Am învățat, în timp, să nu mă mai atașez excesiv de oameni și de lucruri… Să privesc puțin mai de la distanță tot și să nu mă mai las copleșită de pierderea sau nevoia de a renunța la ceva.

Am învățat să las să plece oamenii care nu vor să îmi mai stea alături. Nu știu cum aș reacționa în iubire. Însă prietenii sau “prietenii” sunt liberi să plece fără explicații atunci când nu mai simt să stea.

Am învățat să nu judec. Să încerc să înțeleg că fiecare decizie pe care o ia cineva este suma unor decizii mai mici luate în diferite circumstanțe și fiecare om are adevărul său, perfect valabil.

Am învățat să mă pun de fiecare dată în locul oamenilor și nu ca și cum aș fi eu în situația lor, ci ca și cum aș fi ei. Cu modul lor de gândire, cu felul lor de a privi lumea. Atât cât îi cunosc. Nu pot judeca după cum aș reacționa eu, aș fi egoistă când suntem atât de diferiți.

Am învățat să nu mă mai atașez de lucruri. Înainte simțeam că dau ceva din mine când îmi schimbam telefonul vechi, laptop-ul, când am vândut mașina veche… Am stat în ea, ii mulțumeam ca m-a dus în siguranță atâția ani și îmi venea să plâng. Acum nu știu cum și de ce, dar am dezvoltat o imunitate la despărțiri.. De orice tip (v-am spus, nu știu în dragoste cum stau pentru ca e irelevant să crezi că știi cum reacționezi într-o situație pe care nu ai mai experimentat-o in gradul de maturitate în care te afli acum).

Alt lucru pe care am învățat să îl fac este să nu mai las obiecte să se asocieze cu oameni sau momente, astfel încât să fie legate de persoana sau de amintirea respectivă. Nu fac legături care amplifică stări de dor, nostalgii și niciun sentiment negativ.

Când vine vorba de oameni care aleg să plece, nu mă doare la modul profund, de durere a sufletului. Înțeleg lucrurile în complexitatea lor, astfel încât nu condamn și nu iau totul într-o lumină dramatică. În orice există o motivație clară pentru care cineva a acționat într-un anume fel. În mintea fiecăruia, totul e relevant și face sens, chiar dacă, poate, eu nu înțeleg. Nu am dreptul să judec. Sunt conștientă ca oamenii sunt influențați de circumstanțe și de alți oameni, așa că oricând vor dori să îmi fie iar aproape, ii voi primi fără nicio repulsie, reținere sau suspiciune (asta în cazul în care avem, în continaure, valori comune). Poate greșesc, dar asa sunt construită și îmi place asta. Nu mă supăr pe oameni. Nu ii iert pentru că nu am pentru ce să îi iert. Încerc să le înțeleg deciziile chiar dacă nu le consider corecte.

În definitiv, îmi mulțumesc pentru pacea pe care mi-o ofer prin perspectiva pe care o am și prin modul în care nu mă încarc cu dureri inutile. E cel mai sănătos așa.