Grădinița pe care am ales-o pentru Clara este Montessori (@montessoriploiesti) pentru că se aliniază cel mai bine cu principiile noastre. Iar înainte de grădi au ajuns la noi parte din kit-urile Montessori pentru 0-3 ani de la @montimind.ro care ne-au introdus mai profund și pe noi, dar și pe ea în metoda aceasta de învățare care ne-a plăcut atât de mult încât am decis să mergem cu ea pe mai departe.

Mereu am fost axați pe a dezvolta autonomia Clarei și am abordat părți din metodologie încă de la început. La o lună i-am introdus cardurile alb-negru, apoi Emilian i-a făcut un fel de carusel Munari (îl găsiți în primul reper cu “Clara • 0-5 luni”), a avut cărți senzoriale și carduri stimulatoare cu contraste roșu-alb-negru mai apoi, după care s-au introdus și alte culori, s-a descoperit în oglindă pe la 3 luni, apoi a avut cărți cartonate etc.

Când au venit la noi kit-urile Clara era foarte pregătită pentru toate activitățile din ele, chiar puțin peste astfel încât simțeam că ar fi făcut mult mai mult. La ultimul kit, însă, ultima activitate ne-am gândit, din contră, că e puțin cam complicată. Avea 2 ani și 8 luni în filmare și activitatea presupunea să recunoască forme de lemn geometrice în spațiu doar pipăindu-le într-un săculeț. Inițial mi s-a părut greu inclusiv să poată reține denumirile, mai ales la prisma triunghiulară și paralelipipedul dreptunghic. I-a făcut Emilian o schemă, i-am explicat ce și cum, le-a exersat puțin și și le-a însușit foarte rapid. 😳🥴 Inițial spunea începutul cuvântului și ne arăta pe schemă care este forma, apoi a reușit să și rețină termenii. O subestimasem. Cum, de altfel, noi, adulții, tindem să o facem cu copiii. Lucru care vine de departe, din educația pe care am primit-o noi, părinții, bunicii noștri când erau copii și tot așa. De-asta marea majoritate le și vorbește copiilor diferit de adulți. Le vorbește “ca la copii”, să nu spun “ca la proști – dar niște prostuți drăguți, aflați într-o situație perfect de înțeles”. Nu prea e vorba de nicio situație. Da, neocortexul se dezvoltă până la 24 ani, însă mult mai rapid decât am fost noi învățați să credem, mai ales în primii 3 ani de viață. Ei pot multe și înțeleg și mai multe. Au nevoie doar de spațiu și încredere, de mediu și susținere.

Mereu mă oftic (scuzați termenul, dar asta simt) când se întâmplă să o subestimez. Mai ales când îi spun că “e greu pentru tine”, un verdict categoric, un adevăr absolut, nu un “eu cred că e puțin greu pentru tine momentan”, iar ea încearcă și poate fără probleme. Încerc mereu să îmi spun doar păreri, subliniindu-le a fi personale, cu caracter provizoriu și clar de contestat, dar nu îmi iese de fiecare dată. Uneori sunt prea ancorată în câte o convingere care o poate limita. Lucrez la asta.

Iar la grădi îmi place mult felul în care funcționează cooperarea între noi și educatoare. Fiecare știe de progresul Clarei astfel încât să putem continua noi acasă și ele acolo la același nivel. De exemplu, de câteva săptămâni Clara s-a prins care e treaba cu număratul. Aseară s-a dus până la 150 (de la 1), așa că am anunțat la grădi, iar acum se axează mult pe zona de matematică. La fel și cu literele. Ne-am dat seama că fetele nu știau că Clara știe toate literele demult și de-asta nu mergeau în direcția asta, dar acum gogoașa face multe activități care le implică. Eu, de altfel, nu îmi imaginam că poate curăța singură morcovi, de exemplu, dar preiau informațiile și ne adaptăm toți felul în care ne raportăm la Clara în funcție de nivelul ei real. Foarte important mi se pare aspectul ăsta de comunicare!

Așadar, îi super subestimăm chiar și atunci când ne chinuim să nu o facem. Sunt momente. Cu blândețe față de noi și cu recunoașterea față de ei a faptului că ne-am înșelat, însă, clădim încredere și înțelegerea faptului că adulții nu sunt supra-oameni, zei sau perfecțiuni întruchipate (cum ni se prezentau nouă în copilările). Vulnerabitate. Ce bine se simte! Câte lecții în orice facem și orice spunem! Și ce fain să privim lucrurile prin prisma lor.