Suflet… Îți scriu rânduri întregi de fiecare dată când îmi urlă sufletul de dragoste și nu îmi mai încape în piele.
Te privesc de atâtea ori cum dormi, cum se mișcă burtica ta mică odată cu fiecare respirație, îți miros părul, picioarele, gurița, îți mângâi capul și, stând cu tine în brațe, mă simt întreagă. Corpul meu simte că ai crescut înăuntrul lui și te cuprinde nu doar fizic, ci cu toată energia de care dispune. Te simt în fiecare celulă a corpului meu și nu îmi opresc niciodată mirarea și recunoștința care mă inundă când mă gândesc la felul în care divinitatea a făcut să apari în pântecul meu, să crești și să vii în lumea asta cu cea mai mare iubire de pe pământ.

Ai doi ani, puiule. Doi ani. I-am trăit atât de conștient și de prezentă, și totuși au zburat cum nu pot explica de repede. Parcă între două respirații. Când, dragostea mea?

Când ai început să alergi, să ne vorbești, să te înțelegem, să comunicăm, să dansezi și să cânți, să te strâmbi, să te admiri în oglină, să glumești, să ceri și să iubești conștient? Când ai început să ai fățuca ta poznașă, playlist-ul tău personal, prieteni, jucării de pluș cu nume pe care le rostești atât de bine? Când ai învățat să numeri și să știi culorile, formele, numele oamenilor din jur? Când am renunțat la plimbările cu căruțul și când ai învățat să mergi pe trotinetă? Când ai renunțat la scutec și când ai învățat să te îmbraci singură cu maieuțul, chiloțeii și pantalonii? Când ți-a crescut părul așa mult de îți fac codițe împletite? Când ai învățat să sufli în lumânarea din tortul tău?

Iubirea mea… Dragostea mea… Tu, cel mai minunat suflet și cea mai mare iubire din Univers… N-ai idee ce-ai adus cu tine de-acolo de unde ai venit. Câtă dragostea, câtă uimire și recunoștință.

La mulți ani, sufletul meu! Să te țină Dumnezeu sănătoasă. De restul avem grijă împreună. Suntem aici.

(clipul din Instagram pentru ziua ei, aici)