În Aprilie, m-am gândit să aduc cărțile și pe blog & YouTube, nu doar să le las pe Instagram unde vi le arătam și vă vorbeam despre ele în stories. Așadar, după articolul și vlog-ul “Ce am citit în 2019 – Planuri pe 2020 – O carte pe lună” (click for it), v-am pregătit pe final de 2020 retrospectiva pe anul care se termină curând, retrospectivă care nu prea semănă cu ceea ce mi-am plănuit la final de 2019.
Mi-am propus, așa cum am făcut anul trecut, să citesc o carte pe lună, însă am citit numai 7 cărți anul ăsta. Nu mă certați prematur! Read further. Deeeci, ca s-o luăm de la începutul lui 2020, am ales să citesc ca primă carte biografia lui Michelle Obama, urmând-o “Al cincilea legământ” a lui Don Miguel Ruiz, despre care v-am și povestit în “3 cărți pe vlog – Dezvoltare personală – Don Miguel Ruiz” – click to read the article.
A treia lună a anului, însă, a venit cu schimbările care au dat planificarea peste cap. Emilian citea și studia deja de mult timp în sfera de educație financiară. Eu, însă, nu avusesem, încă, niciun contact cu asta până când m-am uitat într-o seară, cu iubitul meu, la un webinar gratuit de-al lui Lorand. M-a fascinat, iar Emilian, aflat în dubii, la momentul respectiv, dacă să investească într-un abonament premium pe Upriserz, influențat și de entuziasmul meu dus la extrem, a cumpărat abonamentul (despre Upriserz, platforma pe care facem noi cursuri de mindset & educație financiară, o să vă povestesc mai multe într-un vlog dedicat). Vă spun doar că, în primele zile stăteam între 4 și 6 ore pe platformă, făcând cursuri.
Pentru că noi, ca structură, învățăm atât vizual cât și auditiv și chinestezic, n-am putut să las setea de a afla cât mai multe lucruri despre universul ăsta doar în sfera de cursuri audio/video, așa că am început și să citesc în această direcție. Așadar, din acest punct, din Martie, am dat-o pe cărți de educație financiară și am ținut-o așa până acum. Timpului pe care îl dedicam în fiecare zi cititului, i s-a adăugat și cel dedicat cursurilor, iar informația fiind multă, complexă și nu foarte ușor de asimilat, am ajuns, la finalul anului, la sfârșitul celei de-a cincea cărți din aceeași sferă.
A fost un an extrem de plin, eu am fost ca un burete, iar oboseala acumulată din focusul constant pe a culege cât mai multe informații, m-a obosit puțin, trebuie să recunosc. Am citit cărți mult mai concentrate și am făcut cursuri cinci zile pe săptămână, am învățat extrem de multe, mi-am schimbat mindest-ul, mi-am depășit limite și am crescut mult în direcția asta. Sunt mulțumită de evoluția pe 2020 și de ceea ce sunt la finalul unui an plin de educație financiară.
Mi-am propus ca 2021 să îl încep lejer, cu o biografie, ca să mai relaxez puțin apele (o am în plan – mult spus “o am în plan” – pe cea a lui Chanel, pe care trebuia să o citesc anul ăsta), însă sunt mai mult decât convinsă că nu o să pot să las timpul să “treacă” pe lângă mine fără să știu că îl folosesc cât mai concentrat pe evoluția care mă fascinează total.
Vreau să citesc în 2021 “Networking pentru cei care detestă să facă networking” de Devora Zack, pentru că am de lucrat mult și în direcția asta, “De la idee la bani” – Napoleon Hill, “Ghidul antreprenorului începător” – Valentina Saygo & Liviana Tane și “Start în antreprenoriat” – Cristian Onețiu. Asta în prima parte a anului. Mai am multe la rând, dar cred că astea vor fi primele. Sper să mai introduc printre ele și ceva de dezvoltare personală, pentru că sunt multe pe care vreau să le parcurg, dar vom vedea ce ne va aduce noul an (presimt că voi mai aborda o direcție, dar nu vă spun acum despre ce e vorba).
Leave A Comment