Oricât ne-am dori să le îndeplinim nevoile de a găti, de a face curat, de a se machia (la fete) sau a bate cu un ciocan cumpărând jucării care să imite activitate în sine, tot la obiectele reale trag mai mult, nu?

E perfect normal. Organismul uman este programat să se dezvolte, așadar e firesc ca puii noștri să își dorească să crească și să facă lucrurile ca noi. Plus nevoia de a contribui, de a se simți utili, dorința de a-și satisface nevoia de competență, toate astea contribuie la atracția lor spre machiajele mamei, oalele din bucătărie și mopul ăla murdar pe care nu ne-am dori să-l prindă cu mâinile lor minunate fix de materialul cu care se spală pe jos sau să-l lipească de pereți (sau de față 🫠).

Când am văzut la Clara atracția spre trusa mea de farduri, i-am cumpărat una a ei, de lemn. Îi place, o folosește, dar și a mea e interesantă, iar ideea de a ne machia împreună eu cu a mea, ea cu a ei, nu s-a materializat. E ori amândouă cu a mea (dar asta nu se întâmplă, normal), ori amândouă cu a ei. În ultimul timp îi place să îmi deschidă orice prinde de la rimel la ruj spunând “vreau doar să văd/să îți pregătesc” și sub privirea mea încordată, gata să întind o mână s-o opresc dacă încearcă să se dea cu ceva, închide înapoi ce-a deschis sau îmi întinde ce tocmai a desfăcut. Mai bagă un deget câteodată.

I-am luat ustensile de curățenie, dar pe lângă ele, îi sclipesc ochii la cârpele noastre și la mopul adevărat. Șterge blatul de la bucătărie când e nevoie sau după ce îl murdărește ea, îmi cere să îi mut turnul la chiuvetă să spele vasele și curăță diverse locuri în casă cu șervețele umede.

Are un microfon de lemn cu care cântă inclusiv când mergem la restaurantul unde cântă tataie, lângă scenă sau cu fața către ea, dar împreună cu solista. Dar i se luminează fața când rămânem singuri în restaurant la finalul programului și poate cânta cu microfonul adevărat.

Are bucătăria ei și aparat de cafea de lemn cu care se joacă zilnic singură și împreună cu noi, dar participă activ la gătit în bucătăria noastră (amestecă, taie banane, pune sare, mă ajută să mixez etc.) și de ceva timp face ea cafeaua noastră de duminică (doar duminică bem). Pornește aparatul, pune cana, apasă pe buton, face cafeaua, schimbă cana, o face și pe-a doua, oprește aparatul și îmi dă tăvile de apă și zaț să le spăl. Îi place să pună ea pastele în oala de fiert, făina în compoziția de clătite sau să spele legumele când le aducem de la piață.

Și n-aș schimba cu nimic toate astea. Contactul cu tot ce înseamnă viață reală, practică îi ajută enorm de mult în dezvoltare, îi responsabilizează, le hrănește stima de sine și ne oferă momente de conectare autentică împreună.

P.s.: La ultimul atelier de feminitate la care am fost în 2024 am primit un bambus micuț care acum este planta Clarei pe care o udă săptămânal. O plantă reală pe care o udă și care crește și o bucură. Stă foarte drăguț pe bucătăria ei din dormitor.