Doamne, vi se întâmplă să vă acuzați copiii pe nedrept? Se simte de tot rahatul (și nu ăla din cozonac), nu?

Fir-ar să fie de câte ori am făcut asta. Este adevărat că o fac din ce în ce mai rar pentru că am realizat că de multe ori nu am dreptate, iar Clara mi-a demontat tot de multe ori că acel “sigur face ceva ce nu e ok” nu se justifică. Am învățat să nu îi mai spun nimic până nu sunt convinsă de ce face pentru că de atâtea ori mi-am dat seama că am presupus total greșit. Și da, de fiecare dată îmi cer scuze și mă simt vinovată.

Dar să vă dau exemple concrete, nu?

Am notat câteva.

A plecat să își ia șosete și nu mai venea. Știind de faptul că copiii trăiesc în aici și acum și pot fi distrași foarte ușor de orice din jur uitând de ce au intrat de fapt într-o cameră i-am spus lui Emilian: “Cred că e la cărți.”. Era cât pe-aci să strig “Clara, ai plecat să îți iei șosete!”, dar m-am oprit și m-am dus să văd ce face. Eram deja în procesul de reglare a acuzatului din presupuneri. Bag ușor capul, cât să nu mă vadă. Își alesese o pereche de șosete care să se potrivească cu rochia de pe ea și se încălța singură.

Altă dată, recent, am văzut-o că se duce în fugă spre biroul lui Emilian, ia scaunul și se urcă pe mânerele lui.

– Clara, coboară imediat! Ce faci?

– Iau un șervețel. A regurgitat Aris.

– Mami, ce frumos din partea ta! Să te urci pe scaun așa, însă, e periculos. Vom muta șervețelele de acolo.

Dragostea voia să fie responsabilă și să îl șteargă pe fratele ei pentru că în acel moment ea era cu el noi făcând altceva. Da, era periculos, dar ea știa unde sunt șervețelele și s-a descurcat singură. Până la urmă ne-am dorit să fie independentă și căutătoare de soluții, nu? Și fix asta am fi știrbit dacă nu am fi conștientizat la timp cum începusem să tăiem aripi. Am mutat de-atunci șervețelele la nivelul ei. La un moment dat au dispărut toate pentru că a dezinfectat fiecare prințesă cu câte unul, dar asta nu mai contează. Da, și dezinfectantul de mâini l-a luat singură cu scara doamnei Mieluța. Se descurcă (stați liniștiți, la produsele de curățenie nu are acces și plus de asta știe că sunt toxice).

Altă dată am văzut că s-a dus singură la wc cu mâinile pe el. Ideea este că i-am strigat că veceul este plin de microbi, iar ea știe asta. Ceea ce nu știam, iar ea ne-a spus și ne-a arătat ulterior era că învățase să folosească toaleta fără reductor, urcându-se singură și sprijinindu-se în mâini. Apoi a pus capacul, a tras apa, a pus scara lângă chiuvetă și s-a spălat pe mâini. Se descurcase singură și am aplaudat foarte tare reușita ei. Dar nu înainte să fac, la început, o presupunere aiurea, nu?

“Clara, nu te mai juca cu paharul de sticlă la chiuvetă! Știi că se poate sparge – chiuveta e din piatră.”

Dar ea, de fapt, își terminase laptele, își trăsese scaunul la chiuvetă și își spăla paharul. Din proprie inițiativă.

Da, de fiecare dată îmi cer scuze când se mai întâmplă să o judec nefondat și mă simt foarte vinovată pentru asta. Îi expun ce simt. Emilian lucrează și el la asta. Ne vulnerabilizăm. Ne dorim ca copiii noștri să știe să își exprime emoțiile și să vadă în noi exemple cu totul. Exemple de oameni normali, reali, care greșesc și spun “Îmi pare rău!”, care se răzgândesc, care învață și lucrează să schimbe ceea ce nu fac bine.

Iar mai nou Clara îmi spune de exemplu: “Mami, o să iau rimelul tău să îl miros. Nu mă voi da cu el. Ai încredere în mine.”.

Mă bucur că ne-am dat seama cât de important este mai întâi să îi întrebăm ce fac, să așteptăm sau să verificăm înainte să acuzăm. Pentru că se simte greu pentru ei. Pentru oricine se simte greu. Denotă lipsa de încredere a celuilalt și poate cântări ca nedreptate dacă acuzele merg mai departe. În cartea lui don Miguel Ruiz unul dintre cele patru legăminte era fix acesta:

“NU FACEȚI PRESUPUNERI INUTILE. Căutați în voi curajul de a pune întrebări și de a exprima ceea ce doriți cu adevărat. Comunicați cu cei din jur cât mai clar cu putință, evitând astfel neînțelegerile, tristețea și dramele inutile. Acest legământ este suficient pentru a vă transforma radical viața.”.