Ce am învățat din primele luni cu Clara este, în primul rând, faptul că lucrurile nu sunt așa de complicate cum par.

În al doilea rând, ajută mult informarea în prealabil și, de asemenea, ajutorul partenerului este extrem de important. Informarea și ajutorul fac, de fapt, ca lucrurile să nu fie atât de complicate cum par. Eu și Emilian facem totul împreună, ne împărțim sarcinile, iar faptul că lucrează de acasă perioada asta și este plecat doar 1-2 ore pe zi contează enorm în lipsa acumulării de oboseală cronică.

Emilian îi schimbă, în general, scutecul (eu o schimb doar când nu e el acasă), el îi taie unghiile și el îi face băiță. Sunt momentele lor la care eu asist fără să mă amestec, bucurându-mă de priveliște și de iubirea din aer. Înafară de tăiatul unghiilor. Acolo mi-e teamă să asist. La fel, el merge cu Clara la analize de sânge și vaccinuri. Eu nu mă bag la așa ceva.

Emilian stă cu ea când eu lucrez la proiectele mele și o adoarme noaptea dansând cu ea pe muzică rap atunci când efectiv nu reușim să o adormim altfel.

Că tot vorbeam de evitarea oboselii cronice, sunt dimineți în care Emilian o ia pe Clara în suportul de purtare și pleacă la plimbare sau îi veghează somnul în landou în living, lângă biroul lui, iar eu dorm două-trei ore profund. Chiar dacă leg și noaptea 2-3, chiar mai multe ore uneori, faptul că e Clara lângă mine nu mă lasă să dorm decât iepurește, auzind fiecare mișcare a ei.

Așadar, concluzionând, am tot ajutorul, implicarea, înțelegerea și iubirea din lume în soțul meu. Am refuzat ajutorul din partea părinților, dorindu-ne să ne trăim momentele astea unice noi și cred că a fost cea mai bună decizie. Ne mai ajută cu mâncarea pe care o luăm de la ei, dar în ceea ce o privește pe Clara noi ne ocupăm exclusiv. Doar au venit în vizită de câteva ori.

Sunt, încă, destul de strictă cu privire la vizitatori. Nu a venit nimeni la noi înafară de ai noștri, iar vizitele lor sunt rare. Nu am dus-o pe Clara încă în nicio casă străină și nu las pe nimeni să o pupe sau o să o atingă pe mânuțe și pe față. Spuneți-i cum vreți, dar asta simt să fac momentan și mă ghidez după instinct, fiind susținută și de Emilian în toată povestea asta. Îmi acceptă și respectă deciziile.

De când eu am început să îmi revin cu recuperarea post-partum, am ieșit în fiecare vineri la prânzul nostru obișnuit în oraș, prânz luat, de acum, în trei. Evităm total orice înseamnă fum sau miros de țigară, astfel încât am avut grijă mereu la acest aspect pe unde am ieșit.

Ne plimbăm în fiecare seară câte o oră și jumătate, două, fie cu landoul fie cu Clara în suportul de purtare. Sunt extrem de importante plimbările atât pentru ea cât și pentru noi, ca timp de calitate petrecut împreună fără niciun laptop sau felefon care să ne perturbe (televizorului știți că nu îi dăm drumul niciodată, la fel cum o făceam și înainte să vină Clara).

Vreau să mai punctez faptul că în prima lună acasă am învățat că nasul și ochii nu trebuie curățați decât la nevoie și că nu e cazul de băiță în fiecare seară dacă nu vrei să faci o asociere de somn din asta. Noi îi facem baie Clarei la trei zile. Oricum, la fiecare caca e spălată de tati de la brâu în jos și avem minim 3 caca pe zi, deci…

La început curățam nasul și ochii la fiecărei băiță și, când Clara a început să aibă mucișori, foloseam batista bebelușului împreună cu ser fiziologic zilnic (trăgea Emilian cu gura – pompița manuală nu trăgea deloc, apropo). La controlul de o lună i-am spus pediatrei de mucii buburuzei, moment în care am aflat că noi îi întreținem, prin curățarea prea frecventă a nasului. De atunci nu l-am mai curățat și mucișorii au dispărut că prin farmec. Așadar, nu curățați nasul decât la nevoie. Ochii la fel.

În primele luni am învățat să nu ne luăm după niciun tipar care ni se pare că s-a creat. Să ne bucurăm și să luăm fiecare zi și fiecăre noapte ca atare, să ne adaptăm oricărei situații și să fim conștienți că ce a funcționat azi poate să nu mai funcționeze mâine (sau chiar diseară). Clara crește și, cu fiecare săptămână se schimbă, devine mai conștientă și mai prezentă.

