Emilian, nu am amânat momentul – are poză cu testul de sarcină) i-am povestit despre cumva va fi viața noastră în patru. Despre cum, în primele săptămâni, bebe va fi foarte fragil, despre cum eu voi fi în recuperare după naștere și nu o voi putea ține în brațe la fel, despre cum fratele sau sora ei va face, mare parte din timp, pipi, caca, va mânca și va dormi, despre cum va avea nevoie să fie ținut/ă în brațe mult, la fel cum a avut și ea, despre cum nu își va putea susține capul la început, despre cum va fi destul de inert.

Nu i-am spus că va avea un frate sau o soră cu care se va juca. Da, știe că va face asta, dar la un moment dat, de la un punct încolo. Știe și se entuziasmează la gândul că vom face multe lucruri împreună pentru bebeluș, că ne va ajuta să îi facem baie, să îl schimbăm, îl vom iubi împreună și, mai târziu, îi vom da împreună să mănânce la diversificare.

Știe că bebelușul va avea nevoie de lapte din sânuț și de brațele mele și că va sta mult acolo pentru că nu va putea bea apă sau mânca luni de zile după ce se va naște, ci se va hrăni fizic și emoțional de la pieptul meu, la fel cum a făcut și ea. Știe inclusiv că primul lăptic al lui bebe se numește colostru 🤭. I-am arătat cum se formează deja și cum iese câte o picătură galbenă la suprafață din când în când.

Sunt sigură că nu va putea anticipa ce va simți când nu va mai fi doar ea cu noi acasă, că, probabil, o va impacta marea de emoții care o așteaptă și că va avea momente în care va fi debusolată, furioasă, tristă, momente în care se va simți dată la o parte. Încercăm de pe acum să îi dăm exemple de situații în care bebelușul, foarte dependent de noi din toate punctele de vedere, va avea nevoie de brațele noastre atunci când poate va avea și ea, dar sperăm să gestionăm fiecare situație cât mai sănătos, să fim atenți la nevoile ei, la ce ne transmite verbal și non-verbal, la cum acționează și să înțelegem ce se va afla în spatele fiecărui comportament.

Nu în pregătirea pentru bebe2, ci în cea pentru viața reală, i-am spus Clarei de multe ori că nimeni nu este un centru al Universului cuiva, că fiecare om are nevoie de spațiu singur și de iubire și timp pentru sine, că nu putem fi mereu la dispoziția ei cu orice dorință în orice moment, că îi vom oferi paharul de apă după ce terminăm de spălat farfuria, de exemplu, și nu vom lăsa orice facem, atunci când ce își dorește ea nu este urgent. Da, vom fi acolo mereu când are nevoie, dar, ca promptitudine, în concordanță cu urgența nevoii. Astfel antrenăm inclusiv răbdarea pentru că “îți dau cartea mea după ce termin capitolul, în 3 minute” sau “te ajut să te încalți după ce termin eu de legat șiretul adidașilor mei” lărgește capacitatea de așteptare a copilului. Dacă ea ne cere un astfel de lucru în timp ce noi deja făceam ceva, nu vom lăsa instant ce făceam pentru a o ajuta. Sper să se înțeleagă ce am vrut să subliniez.

Totodată, dacă eu vorbesc cu Emilian și ea, vrând să îi acordăm ei atenție, intervine cu alt subiect întrerupându-ne, îi spunem că și noi comunicăm între noi și e normal să facem asta, iar ea va putea să ne spună ce are de spus imediat ce terminăm noi discuția.

Dacă își dorește ceva ce nu e cazul să primească (“Vreau în parc ACUM” – pe 35°C în mijlocul zilei, de exemplul), îi explicăm de ce nu este o variantă potrivită, dar îi spunem și că nu mereu va putea primi ce își dorește.

Cred că toate aceste mici momente contează în multe situații viitoare, inclusiv în ceea ce va însemna viața cu un frate sau o soră. Cred că va ajuta ca aceste principii să existe deja în dinamica familiei noastre, ca atunci când se vor aplica cu bebe să nu fie noi și să nu o bușască toate odată copleșind-o și creând asocieri negative cu rolul ei de soră mai mare.