Cum am făcut să am tot ajutorul din lume acasă de la soțul meu chiar dacă “aduce și bani în casă”:

Pentru că așa a fost și tata. Tata a fost la fel de implicat ca mama în familia mea de origine. Tata (n-o să vorbesc la trecut pentru că încă se întâmplă) face curat, face mâncare, face piața, își calcă o cămașă dacă are nevoie fără probleme. Da, în general calcă mama și ce coincidență că fix la fel e și la mine și Emilian în familie. Tata mereu s-a ocupat de mine la fel ca mama, m-a dus la școală, a stat cu mine, am avut timp de familie împreună. Mult. Eu nu am avut un tată absent. Emoțional, da, e mai închis decât Emilian care se deschide întru totul pentru că vremurile erau atât de diferite. Tata e mai low key. Emilian a învățat să nu fie.

Da, sunt și diferențe. În familia mamei și a tatei mama plătește facturile și ține gestiunea banilor. La noi o face Emilian și îmi place că energia masculină e la locul ei. În familia mamei și a tatei mama se ocupă de cumpăratul hainelor pentru tata pentru că nu e ceva important pentru tata. La noi Emilian se ocupă de hainele lui la fel cum mă ocup eu de ale mele. Există cerere de păreri uneori, dar acțiunea e la fiecare.

Iar eu… Eu nu concep ca eu să nu aduc bani în casă pentru că așa a făcut și mama. Așa că în mine s-au replicat din convingerile alor mei, s-a dus mai departe dinamica familiei din care vin în direcțiile despre care am vorbit.

Așa că la întrebarea “Cum ai făcut să ai tot ajutorul din lume de la soțul tău?” răspunsul este simplu: am replicat ce mi-era familiar. Asta face creierul inclusiv în dinamicile toxice, surpriză (not). Am replicat și toxicitatea din copilărie în relațiile trecute, dar am vindecat ce era de vindecat și am rămas cu frumosul pe care azi îl am în familia mea. Nu este întru totul meritul meu. Am venit dintr-o familie cu un tată implicat care a fost tată, nu ajutor.

Așa că atunci când judecați femei aflate în relații toxice în care bărbatul vine acasă, se trântește pe canapea cu berea în mână, așteaptă mâncarea la nas și reproșează că nu e praful șters gândiți-vă că poate acele femei au trăit în familii similare. Gândiți-vă că al lor creier știe că familiarul e mai sigur decât ceva nou. Nou = periculos. Terapia doare mai tare uneori decât un soț absent. Iar creierul fuge de durere și trage spre familiar. Așa e proiectat. Trebuie conștientizare, voință multă și acțiune ca să rupi lanțul. Nu e ușor deloc.

Iar când mai vedeți femei cu soți prezenți care fac cu totul parte din familie, nu sunt doar musafiri în casa lor gândiți-vă că probabil acele femei au văzut asta acasă. Și dacă nu au avut de unde lua acest model au lucrat enorm să își remodeleze creierul. Oricum ar fi, nu se pune problema de “a avut noroc”. Niciodată. Energiile se atrag între ele în funcție de frecvențe. Nimic nu e întâmplător în Universul ăsta.