De ce m-am oprit din a o refuza constant când îmi oferă spunându-i: “Mănâncă tu! E mâncarea ta”?

Fericirea copiilor noștri atunci când ne ajută, atunci când contribuie, atunci când fac ce facem noi, și felul în care a face tot ce am scris mai sus îi ajută în dezvoltare. Felul în care învață ce înseamnă empatia, sentimentul de apartenență lipsit de toxicitate sau senzația de liniște pe care o ai atunci când oferi din suflet.

Ți-ai privit vreodată copilul când șterge stângaci praful? Sau când curăță după ce a mâncat? Când își duce pijamaua murdară în coșul de rufe și pampersul în coșul de gunoi pe care abia îl deschide?

Copiii au nevoie să își hrănească autonomia și competența. Sunt mândri de ei, fără ca noi să le spunem ceva, doar pentru că au reușit singuri. Învață să nu caute validare din exterior. Se bucură de ei înșiși. Devin autonomi. Se dezvoltă. Cresc.

Atunci când îi spuneam copilului meu să nu îmi mai dea din mâncarea EI (și acest “ei” e important), observam cum îi scade entuziasmul și cum insistă, cu ochii, să mănânc ce îmi dă. Unu la mână, pentru că își dorește să facă și ea ce facem noi. Dacă noi îi dăm ei să mănânce, și ea ne poate da nouă să mâncăm și este perfect în regulă să acceptăm pentru ca ea să se simtă competentă, la fel ca mami și tati.

Doi la mână, n-am vrut, sub nicio formă, să creez o încrâncenare în percepția ei cu privire la obiectele personale. Dacă este mâncarea EI și își dorește, o poate, foarte bine, împărți cu cine simte. Dacă este A EI, nu înseamnă că TREBUIE să se bucure doar ea și, la polul opus, nu este necesar să mănânce tot din farfurie pentru că “este mâncarea ei”.

Totodată, am momente când schimb strategia și spun cu un zâmbet cald “Nu, mami! Mulțumesc, dar nu vreau! Apreciez foarte mult că te-ai gândit să împărți cu mine, însă nu îmi este foame.”. Asta pentru că îmi doresc să știe să accepte un refuz (chiar dacă nu întotdeauna, în viață, îl va primi cu blândețe și argumente). Dar, ca să revin la ideea de la care am pornit, nu o refuz decât de puține ori (dacă într-adevăr nu vreau – și atunci cu scop educativ) și profit de ocaziile în care îmi oferă din mâncarea ei pentru a cultiva ceea ce va culege copilul mare, adolescentul și adultul din ea.