Atâta timp cât simți (emoțional) și consideri rațional că al tău copil e în siguranță într-o anumită situație, lasă-l să experimenteze și să se simtă capabil și stăpân pe deciziile care îl vizează și la stabilirea cărora poate participa.

Gradul de periculozitate este relativ. Una o să consider eu că e periculos, alta va considera tatăl ei, exact cum vorbeam în Reel-ul de zilele trecute. Dar să ne gândim de fiecare dată unde suntem mânate de frici proprii și insecuritate și unde este un pericol real.

La o anumită vârstă, sa taie banane supravegheată cu un cuțit de unt poate fi safe și crește enorm de mult încrederea lor în ei înșiși, aflată în plină formare.

Să se dea în leagănul fără spătar supravegheați și să conștientizeze cum să facă să își dea singuri avânt la 2 ani, dezvăluie un entuziasm care îi mai urcă o treaptă pe scara încrederii în propriile capacități.

Să se îmbrace singuri chiar dacă își iau pantalonii pe dos și să își spele singuri lingura, să ude planta pe care o au în grijă și să preia responsabilitatea pentru jucăriile pe care le iau cu ei în parc, să se urce pe scara cu care tu iei paharele așezate cel mai sus în dulap sau să scoată farfuriile din mașina de spălat vase.

Cu fiecare gest de încredere investit în ei învață că pot, iar dacă nu, învață că nu pot încă și își reglează, în timp, capacitatea de a estima gradul de dificultate al acțiunilor în raport cu capacitatea lor actuală și, mai târziu, reziliența la frustrare. Învață că lucrurile se pot perfecționa, că e în regulă să nu îți iasă din prima, dar că asta nu înseamnă că nu poți, totuși, încerca, fără să te blamezi la fiecare greșeală. Investindu-l cu încrederea ta și reacționând conștient la imperfecțiunea acțiunii, evidențiind lecția mai presus de eșec și ceea ce a făcut bine mai presus de ce nu i-a ieșit va învăța să gândească și el la fel. În ceea ce îl privește sau în ceea ce îi privește pe alții. Pentru că dacă ai încredere în tine și iubire în interior, poți da același lucru și în exterior. Valabil și pentru ei, dar și pentru noi, oamenii mari.

Poate n-am fost investiți mereu cu încredere când eram mici, dar avem capacitatea de a lucra cu noi și a ne fi, acum, părinții pe care nu i-am avut. Ne putem vindeca prin creșterea copiilor noștri și ne putem îmbrățișa îmaginar din instanța de părinte și copilul interior atunci când o facem, cu iubire și blândețe, cu puiul nostru.

P.s.: clipul din Instagram e cu multe luni înainte să înceapă grădinița. E din Ianuarie – vedeți părul mult mai scurt 🤭. Acum se descurcă și mai bine cu cuțitul, lucru la care exersează constant la grădi. Tocmai pentru că Montessori este despre autonomie, ăsta fiind unul dintre principalele motive pentru care am ales o astfel de grădiniță aliniată cu valorile noastre; cred că e foarte important să existe o continuitate între ce face copilul acolo și ce face acasă. Dar vorbim despre asta articolul următor.