Clara l-a văzut pentru prima oară pe Aris de pe partea cealaltă a geamului secției de neonato.

Copiii nu au voie înăuntru pentru că, fiind intrați în colectivitate pot aduce virusuri care ar putea fi periculoase pentru nou-născuți. Lucru de înțeles.

Pentru întâlnirea Clarei cu Aris au venit multe sfaturi ale oamenilor pe care îi întâlneam în spital. Bineînțeles, le ascultam, zâmbeam, veneam cu un contra-argument și eram privită ciudat, ca de fiecare dată când mă intersectez cu oameni care au altă abordare decât noi cu privire la abordarea în parenting:

• “Să nu îi refuzați sânul dacă va vrea și ea, să nu fie geloasă.” – Clara știe că povestea ei cu sânul s-a încheiat și că acum Aris are nevoie de el. Știe că Aris nu poate mânca sau bea altceva decât lapte de la sânul meu și știe procesul prin care laptele se formează conform nevoilor bebelușului, astfel încât e nevoie doar de saliva lui Aris acolo să transmită ce e de transmis.

• “Să nu îl luați pe bebe în brațe cu ea de față, să nu fie impactul prea mare.” – Clara știe că Aris va sta mult în brațele mele, că va sta mult la sân, că e normal să se întâmple astfel.

• “Mai bine să nu vină zilnic să vă vadă, să nu îi fie greu să se desprindă, să plece acasă.” – Clara știa exact ce urma să se întâmple, cum vor decurge lucrurile, faptul că voi sta în maternitate cât va fi nevoie pentru a fi amândoi bine etc. Poate gestiona.

• “Să îi luați un cadou din partea lui bebe când ieșiți din maternitate.” – Nu vom face asta. Clara știe ce poate face un nou-născut și cu siguranță nu poate merge la magazin să ia cadouri pentru sora lui.

Clara a gestionat minunat totul și nu au fost “probleme” de niciun fel. A reacționat cum ne gândeam că va reacționa, după cum o cunoaștem, după cum e ea. Foarte rațional, echilibrat, matur, minunat. Spunea că îi este dor de mine și întreba când vom merge toți patru acasă, însă înțelegea toată situația. Mă îmbrățișa de mai multe ori de câte ori venea la vizită și pleca liniștită de fiecare dată.

Când l-a văzut pentru prima oară pe Aris la nivelul ei și l-a putut atinge, la plecarea din maternitate, am simțit cum s-a reluat conectarea pe care o simțisem între ei de când Aris era în burtică. Se știau de dinainte. Iar ea și-a preluat imediat atribuțiile surorii lui mai mari. A fost foarte entuziasmată de întâlnire și de ideea noii vieți în patru care tocmai începuse. Ce a urmat acasă, în perioada de acomodare a tuturor în noua formulă, vă povestesc curând.