Am ascultat de curând într-un podcast că în primii doi ani de viață copiii trăiesc preponderent în Delta ca frecvență, apoi, până la 7 ani în Theta și mai apoi, în Alpha, zona rațională, “cu picioarele pe pământ”, în care ne aflăm și noi, adulții. Zona în care îți asculți mai puțin inima, devi mai puțin curios și gândești practic și când ar trebui să lași imaginația și instinctul să te ghideze.

Faptul că imaginația copiilor este uriașă, iată, se explică și la nivel energetic, dar cel mai important este să le-o cultivăm, să nu îi grăbim să renunțe la ea și să pășească în rațiune permanentă, care duce, mai departe, la vigilență crescută. Nu vorbesc aici de simțul critic care e vital (vedem cu toții), însă, să trăim reușind să ne proiectăm, să manifestăm ceea ce ne dorim, presupune mai întâi să ne imaginăm acel viitor și să ne lăsăm să credem în el. Toate descoperirile și invențiile geniale au fost mai întâi în minte. Tot ce ne-am propus și apoi am reușit a fost mai întâi în minte.

Să fii conștient de imaginația ta, de mintea ta, de lumea ta interioară și de faptul că o poți proiecta jucându-te cum îți dorești cu culorile ei, nu denotă, din punctul meu de vedere, ceva copilăresc sau superficial. Știți câte am putea face cu mintea noastră dacă am fi puțin mai conștienți de puterea ei?

O încurajez pe Clara să-și dezvolte imaginația și să exploreze capacitățile infinite ale minții ei cu exerciții simple în care închide ochii, iar eu o întreb ce vede în imaginația ei. Îmi spune un cadru, după care o rog, pas cu pas, să-mi dezvăluie detalii. Mi se pare atât de frumos s-o văd cum construiește lumi, întâlniri, povești, antrenând acele locuri din creier care o vor ajuta să existe creativ dincolo de el, dacă asta va simți să facă.