Dragostea mea,

Tu ești prima mea iubire. Tu m-ai făcut mamă, mi-ai scos la suprafață profunzimea, m-ai ales și ai coborât în pântecul meu să mă crești tu pe mine, nu doar eu pe tine. Ai deschis în mine porți pe care nu le cunoșteam și m-ai făcut să cunosc cea mai mare iubire din Univers.

Azi mă uitam la tine pe scenă plângând de emoție, de fericire, de iubire pentru tine. Știu că încă nu înțelegi cum eu și tatăl tău plângem de fericire. Ne spui mereu (pentru că noi plângem des de iubire) că tu plângi doar de supărare și furie. Știi că plâng de recunoștință și atunci când mă uit la tine cum dormi? O să cunoști sentimentul ăsta înălțător cândva. Mă uitam la tine pe scenă și mă întrebam a mia oară când ai crescut așa. Cum poți să fii atât de minunată? De unde ai venit tu pe Pământul ăsta? Cum poți să porți atât de multă dragoste, îndemânare, curaj și câte și mai câte? Mă uitam la tine în timp ce îl țineam în brațe pe fratele tău și mă gândeam cum m-am putut măcar gândi că venirea lui mă va face să mă încurc în iubire și să nu pot să o cresc. Nu doar că nu s-a împărțit niciun pic din ea între voi, ba îl iubesc pe el atât de mult, iar pe tine și mai mult decât înainte (dacă nu credeam că se poate mai mult).

Iar tu, la rândul tău, ai început să îți exprimi iubirea atât de liber și profund. Îmbrățișările noastre sunt mai dese, ne spui că ne iubești de atât se multe ori pe zi și ne conectăm atât se frumos încât la finalul zilei nu mai am nevoie de nimic.

Știi că este primul an în care eu și tatăl tău nu am știut ce cadouri să ne spunem unul altuia că ne dorim de Crăciun? Nu mai contează nimic material când sufletele ne sunt atât de pline de voi. Și brațele. Oh, brațele mele care vă primesc pe tine și pe fratele tău în fiecare noapte în care adormim îmbrățișați. Brațele noastre care vă strâng pe rând și împreună, în care te pierzi și oferi atât de mult, în care te simți atât de în siguranță, în care ne spui că ești fericită.

Tu, dragostea mea! Ești prima mea iubire. Plâng doar la gândul că timpul trece atât de repede, iar la un moment dat vei crește atât de mare încât nu vei mai dormi cu noi în pat, apoi cu noi în casă. Să mai rămâi mică, suflet. Și tu și fratele tău. Să nu vă grăbiți să creșteți. Să ne învățați cum se trăiește la alt nivel al conștiinței prin a fi părinții voștri.

Suntem atât de recunoscători că sunteți aici! Atât se recunoscători că ne-ați ales! Atât de recunoscători pentru toată iubirea.