Ca update de azi-noapte (prima noapte dormită ever împreună fără sân, dar nu în contextul înțărcării, ci al substanței de contrast pe care am avut-o în sânge în urma unui RMN și care trebuia eliminată).

Contrar tuturor așteptărilor, am fost o noapte destul de liniștită. Clara înțelesese foarte bine care e situația, a adormit cu capul pe sân, cu mâna pe celălalt și nici măcar în somn nu a încercat, măcar, să ia sânul în guriță. S-a trezit de două ori și a cerut banană și apă, iar eu pe la 4 m-am trezit să mă mulg.

Înainte de somn, pe zi, am discutat și am întrebat-o dacă o ajută să dorm eu în living sau vrea să dorm cu ea. A spus că vrea să dorm cu ea. I-am spus că e posibil ca în somn să nu își dea seama că nu poate lua sânul și să plângă tare. A spus că nu va plânge și așa a făcut pentru simplul fapt că a înțeles.

Și ziua, când m-am întors de la spital, după ce s-a liniștit (știți că v-am povestit ieri cum a reacționat) am întrebat-o dacă preferă să stau cu un tricou să nu aibă acces la sâni. A ales să îi aibă “la îndemână” să îi poată atinge, mângâia, pupa și lua în brațe de câte ori simțea. Ținem mult la părerea eu și o lăsăm să ia decizii atunci când poate face asta.

Revenind la noapte, Clara a adormit și readormit (după banană și apă) cu capul pe sân, fără să pună gurița pentru altceva decât pentru a-l pupa.

Mi se pare incredibil ce inteligență emoțională a dezvoltat. Cât de importantă este încrederea ei în noi pe care i-am clădit-o în acești doi ani. N-am mințit-o și nu am minimizat lucruri (ex. de ieri de la vaccin: “Te va durea puțin, dar va trece repede.”, NU “Stai cuminte că nu doare.”) și nici nu am folosit termeni absoluți în situații cu rezultat variabil (ex.: “E posibil să cazi dacă te urci acolo.”, NU “O să cazi, nu te urca!” – și copilul se urcă, nu cade și ajunge în timp să nu te mai creadă).

Sunt multe lucruri subtile în parenting și mă bucur enorm că avem puterea, timpul și disponibilitatea emoțională de a implementa tot ce învățăm în programul Uraniei. De la ea știm tot și cu ajutorul ei am construit ceea ce Clara începe deja să culeagă: atașament sigur și echilibru emoțional, autoreglare, cooperare și încrederea ei în ea și în noi. Ne-a ajutat mult și MindArchitect cu informațiile despre neuroplasticitate și felul în care structurile profunde și obiceiurile influențează comportamentul. Ne-au ajutat informațiile puse cap la cap din cărțile citite (găsiți în reperul “Books” tot ce am citit eu de-a lungul anilor) și podcasturile pe subiecte de psihologie și nu numai pe care le-am văzut.

Nu spun că Clara nu împinge limite și nu testează până unde poate merge, dar o face doar acolo unde noi suntem mai flexibili și își permite să își asume consecințele pe care noi îi spunem din start că și le poate asuma, cum ar fi atunci când desenează pe masă cu creioanele știind că i le vom lua ulterior pentru o zi. Și e perfect normal să o facă. Învață. Și daca desenează pe masă ni le dă ea să le punem în dulap. Tot pentru că știe că dacă spunem ceva, așa facem. Invariabil.

În situații în care ne simte extrem de serioși, însă, cum a fost acum cu lipsa sânului 24h, înțelege și nu împinge nimic. Face foarte bine diferența de nuanță.

Azi dimineață a primit sân și a avut o bucurie matură. Ca și cum așteptarea ei a meritat și se bucura de rezultat.

Îmi place să îi analizez felul în care reacționează, să îi urmăresc gesturile și mimica și să mă bucur de fiecare victorie a ei. Pentru că, să poți gestiona o situație ca asta, care pentru ea e foarte grea, e o mare victorie.