“O să vezi, când o să înceapă grădinița o să ai brusc alt copil.”. Mmmnu a fost chiar așa. Cred că e important și cum reacționăm și ce comportamente noi hrănim acasă, când vine cu ele.

În prima perioadă a fost acomodarea unde a învățat, prin discuțiile cu noi, prin susținerea educatoarelor, dar și prin colegi foarte înțelegători, să pună limite sănătoase și să ceară spațiu atunci când are nevoie de el. Copiii i-au înțeles nevoia și s-au adaptat surprinzător ascultând-o. A fost ideal și asta a ajutat mult la acomodarea ei la grădi. Foarte important cred că a fost aici faptul că grupele sunt mixte, iar copiii care veneau cel mai mult spre ea erau cei mari, care o vedeau mică și voiau să o ajute și să o integreze cum simțeau ei, nu cum simțea Clara. Iar faptul că erau mari și deja aveau formată educația în regim Montessori, cu autonomia pusă pe primul loc, au înțeles și s-au conformat rapid, făcând trecerea lină.

Totul ni s-a părut neschimbat mai bine de o lună până când ne-am întâlnit întâmplător cu un coleg de-ai Clarei în parc unde Clara, pentru prima oară, s-a băgat într-o luptă de putere cu un copil. Nu făcea asta cu niciun altul, ceea ce ne-a făcut să înțelegem, confirmarea venind ulterior și de la ea, că asta se întâmpla la grădi și, deci, ea doar simțind același cadru repeta același comportament. Incidentul a fost mic, pe principiul “Cine a ajuns primul la scara toboganului” – competiție din aceea, însă a urmat o discuție cu Clara în care i-am spus că înțelegem faptul că la locul de joacă la grădi se întâmplă să nu fie educatoarele în preajma fiecărui conflict micuț pentru că ele sunt două, iar ei mult mai mulți și că probabil unii copii reacționează astfel. Asta nu înseamnă că este un comportament în regulă și că trebuie să îl adopte. Competiția este cu ea însăși și în niciun caz acerbă, iar emoțiile generate în corp de astfel de altercații cu siguranță nu îi plac (mereu încerc să o fac atentă la ce simte în corp).

Am mai văzut frânturi de instinct în a mai repeta asta în alte situații ulterior, însă le-am discutat punctual și au trecut. Cred că e important să nu ne prefacem că nu observăm astfel de schimbări în comportamentul copilului și să nu ne resemnăm cu gândul că e normal să existe odată ce intră în colectivitate. Dacă ceva nu e în regulă, nu e. Indiferent că este preluat de acasă, din parc sau de la grădiniță.

Acum vreo trei săptămâni a venit un alt val de comportamente preluate: un “Lasă-mă!” iritat spus în multe situații, de exemplu. I-am spus că ne poate spune ca și până acum că are nevoie de spațiu, să fie singură etc., fără un ton agresiv. Perioada “Lasă-mă!” pare acum depășită. N-a durat mult.

Două lucruri care mă deranjează real sunt smiorcăitul și imitatul copiilor de la grupa de creșă. A avut o perioadă de vreo două săptămâni în care se prefăcea că este un bebeluș nemulțumit care nu se poate exprima aproape continuu. Plus că se prefăcea că începe să plângă la orice limită pusă de noi, la orice lovitură cât de mică, la orice disconfort. Nu am folosit cu ea termenul “smiorcăit”, dar fix asta făcea. Copiii sunt datori să încerce orice metodă de împingere a limitelor, iar ea, văzând poate că sunt copii mici la grădiniță care prin astfel de reacții obțin uneori ce își doresc, a încercat și ea. I-am spus că la noi în casă nu funcționează această tehnică și că, la fel, cu vorbitul ca un bebeluș, noi nu îi vom răspunde atâta timp cât nu se exprimă așa cum știe foarte bine să se exprime: cu subiect și predicat. S-au rărit episoadele, mai ales pe smiorcăială, iar imitatul bebelușilor în vorbit și comportament este deja în multe zile inexistent.

Folosește, de asemenea, pluralul, atunci când vorbește despre ea. Asta este o exprimare a adulților către copii de când ne știm și e foarte greu de scos din conștiința colectivă. “Dormim mâine, da?” – când va dormi doar copilul, “Căutăm ceva în nas.” – când doar copilul este cu degetul în nas etc. Multe mame văd că folosesc (și eu o făceam înainte, când nu știam) “Avem 6 luni.” – și tu ai șase luni sau doar copilul? Și cea mai amuzantă “Noi încă purtăm scutec.”. Știu că este greu și că nu există nici o conștientizare în masă asupra acestui obicei mic care induce în eroare copilul și diluează responsabilitatea acestuia. El de ce să facă ceva ce îi spui că veți face împreună, iar tu nu faci? De ce să își asume el responsabilitatea total dacă tu te exprimi “Hai să strângem jucăriile!” când el poate singur. Hai, mami, strânge și tu, chiar dacă doar eu le-am împrăștiat. Cum îi mai poți spune că este responsabilitatea lui dacă tu te exprimi la plural?

Așadar, Clara se joacă cu noi sau cu jucăriile de-a grădinița și folosește pluralul. O corectăm de câte ori o face întrebând-o cine face acea acțiune de fapt. Lucrăm, încă, aici, pentru că pare că i-a intrat destul de adânc în sistem.

În celălalt capăt de spectru Clara avea reală nevoie de un mediu nou, diferit și mult mai complex ca acasă. Are foarte multe zone în care a crescut vizibil după doar 3 luni de grădiniță. Folosește constant “Te rog!”, “Mulțumesc!”, “Cu plăcere!”, simte să salute mult mai des oamenii (n-am pus niciodată presiune pe asta), se simte mult mai confortabil cu persoane noi, interacțiunea cu copiii este mult mai naturală, observ cum este mult mai dispusă în a-și însuși obiceiul luatului unei jucării/material noi/nou doar după ce pune la loc pe cel cu care a terminat. Ne-a surprins pe la început cu un desen colorat sub ochii noștri cu foarte mare grijă la detalii, având o mult mai mare capacitate de a nu depăși liniile, o răbdare mult mai accentuată în a face fiecare segment altă culoare, lucruri pe care nu le făcea înainte. Și mâncatul singură a evoluat enorm, acum nemaiavând nicio problemă în a mânca fără să se murdărească deloc deloc. Are o coordonare mult mai bună. Începe să folosească cuțitul sau să decojească diverse legume. Memoria ei este antrenată mult mai bine, reține melodii și dansuri, jocuri, nume. Și, nu în cele din urmă, a învățat să adoarmă singură. Momentul când a renunțat la sânul de somn aproape a coincis, la distanță mică, cu acela în care și-a dorit, a încercat și a reușit să adoarmă la grădi. De aproape două săptămâni a rămas la program lung.

Urmează, de vineri, vacanța de două săptămâni care marchează finalul grădiniței de vară și începerea, în septembrie, a noului an școlar. Sunt foarte curioasă de aceste două săptămâni. Cu siguranță se va plictisi mai mult acasă, dar asta nu e neapărat ceva rău. Mi-e dor s-o am cu mine aproape non-stop și cred c-o s-o pup cât să-i ajungă până la următoarea vacanță. 🤭