Astăzi am pentru voi trei cărți, așa cum spune și titlul, din sfera de comunicare și networking.
Ideea de a face networking, de a vorbi în public sau pur și simplu de a vorbi cu oameni noi, mă speria îngrozitor. Iar într-unul din cursurile din Upriserz, Lorand spunea să mă gândesc la o singură abilitate pe care, dacă aș avea-o, aș putea câștiga dublu. Bineînțeles că m-am dus automat la abilitatea de a vorbi cu oamenii, mai ales că știm foarte bine că, în spatele celor mai mari frici, se află cele mai mari creșteri. Așadar, am început să îmi fac o listă de cărți de bifat pe acest subiect și iată-le pe primele trei pe care le-am citit. Dacă vă întrebați cam cât m-au ajutat, răspunsul este “foarte mult”, dar cumulate, bineînțeles, cu acțiunea fără de care nimic nu are măcar șansa să se se materializeze.
Prima carte pe care am ales-o dintr-o listă recomandată într-un curs de comunicare, a fost “Networking pentru cei care detestă să facă networking” de Devora Zack. O carte scrisă foarte lejer, pentru toate tipologiile de oameni. Titlul ilustra perfect starea în care mă aflam, așadar, vă pot spune din proprie experiență faptul că aceasta, da, este o carte foarte bună pentru “introvertiți, emotivi și necomunicativi”, categorie în care mă aflam și eu în ceea ce privea discuțiile de business. Cartea are, din loc în loc, ilustrații cu pinguini și te ajută, așa cum spune și subtitlul ei, la “crearea și menținerea cu ușurință a unor relații profesionale profitabile”, definiție, practic, a networking-ului. Deși nu i se acordă, în multe cazuri, o importanță atât de mare, networking-ul, din punctul meu de vedere actual, este vital, iar lipsa lui taie multe posibile oportunități.
A doua carte din sfera de comunicare, “Cuvinte care schimbă minți”, a lui Shelle Rose Charvet, este o carte ce prezintă detaliat numeroasele tipare de gândire prin prisma cărora vede, fiecare dintre noi, viața. Conștientizarea faptului că suntem extrem de diferiți ne ajută substanțial în stabilirea și menținerea unor relații sănătoase pe orice plan. Cartea a fost tradusă în 15 limbi și prezintă cele 14 tipare motivaționale și funcționale care ajută la aflarea a ce anume declanșează și menține motivația cuiva. “Lucrezi și trăiești alături de persoane care sunt dificil de convins și îți resping ideile automat, fără să se gândească la ele? Vrei să ai puterea de a influența, fără să manipulezi? Ești curios să afli cum îi poți motiva pe ceilalți, cum îi poți ajuta să ia decizii și cum poți deveni mai convingător, în general? Potrivit lui Shelle Rose Charvet, secretul comunicării este simplu: dacă vrei ca mesajul tău să ajungă la celălalt, trebuie să folosești cuvintele și comportamentul adecvate. În acest fel, te vei înțelege la un nivel profund cu interlocutorul tău, iar relația dintre voi se va transforma în mod miraculos. Cartea de față, un manual fundamental pentru oricine își dorește să comunice eficient, te va ajuta să depășești barierele comunicării, să construiești relații productive, din care toată lumea să aibă de câștigat, și să îți dezvolți cariera sau afacerea cu ajutorul oamenilor.”. Cartea te învață, în mare parte, cum să recrutezi potențialii angajați cât mai bine, însă nu se aplică doar în mediul business, din perspectiva angajator-angajat, ci vizează toate relațiile interumane.
A treia și ultima carte de astăzi este “Cum să vorbim în public”, a lui Dale Carnegie, autor cu un tip de scriere față de care, sinceră să fiu, nu rezonez. I-am mai citit o carte, destul de greu, și mai am una pe listă. Cum să vorbim în public te învață arta discursului, acțiune de care, mai devreme sau mai târziu, ne lovim toți. “Cum să vorbim în public este un manual despre discursul de orice fel, începând de la cele câteva propoziții ce trebuie rostite cu o anumită ocazie de familie, de exemplu, până la conferințele în fața unui public numeros. Autorul vă pune la dispoziție metode, tehnici practice și sugestii care, odată însușite, vă vor ajuta ca, atunci când întâlniți diverse persoane sau grupuri de oameni, să vă adresați în mod eficient acestora.Puterea de afirmare a personalității, inclusiv prin ceea ce spuneți, este esențială pentru reușita dumneavoastră. Așa cum autorul demonstrează în fiecare pagină, tehnicile prin care puteți stăpâni un public vă pot ajuta în împrejurările de orice fel ale existenței. Urmați-i sfaturile și faceți din vorbele pe care le rostiți unul dintre atuurile dumneavoastră.” – am încheiat citatul de la finele cărții.
Fiecare carte în plus, fiecare curs, podcast educațional, fiecare interviu, fiecare webinar sau seminar parcurs, adaugă câte o cărămidă în construirea celui mai important proiect: tu. Așadar, așa cum am mai spus-o de nenumărate ori, o repet și astăzi. Educați-vă. Nu vă opriți la ultima unitate de învățământ absolvită, ci creșteți constant. Când o să vă uitați în spate, la final, o să vă fiți recunoscători.
Vreau să adaug un update, 3 ani ulterior scrierii acestui articol, implicit momentului în care am filmat vlogul (Aprilie 2020).
Astăzi, Noiembrie 2023, uitându-mă în urmă la ce am simțit atunci, îmi dau seama acum, la câțiva ani de la filmarea acestui clip, că fricile mele veneau mai mult din credințele limitative și stima de sine scăzută pe care o aveam implementată adânc în subconștient, mai mult decât din lipsa competențelor de comunicare.
Îmi aduc aminte cum scrisesem tot ce urma să îi spun clientului într-un note și l-am sunat cu căștile conectate la telefon ca să pot citi ce am de spus. Mi-era, de fapt, atât de frică de faptul că nu sunt în stare să port o conversație fără să mă fac de râs și aveam convingerea că, de fapt, pe nimeni nu interesează ce am eu de spus. Mi-era teamă de respingere, de înjoșire, de sentimentul de inferioritate care mi-ar fi putut fi indus.
Iar sentimentul de forță pe care l-am simțit în timpul conversației respective a fost, de fapt, descătușarea convingerii că sunt capabilă, competentă, ascultată, nevăzută ca un individ inferior, nedemn de respect, ale căror păreri sunt insignifiante.
Și, Doamne, cât aveam să lucrez cu fricile mele în următorii ani! Și cât de frumos și eliberator este procesul vindecării! Greu, dar cu perspective atât de luminoase cu privire la viitor!
Mi-ar plăcea să mă întorc la mine, cea de atunci. Cea cu atât de multe întrebări, cea care abia începea să descopere căile dezvoltării și vindecării sinelui. Mi-ar plăcea să mă întorc, să mă iau în brațe și să îmi spun cât de mândră vou fi de sinele meu viitor și cât de puternică sunt, de fapt. Am făcut exercițiul ăsta în terapie, iar copilul meu interior a plâns mult în brațele adultului de astăzi, care îi recunoaște potențialul și valoarea reală, îngropată, atunci, de neîncrederea figurilor principale de atașament.
Leave A Comment