Și dacă tot am amintit de nopți, acestea ne sunt foarte bune, mai ales că ne așteptam, conform tuturor vocilor din jur, la multă lipsă de somn. Clara doarme în brațe sau în pătuțul ei, dar doar înfășată (avem un sistem de înfăşare de la bebebliss.ro). Altfel se agită foarte mult și ori nu reușește să adoarmă ori, dacă ajunge în pătuț deja adormită, se trezește imediat din cauza agitației care o cuprinde. Culmea, în landou doarme ziua. Pătuțul, însă, cred că are țepi.

Da, doarme în brațe mult, după cum am scris mai sus. Nu mă feresc să îi dau copilului meu toată iubirea și toată disponibilitatea fizică și emoțională de care are nevoie. Nu consider că “se învață” în vreun fel și am argumente neuroștiințifice pentru asta. Ea are nevoie de noi sub orice formă și suntem aici pentru ea necondiționat.

Revenind la somn, leagă și 7 ore cu o pauză de masă între. Dacă doarme în brațele mele își găsește singură sânul, se atașează și mănâncă în somn. M-am trezit de multe ori cu ea sugând fără ajutor dat în prealabil. Astfel, practic nu se trezește. Dacă este în pătuț, însă, o aud foindu-se și dând semne de trezire când îi e foame. Trebuie desfășată pentru a mânca și automat se trezește și nu mai leagă somnul. Mănâncă noaptea la 2 ore jumate – 3, maxim 3 și jumătate. Schimbă maxim dou pamperși pe noapte, primul ud, al doilea amestecat. Cam asta ne este relația cu nopțile. Dormim nesperat de bine.

Încă din primele zile acasă am ținut un jurnal cu momente pe care nu vreau să le uit.

Clara mea, în primele nopți s-a târât până la mine, din locul ei din pătuț, în somn, trezindu-mă cu ea lipită de mine. Tot atunci se întorcea la 90° față de cum o puneam inițial în pătuț, ajungând cu corpul perpendicular de poziția în care o lăsam; Doamne, ce bine dormea în pătuțul ei la început.

Am început să facem tummy time și să ridice căpuțul de cum am ajuns acasă, iar acum îl ține fără probleme. În a doua săptămână s-a rostogolit de pe o parte pe alta în pătuț, dar pediatra ne-a spus că a fost o întâmplare. S-a mai întâmplat ulterior, dar rar.

Este foarte atentă la cardurile alb-negru Montessori și la caruselul Munari pe care l-am făcut eu și Emilian pentru ea.

În ziua când a împlinit o lună am plecat în primul drum lung, la Cugir, la nunta lui Paty, prietena mea cea mai bună și nașa Clarei. Clara e o minune de copil. A dormit cel mai bine de până atunci tot drumul de 6 ore și toată perioada cât am stat acolo.

Când doarme în brațele mele se atașează singură la sân, încet-încet și începe să sugă în somn. Incredibilă senzație!

Îi spunem Bem-Bem de la sunetele pe care le scoate uneori de zici că iese cu bâta din peșteră. Mai scoate sunete de căluț, de cocoș (sau claxon), de Xena, prințesa războinică.

Emilian îi spune “tati meu”, iar eu mă topesc.

După primul leap a început să zâmbească în mod conștient, iar eu și Emilian vânăm zâmbete în continuu.

Se întoarce deja de pe spate pe-o parte, și-a descoperit mânuțele, se uită la ele, le analizează și și le bagă în guriță, poate ține zornăitoarea în mână, își scoate singură mâinile din sistemul de înfășat, vorbește cu noi în continuu și câte și mai câte. Pe zi ce trece descoperim noi achiziții și ne minunăm de cât de complexă și rapidă este dezvoltarea unui bebeluș care se descoperă și ne descoperă atât pe noi cât și lumea nouă în care a venit.

Uitam să menționez sunetele albe care ne sunt de un real ajutor. Recreează mediul din pântec, fiind zgomotul de fundal pe care îl aud bebelușii în burtică, iar acest lucru îi liniștește aproape instantaneu. Sunetele albe sunt bagheta noastră magică. Avem un telefon vechi pe care am instalat o aplicație ce rulează și ore întregi uneori.

Avem deja trei luni de când suntem trei. De când am învățat o iubire nouă. Iubirea față de copilul nostru. Nemărginită, necondiționată, infinită, cu lacrimi de fericire și împlinire, sublimă, înălțătoare, incomparabilă.

E frumos tare, iar fiecare secundă ce trece ne face să iubim și mai mult. Atât pe ea cât și unul pe celălalt.

Clara este o binecuvântare, o minune, un bulgăre de iubire pură! Copilul nostru drag! Sufletul nostru! Dragostea noastră!

Te iubim atât de mult!