Știi că e posibil să îți minți copilul des fără să îți dai seama de asta?

De multe ori copiilor li se spun minciuni care nu sunt conștientizate de adulți ca atare și care scad, treptat, încrederea în relație: o să cazi, o să răcești, o să te lovești. Îți sună cunoscute? 🥹 Ne sunt adânc înrădăcinate în sistem. La fel ni s-a spus și nouă toată copilăria (și nu numai). Ne vine natural să spunem așa, dar avem puterea să schimbăm abordarea.

Ce convingeri se construiesc în mintea copulului dacă nu se întâmplă cum zice adultul? Dacă, totuși, nu cade când aleargă, nu răcește când nu își pune căciula, nu se lovește când sare din pat? Dacă el a învățat să aprecieze distanța, așa cum o faci și tu sau pur și simplu nu i se întâmplă să se lovească? Dacă are grijă pentru că a învățat să fie prudent? Sau dacă vrea să îți pună la îndoială afirmațiile?

Ideea e că, de multe ori când li se spune ceva din spectrul acesta, acel ceva nu se întâmplă. Iar în dățile când se întâmplă, părintele vine cu un “ți-am spus eu” de parcă mereu a avut dreptate. No, de fapt, în toate dățile în care NU s-a întâmplat, copilul și-a pierdut treptat încrederea în ceea ce spui. Iar atunci când situația o va cere și va fi sigur ceea ce îi vei spune că se va întâmpla (ex.: “Te arzi dacă mănânci mămăliga fierbinte.”), nu prea te va mai crede și o va face nu din dorința de a experimenta, a pune la îndoială, dorință, de altfel, sănătoasă dacă e lăsată să se manifeste în condiții de siguranță, ci doar pentru că pur și simplu nu va pune preț pe cuvântul tău. Mai știi atunci când i-ai spus că va primi x lucru când ajunge acasă și te-ai făcut că uiți? La fel și acolo. Alt gest care scade încrederea. Ține-te ÎNTOTDEAUNA de ce spui și nu promite ceea ce nu vrei să oferi cu convingerea că copilul uită. Iar dacă el uită, TU nu uita. Dă ce ai spus că dai. Și iată cum crești încrederea (n-am putut să nu mă folosesc de context pentru a vă spune și asta – super valoroasă informația).

Așadar, în contextul minciunii, în timp, copilul nu te va mai crede și va face ce vrea el pentru că știe că nu se întâmplă mereu cum zici tu. Se simte liber să experimenteze fără limite.

Ce poți face diferit?

Un alt lucru pe care l-am învățat din cursurile Uraniei: înlocuiește “o să” cu “e posibil să”. Copilul înțelege că nu deții adevărul absolut, nu prezici viitorul, iar el își poate asuma ce alege să facă. Astfel crește și încrederea în el, dar se menține și cea din relația voastră pentru că, dacă nu ne mințim copiii (chiar și neintenționat), aceștia vor ști că atunci când spunem ceva, așa se va întâmpla cu siguranță și vor cântări mult mai bine, din nou, asumat.

Iar asumarea se învață și ea. Au nevoie să învețe să își asume consecințele naturale care se pot întâmpla. Spre exemplu, Emilian i-a spus Clarei că dacă se dă pe toboganul ud e posibil să nu îi placă senzația hainelor ude. Ea a ales să se dea și apoi a cerut acasă. La a doua ploaie a verificat să vadă dacă e ud toboganul.

Consecințele naturale se întâmplă fără să intervenim noi cu ceva. Iar cele imediate sunt cei mai buni profesori atunci când copiii sunt mici. Dacă aruncă un pahar pe gresie, acesta se va sparge. Dacă se așează în noroi se murdăresc. Dacă mănâncă azi ambele brioșe, pentru mâine nu vor mai avea. Dacă își aruncă o jucărie la gunoi, aleg să nu o mai aibă. Și exemplele pot continua. În schimb, dacă le spunem că dulciurile în exces și lipsa igienei orale le vor strica dinții, consecința nu este imediată, iar copilul, neputând încă să gândească în perspectivă, pe termen lung, nu va învăța nimic din asta. Mi se pare că am pus aici extrem de multe informații și îmi doresc din suflet să nu vă zăpăcesc din atâtea direcții. O să abordez în viitor strict subiectul consecințelor naturale, că nu e de neglijat.

Revenind, se întâmplă ca de multe ori noi, adulții, să ne subestimăm puii și să credem că nu vor reuși să ducă la bun sfârșit o activitate pe care ei vor să o facă. Să bea singur apă din pahar de exemplu. Dacă copilul te crede când îi spui că nu poate, deși poate ar fi putut sau măcar ar fi încercat și ar fi fost un pas din procesul de învățare, își pierde inclusiv încrederea și stima de sine și își blochează dorința de a încerca. Repetându-i-se constant că nu poate, acest “nu pot” va deveni vocea din mintea lui prezentă în orice situație în care ar putea ieși din zona de confort spre a crește. Iar, în varianta opusă, dacă nu te crede, încearcă contra a ce spui tu și ii iese, data viitoare nici nu te va mai asculta probabil. Ambele situații au rezultate nefavorabile.

Ce fac eu când îmi scapă un “nu poți” pentru că asta cred cu adevărat atunci, dar totuși Clara încearcă și poate (pentru că este o fire independentă și nu se lasă manipulată doar cu o afirmație fără explicații în contexte precum joaca, activitățile, învățarea)? O felicit, îi spun că am subestimat-o, îmi cer scuze dacă simt nevoia și o îndemn să pună la îndoială mereu spusele altora atunci când simte că este capabilă să facă ceva ce i se spune că nu va reuși. Îi spun să aibă încredere în ea și că e minunat că a încercat chiar dacă eu am crezut că nu poate.

Bineînțeles că acest lucru nu se aplică la situațiile periculoase. Dar atunci nu folosesc (ex.:) “Nu poți să te urci în copac!”, ci “Nu te poți urca ÎNCĂ (foarte important “încă”) pentru că este periculos.” Și explic de ce (ex.:) “coordonarea ta este în formare și este posibil să cazi și să te rănești”.

Și nici atunci când se încalcă spațiul altor persoane. În situația din video, de exemplu, i-am spus că E POSIBIL să o trezească pe Ema dacă o mângâie altfel decât blând, iar asta ține de respectul pentru un om care doarme, indiferent cine este el.

Mi s-au părut extrem de greu de pus în practică toate tehnicile pe care le-am învățat de-a lungul timpului, însă înțelese, asimilate conștient și aplicate treptat intră în sistem. Și funcționează, asta e uimitor! Sunt lucruri mici, feluri de a te exprima, cuvinte sau expresii de înlocuit care lucrează psihologic cu creierul omului (nu doar al copiilor) care, astfel, nu se mai simt obligați/mituiți/amenințați/speriați/pedepsiți/provocați, ci înțeleși și îndrumați de persoane în care pot avea încredere deplină.