Ultima filmare cu momentul nostru și doar al nostru. Eu și Clara în primele și ultimele alăptări. Și cum nu îmi puteam închipui cum fetița mea minunată, atât de atașată de sân, va renunța și nu îl va mai chema niciodată înapoi…

Povestea înțărcării o găsești printre postări, dar mai rapid în blog. E lungă și intensă. Foarte intensă.

Ce vreau să îți spun însă este că va trece. Și magia, dar și durerea renunțării. Pentru amândoi, și pentru tine și pentru puiul tău. Iar apoi veți învăța să vă conectați altfel, și mai profund, și mai conștient din partea bebelușului care nu mai e bebeluș.

Clara a renunțat la sân la trei ani fără trei săptămâni, după o înțărcare blândă, întinsă pe multe dintre lunile mele de sarcină cu Aris. Acum are trei ani și jumătate. A trecut deja jumătate de an de atunci, iar copila mea își privește fratele cu iubire când e alăptat. Privește sânul nu maturitatea unui om mare știind că a hrănit-o fizic și emoțional atât cât a avut nevoie, iar acum îl hrănește pe fratele ei. Nu l-a mai cerut niciodată de când am născut și stă pe pieptul meu gol cât Aris mănâncă de la un sân în dreapta mea fără să aibă nicio tendință de a reveni și ea acolo.

Câteodată, foarte foarte rar, îi mângâie și îi pupă, dar nu îi cere. Noaptea înainte să adoarmă în brațele mele, sânul dinspre Aris fiind mereu descoperit, ia mâna de pe mamelon dacă îi alunecă din greșeală acolo pentru că știe cât de sensibilă era zona în sarcină și o evită total pentru a nu-mi crea disconfort.

Iar de când a renunțat la sân am simțit efectiv cum a crescut. Cum s-a transformat într-un copil unde nu mai e nici urmă de bebeluș. Ca și cum creierul a făcut un salt uriaș pe care nu avea cum să îl facă până când dansul nostru împreună la sân nu se termina. Acum avem discuții mult mai profunde, limbajul i s-a dezvoltat (bineînțeles, și grădinița a ajutat, dar grădinița o începuse deja cu 4 luni înainte de înțărcare), gândirea în perspectivă a evoluat, își exprimă și gestionează emoțiile mult mai bine nemaifiind sân în care să le piardă. Iar iubirea… Felul în care a învățat să arate și să primească iubire, iubire pe care o asocia cel mai mult cu sânul, felul în care a acceptat că poate exprima și altfel acest sentiment este cu adevărat peste tot ce pot exprima în cuvinte. Ne spune că ne iubește de atât de multe ori pe zi, îmbrățișările sunt lungi și strânse, somnurile încep în îmbrățișări, sau chiar urcată la propriu pe burta și pieptul meu putând s-o simt și s-o respir cu tot sufletul.

Există viață și după o alăptare prelungită.

Și ce viață!

•

•

•

Povestea noastră împreună cu sânuțul a durat trei ani și nu știu când s-a făcut deja jumătate de an de când s-a terminat, iar ea și-a lăsat în urmă orice urmă de bebeluș. 🥹⭐️🧸