Și jur că simt asta cu tot sufletul.

De când s-a născut Aris nu doar noi am învățat o iubire nouă, ci și Clara. Și nu doar pentru fratele ei, ci și pentru noi. E ca și cum Aris ne-a umplut și mai mult casa și sufletele cu iubire. E ca și cum a venit să ne unească și mai mult, dacă puteam crede că așa ceva e posibil.

Din toată teama mea de acum doi ani că nu voi putea iubi al doilea copil la fel de mult pentru că iubirea pentru Clara era și este copleșitoare, nemăsurabilă, infinită, de o puritate și o profunzime indescriptibile, din toată teama am dat la o parte straturi, lăsând inima să se așeze în ritmul ei și să creioneze încredere în capacitatea mea de a simți până am ajuns în timpul sarcinii la certitudinea că voi experimenta o creștere exponențială în iubire, dar și la o curiozitate imensă referitor la cum voi face mai exact asta. Nu înțelegeam cum este posibil să simt mai mult, mintea mea nu putea cuprinde amploarea sentimentelor pe care urma să le am după ce vom deveni patru. Nu mi-o puteam imagina.

Și eu ca eu, că sunt mamă și știm toate ce legătură este între sufletul nostru și cele ale copiilor noștri. Dar s-o văd pe Clara înflorind în atâta iubire îmi umple fiecare celulă de și mai mult. Mai mult ce? “Iubire” e un termen prea mărunt. Dacă toți oamenii ar simți asta ar fi doar pace și frumos pe Pământ.