Nu cred într-un nume. Poate să fie Dumnezeu, Univers, karma, Buddha, Allah, sau cum vrei tu să îi spui. Cred în ceva mai presus de noi, cred într-o forță superioară, cred în energie și în legea atracției și mai cred că toate lucrurile se întâmplă cu un scop, exact atunci când trebuie să se întâmple.

Dumnezeu, sau Universul e energie. Și tot din jurul nostru e energie. Așa că El e tot și peste tot, așa că este inclusiv în fiecare dintre noi. Trăiește în și prin noi. Poți să nu îl personifici, dacă nu îți place ideea. Dar clar e ceva mai puternic, ce ne ghidează. Coincidențele nu sunt coincidențe. Energiile ne aduc împreună sau ne separă. Energia unui om îți spune de la primul contact, în mare, cum privești omul respectiv. Prima impresie, de fapt, ține de schimbul de energii. De aici și faptul că, uneori, nu ne place de cineva pentru că nu ne transmite o energie bună din prima. Nu el e de vină. Energiile voastre nu sunt pe aceeași undă.

Energia, forța asta superioară care ne ține în mișcare, tocmai prin superioritatea sa nu are nevoie de dovezi de iubire. Nu are nevoie de biserici mari, aur în hainele preoților, mașini scumpe la porțile vilelor lor, nu are nevoie nici de oameni care să sărute icoane, care să cadă în genunchi implorând iertarea păcatelor, nici de sacrificii, jertfe, post, rugăminți. Nu are nevoie de nimic din toate astea, tocmai pentru că El știe mai bine decât noi ce suntem cu adevărat.

Nu trebuie să îi spunem noi dacă credem sau nu în el. Nu e necesar să spunem unui trimis de-al lui pe pământ nimic din ce am greșit. El știe. Pentru că este peste tot.

Nu cred în Biblie și în biserici. Cred că totul e mult mai presus de atât. Mult mai presus de

obiceiurile oamenilor credincioși de a merge la moaște, de regula capului acoperit al femeilor care este necesar la intrarea în biserică, sau de cea în care o femeie la menstruație nu are voie în “casa Domnului”. Atâta timp cât El ne-a creat așa, de ce ne-ar numi “murdare” în acea perioadă a lunii și nu ne-ar primi cu brațele deschise în locul unde ni se spune că suntem cel mai aproape de el?

Nu cred că El are noțiunea de discriminare a femeii și nici nu cred că este vreun sfidător care să își demonstreze măreția prin aur și bani.

Eu nu mă rog la Dumnezeu. Niciodată. Știu că nu îmi pot face griji în privința planului Lui pentru mine. Și cred că asta este cea mai puternică dovadă a încrederii pe care o am în El. Știu că știe mai bine decât mine ce am nevoie, astfel încât nu trebuie ca eu să îi cer ceva. Dacă trebuie să primesc, voi primi. Dacă trebuie să am anumite experiențe, le voi avea. Chit că îmi place, chit că nu. Și dacă nu ați făcut exercițiul ăsta niciodată, faceți-l: gândiți-vă la un lucru pentru care sunteți fericiți. Dacă un singur lucru din drumul vostru către acel lucru ar fi fost altfel, astăzi nu l-ați mai fi avut sau voi nu ați fi fost persoana care sunteți astăzi. Toate experientele ne formează. De câte ori nu v-ați dat seama peste un timp, de ce nu s-a întâmplat un lucru așa cum l-ați vrut voi? Dacă răspunsul este “niciodată”, mai gândiți-vă. Totul se întâmplă exact când trebuie să se întâmple, când deja avem lecțiile învățate.

De altfel, uitați-vă la cercul în care oamenii care nu își învață greșelile le retrăiesc la nesfârșit. Universul ne-a pregătit lecții pe care dacă nu le învățăm, le vom avea ca restanțe de dat în sesiunea următoare.

Eu nu mă rog niciodată la Dumnezeu, în schimb, îi mulțumesc constant. Sunt extrem de recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă, îmbrățișez toate experiențele și sunt conștientă că trec prin viață ca să învăț la orice pas, astfel încât, învățând, pot trece de fiecare dată la un nivel superior.

“If you’d know how big your God is, you’d be ashamed to be worried.”