Valorificarea momentelor și trăitul în prezent, sunt două dintre secretele unei vieți fericite.
Regretele pentru ceea ce am făcut sau nu, ne transpun în trecut și ne fac să trăim acolo, iar grijile excesive, îngrijorările nefondate, overthinking-ul, ne fac să privim mai mult în viitor, lăsând prezentul undeva într-un plan secund.
Dacă ne raportăm doar la trecut sau la viitor, pierdem din vedere ceea ce este cel mai important. Prezentul.
Momentul prezent este, de fapt, singurul lucru pe care îl avem. Trecutul nu îl vom mai trăi, iar viitorul nu este palpabil niciodată, așadar, acum, în prezent, trebuie să facem tot ce ne stă în putere să fim fericiți. Iar mulți oameni tocmai asta uită, să se bucure de ceea ce trăiesc, de ceea ce au, de ceea ce simt, văd, aud, miros, gustă. Iar aici este greșeala care nu ne permite accesul la liniște și fericire. Dacă tot ce avem este prezentul, de ce să nu ne raportăm la el, de ce să nu ne bucurăm de el și de ce să nu îl transformăm în locul unde ne desfășurăm întreaga activitate mentală? De ce să nu profităm de ce avem? De când nu ați mai privit cerul, nu ați mai savurat o mâncare, nu v-ați mai bucurat real de apa caldă din duș care curge peste voi? De când nu v-ați mai simțit real corpul, cu toate trăirile lui, cu toți fluturii, cu toată grădina zoologică atunci când mintea conștientizează frumusețea și împlinirea din viața reală?
Când vă copleșesc grijile, gândurile de viitor care prevestesc un scenariu sumbru (pe care nici nu știți dacă îl veți trăi, de fapt, nu aveți nicio garanție, puteți presupune doar), când în mintea voastră nu mai e loc de prezent din cauza trecutului sau a viitorului, respirați adânc, concentrați-vă pe respirație timp de câteva clipe astfel încât să vă goliți mintea și întrebați-vă ce vă lipsește în momentul de față? Fix acum, când respirați liniștit. Vă e foame? Vă e frig? Vă doare ceva? Bun. Dacă în secunda asta, nu vă lipsește nimic, de ce vă concentrați toată energia pe un viitor pe care oricum nu aveți cum să îl controlați? De ce vă axați pe probleme și pe cât de nenorocoși și fără bani sunteți, cu un job care nu vă place și cât de greu vă e? De ce vă încărcați negativ și vă otrăviți sufletul focusându-vă pe probleme și nu pe soluții? Ce vă împiedică să căutați variante de rezolvare în loc să vă plângeți de milă? Absolut orice problemă, are, la rândul ei, o rezolvare. Adaptați-vă și găsiți soluții, faceți acest lucru și veți trăi în prezent, lucid, real, capabili să vă puneți mintea la lucru. Altfel, veți sta inerți și vă veți plânge de ceea ce urmează să se întâmple.
Dacă reușiți să vă deconectați de la trecut și viitor și sunteți prezenți aici și acum, vă puteți concentra pe motivele de bucurie pe care le aveți la orice pas.
Primul meu moment, prima zvâcnire de genul ăsta de conștientizare și de trăire 100% în prezent, a fost când am realizat că sunt în ultimul an de liceu si l-am trăit pe bune. M-am bucurat de fiecare moment, de fiecare experiență, de fiecare om, real, pentru prima oară în viața mea. Apoi, a urmat perioada mea de pierdere de sine despre care știți, iar după, am început să cresc și să trăiesc mai conștient ca niciodată, continuând să o fac și astăzi.
Nu trebuie doar să existăm, blocați în ceva ce nu veți mai retrăi, ca trecutul și ceva despre care nu știm, practic, mare lucru, cum este viitorul.
Trebuie să trăim și să valorificăm fiecare moment din viața noastră. Nu se mai întoarce.
Așadar, trăiți.
Leave A Comment