Las aici un Reel pe care mi-aș dori să-l vedeți.

Nu, acesta n-a fost un moment regizat pentru online. Chiar am stat, mai bine de 30 minute așa, eu în hamac, ascultându natura, ea lângă mine colorând cât Emilian a strâns și a spălat toate cele după grătar.

Ce-am făcut trei zile și trei nopți în care chiar ne-am relaxat cu un copil de aproape 3 ani la munte, într-un loc izolat, fără ecrane, fără spații cu activități, doar cu natură și liniște:

Clara nu are acces la ecrane în mod normal, așa că nu a fost ceva ce ne-a lipsit în faptul că nu au existat în casă. Laptop-urile au rămas acasă, televizor nu era (nici acasă nu îl pornim vreodată), telefoanele au stat în cea mai mare parte a timpului departe de noi, notificările și internetul oprit, niciun parc în apropiere.

Ne-am plimbat de două ori pe zi în direcții diferite, pe aproximativ un km de locul unde am stat (la Mounty Nest în Fundata) noi pe jos, iar Clara cu bicicleta, cu trotineta, pe jos, și, în ultima seară, o dată în căruț. A avut vreo două căzături urâțele cu bicicleta de echilibru pe pante, însă a avut casca de protecție ca de fiecare dată și mai mult s-a speriat. A plecat acasă cu câteva vânătăi și alte câteva zgârieturi pe genunchi.

Am avut la noi pe Răspundel Istețel și două cărți, una nouă, una veche, iar Clara a preferat-o doar pe cea veche, chiar dacă acasă, de când o luasem pe cea nouă stătuse doar pe ea timp de câteva zile. A avut un disconfort destul de mare cu spațiul nou și ne spunea constant că vrea acasă. Doar puncta, nu insista pe subiect. Am observat cum compensa cu activități vechi, asociate cu casa, pentru a-i fi mai comodă șederea acolo. Faptul că a stat doar cu cartea veche a fost unul dintre semne. În a doua zi a oscilat între “Vreau acasă la noi.” și “Îmi place la munte!”, iar în a treia, știind că se apropie dimineața plecării, își dorea din nou acasă. Îi era dor de grădi, de colegi, de Andreea, educatoarea ei, de casa noastră, de patul nostru.

A avut la ea trei cărți pe care și le-a ales din bibliotecile ei la plecare și pe care i le-am citit de câte ori a vrut, a avut la ea creioane colorate și 5 desene pe care le-a terminat în primele două zile, carduri de joc de familie cu care, însă, nu s-a jucat, microfonul ei de lemn cu care cânta inventând melodii, noi privind-o fascinați și câte 20 minute cum se simte de bine pe scena ei improvizată, a găsit un mop curat cu care curăța prin casă destul de des, s-a împrietenit foarte bine cu iepurașul de pluș pe care proprietarii l-au lăsat să o aștepte când am ajuns și s-a legănat în hamac. Îi ofeream 20 minute pe zi să danseze pe ce melodii vrea, melodii puse pe boxa portabilă, pentru că stabilisem de acasă că în acest concediu vrem să punctăm liniștea. A adunat flori, a mirosit brazi, a luat cu ea conuri de brad, a observat lăcuste, bondari, vaci, cai, măgari, a ascultat greierii și talăngile vacilor, a sărit în bălțile lăsate de ploaie și a stat mult pe iarbă. Ne-am îmbrățișat mult, am stat împreună în pat, am vorbit, am ascultat.

Clara a dormit în fiecare zi la prânz, iar noi am avut timp pentru noi doi, pentru noi cu ea, pentru noi, fiecare separat cu ea, dar și cu noi înșine. Am citit, am vorbit, am stat. Am stat mult. De câțiva ani am învățat amândoi să stăm și e minunat.

Am mâncat toate mesele pe deck-ul de lemn de afară, în liniștea pe care o puteți auzi în Reel-ul postat alaltăieri. Emilian a făcut două grătare, unul cu carne altul cu pește în folie de aluminiu, ambele cu multe legume (dovlecei, vinete, ardei kapia, ciuperci cu Feta, ceapă), cu pesto-ul făcut acasă înainte de plecare, am mâncat două dimineați ovăzul nostru zilnic (cu mix-ul de semințe și proteină făcut de acasă), iar duminica, exact ca acasă, omletă, am avut multe legume de curte și am mâncat roșii, castraveți, ardei. Am băgat și câțiva cartofi în jar și i-am mâncat cu unt, brânză și smântână sau iaurt. Am avut la noi câteva caserole de fructe (cireșe, afine, zmeură), caise, banane, avocado pentru omletă și lămâi pentru pește.

La final de August mai plecăm puțin, întâi două nopți la Cugir, la nașii Clarei, într-un orășel liniștit de munte, apoi două nopți doar noi trei (de fapt patru 🤭) într-o altă cabană, în drum spre casă.

Spre deosebire de anii trecuți simt din ce în ce mai mult să mă apropii de natură. Să am parte de astfel de evadări, să stau în liniște departe de tot, să mă conectez cu munții, cu aerul tare, cu sunetele de acolo, cu noi, cu mine, într-un mod diferit decât aș face-o acasă sau în concedii la mare, în agitație, în City Break-uri, pe fugă, în zgomot de oraș, de mașini, de oameni. Îmi place așa.