Între nopțile anilor trecuți în care la 21 abia ieșeam din casă în oraș și cele de acum în care la aceeași oră ne pregătim de culcare, aș alege fără să clipesc prezentul.

Ieșim în parc destul de târziu în serile astea de vară când așteptăm ca razele soarelui să fie mai blânde când ne văd.

Ne întoarcem acasă aproape de ora de culcare și trecem aproape direct la rutina noastră de somn. Lumini indirecte, dimate și calde, un pian cântând de cele mai multe ori melodia pe care s-a născut Clara și activități de seară petrecute în acest mediu fără prea multă stimulare.

Să îmi petrec serile în liniștea noastră, cu iubirea noastră, cu conectare și căldură… Apoi împletirea noastră în pat, cât Clara adoarme la sân cu același pian pe fundal. O mână o îmbrățișează pe ea, alta îl mângâie pe el, in timp ce el îmi pupă mâna de “Noaptea bună!” cu iubirea și liniștea specifice casei noastre.

N-aș da anii ăștia pe nicio seară de dinainte de Clara. A fost foarte important să trăim atunci ce am trăit și să vedem și cum se simt acele nopți, dar să îi văd pe amândoi dormind lângă mine… M-aș pregăti oricând de culcate la 21.