Am simțit nevoia să fac un articol și un vlog pe tema asta, deși nu mi-aș fi dorit, pentru a lămuri situația.
Da, am fost în Italia, dar asta s-a întâmplat ACUM O LUNĂ ȘI CEVA.
Ne-am întors cu mult înainte să înceapă toată nebunia de acolo. Eram de mult acasă atunci când s-a anunțat primul caz. A trecut foarte mult timp de atunci și atât eu, cât și Emilian, suntem bine.
Vă mulțumim pentru grijă, însă nu există absolut niciun motiv de îngrijorare în ceea ce ne privește. Suntem bine, sănătoși, voioși.
Toată agitația care s-a creat în jurul nostru, a apărut de la fotografiile pe care le postez în ultima perioadă pe Instagram, din ultima noastră vacanță. Vreau să clarific faptul că, fiind creator de conținut, am postările programate cu cel puțin o lună în avans, ceea ce decalează momentul efectuării fotografiilor de cel al publicării lor. Oricare dintre fotografiile mele trece mereu prin procesul editării în prealabil, programării anterioare postării propriu-zise, ca mai apoi, când îi vine rândul, să ajungă în feed-ul Instagramului meu. Așadar, niciodată nu voi posta o fotografie din vacanță în timp ce sunt în vacanță, și cel mai probabil, nici în perioada imediat următoare întoarcerii acasă.
Am postat, de asemenea, și două vlog-uri din vacanța noastră, însoțite de articolele aferente lor, în care am menționat perioada în care am fost în Italia. Articolele însoțite de clipuri sunt postate pe 14 și 21 Februarie și le găsiți în categoria “Travel”.
Sper că am lămurit, prin intermediul articolului de față, tot ce era de lămurit, și nu uitați să vă spălați pe mâini, să evitați aglomerările mari, să tușiți în cot și să
nu vă panicați inutil, nu vă agitați excesiv, nu vă închideți existența de zi cu zi doar in subiectul “CORONAVIRUS”.
Imaginați-vă că sunteți într-o vacanță de Netflix & chill. Ieșiți doar dacă este cazul și simțiți-vă liberi să stați leneși în pat toată ziua, dacă sunteți elevi/studenți, sau dacă vă permite job-ul, bineînțeles. Trăiți, în continuare normal (mental, mai ales), dar fiți doar puțin mai precauți, evitați locurile aglomerate și țineți cont de sfaturile venite de la cei avizați.
We can do it!
Leave A Comment