Atât de repede trece timpul în a doua sarcină…

Cu Clara aveam impresia spre final că sunt însărcinată dintotdeauna. Timpul curgea altfel. Mai lent, mai molcom. Mi-a plăcut tare s-o am în burtică și am avut mult timp să mă bucur de fiecare zi din cele multe și lungi în care mi-era bine, dar nu aveam stare să fac nimic altceva decât să stau. Și m-am lăsat să stau de câte ori am putut s-o fac. Știam că, de fapt, corpul meu lucrează intens la cea mai mare minune de pe pământ: un nou trup, un nou suflet care urmează să-și continue viața în afara pântecelui atunci când va fi complet pregătit.

Acum bucuriile au fost altele. Mă bucur de perioada pe care o simt cea mai aproape de dumnezeire din câte pot trăi pe pământ și aștept cu entuziasm, curiozitate și recunoștință întâlnirea, punctul cel mai înalt al acestui proces transformator prin care Dumnezeu (așa cum îl percep eu) în forma lui cea mai pură își face simțită prezența. Mă bucur de felul în care Clara trăiește toată această etapă, de felul în care s-a conectat cu fratele ei, în care comunică, în care deja simte atașament, ca să nu mă arunc prea tare și să spun “iubire”. Între ei este ceva venit de departe, ceva mai presus decât putem noi percepe. Deja se știu. Mă bucur de timpul care zboară între nopțile în care adorm în brațe cu Clara și zilele în care mă așez și mă ridic de pe canapea uneori la 2 minute să pictez împreună cu ea, să o ajut la toaletă, să fiu prezentă.

Timpul îmi trece mult mai repede acum și da, sunt mai obosită. Simt că abia aștept să îmi țin în brațe al doilea copil și să ne unim cu toții în cuibul nostru cald de acasă. Nu aș mai sta însărcinată pentru totdeauna cum simțeam la prima sarcină, îmi doresc să îmi recapăt flexibilitatea, să nu mai simt oboseală la orice pas (e diferită de oboseala de nesomn care va urma), să nasc mai repede (dar când va fi momentul și când totul va fi pregătit – mereu menționez asta ca Universul să nu înțeleagă greșit).

Așa că de data asta lunile de sarcină parcă au zburat și mi-e bine așa. Sunt împăcată cu ritmul acesta care s-a aliniat cu ritmul meu interior. Nu știu când am ajuns în ultima lună de sarcină și nu îmi vine să cred cât de curând vom fi 4.