De când era Clara mică, printre cărțile ei am introdus cărți despre emoții. Mi se pare ireal cât de puține emoții știm noi, ca adulții, să numim. Ne blocăm în “bucuros”, “trist” și “furios” de cele mai multe ori. Vocabularul nostru emoțional are un spectru foarte mic. Mi-am descărcat la un moment dat pe telefon câteva planșe cu emoții (multe) pentru a începe să le folosesc în discuțiile cu Clara atunci când le observ la ea, la alții sau le simt eu. Greu tare. Nu știu dacă mi-au intrat zece în sistem de atunci. Nu suntem deloc obișnuiți să ne conștientizăm emoțiile din corp și să le spunem pe nume.

Așadar, vorbeam de cărțile Clarei, unde am început cu cele cu Pufuleț (Frica, Iubirea, Bucuria, Furia) și au urmag Tzitzi și Poc, Cartea emoțiilor mele, Ce să faci când îți vine să lovești, seria “Mici discuții importante”, parte din seria cu clapete “Primele întrebări importante pentru cei mici” de la Usborne/Univers Enciclopedic etc.

De asemenea, am încercat să numesc de câte ori Clara simte ceva. Și emoțional, dar și în corp, ca senzații. Să gândesc, cumva, cu voce tare ceea ce aș vrea ca în viitor să fie vocea ei interioară. Îi spun, de exemplu, că acum simte furie pentru că nu i-am dat telefonul meu (și o întreb unde, în corp, o simte), că simte nedreptate pentru că un copil i-a luat jucăria din mână fără să o întrebe sau că se simte supărată și iritată din cauza faptului că este obosită.

Pe la începutul anului mi s-a rupt sufletul, dar mi-a și cântat (tot sufletul) în același timp când a început să spună “Sunt supărată, mami!” sau “Sunt obosită!”. Într-o zi mi-a spus că e fericită, iar în altele că e nerăbdătoare (în contextul “Abia aștept să vină Moș Crăciun!”). Acum își numește parte din emoții când le simte sau după. Ne spune după un episod de furie că a fost furioasă pentru că sau că e obosită în contextul în care nu se poate regla emoțional să coopereze din cauza oboselii. De multe ori la copii se întâmplă ca ăsta să fie un motiv important de scădere a rezilienței la frustrare, de exemplu, sau a unor refuzuri.

Deseori vorbește cu jucăriile sau cu prietenul ei imaginar Albina (nu știu de unde și când a apărut, dar îi face Clarei piața și merge cu autobuzul prin imaginația ei) și le spune ce face și ce simte. Momentan nu are multe emoții în repertoriul de conștientizări, dar e un proces. Greu și pentru noi, după cum am spus mai sus. Dar atât de benefic, din nou, și pentru noi.