Inițial trebuiau să fie doar șapte zile, însă am prins un orar de zbor atât de fain încât am ajuns în Egipt pe 1 Octombrie la prânz și am plecat pe 8 seara de la hotel spre aeroport.

Am luat un pachet prin Karpaten, cu 1280€ amândoi zbor și cazare all inclusive (cu tot cu transportul aeroport-hotel-aeroport), în Hurgada. Pe lângă, am mai cheltuit acolo aproximativ 700€ pe viza de intrare în egipt (25€/persoană), excursii, taxi, suveniruri etc.

Cu situația Covid nu am avut probleme. Avem vaccin și nu ni s-a cerut nimic altceva nicăieri.

Ce vreau să vă spun de la început este că în Egipt aproape totul se poate negocia (dacă nu chiar totul). Nu luați de bune primele prețuri pe care le auziți. Al doilea lucru important este că oricine te ajută cu orice, până și pentru o mică explicație, aștepată să îi lași ceva. La toalete înafara resortului rar nu am plătit. Costa în general 1€/persoană.

În Egipt puteți plăti la alegere în €, $ sau lire egiptene. Pentru ei, 1$ = 1€ în general, asta ca să știți că nu fac paritatea deloc și e posibil să ieșiți în pierdere. Cu toate astea, noi am avut la noi €.

Un alt aspect foarte important este că apa lor de la robinet nu este potabilă. Până și pe dinți ne-am spălat cu apă îmbuteliată (ni s-a spus să facem așa, deci mare mare grijă cu apa).

Și încă un nume (de pastilă) pe care vreau să îl subliniez la început este ANTINAL. Vă povestesc mai târziu ce și cum.

Bun, așadar, am stat la resortul Titanic Royal din Hurgada (v-am lăsat link dacă vreți să îl vedeți în mai multe detalii). Vă las câteva fotografii de pe site-ul lor mai jos.

Cazarea ok, foarte curat tot, inclusiv resortul în sine, mâncarea ok, personalul ok și el. Nu ne-a dat nimic pe spate maxim, dar nici nu ne-a deranjat ceva. Raport calitate-preț foarte ok. Hotelul dispune și de trei restaurante à la carte, unul chinezesc, unul italian și altul mongol, unde îți poți face câte o rezervare de persoană/sejur (la fiecare în parte câte o singură rezervare). În rest, all inclusive. Băutura, într-adevăr, destul de lungită și nu prea de calitate, mâncarea diversă, multă, dulciuri făcute acolo și omletă făcută în fața ta dimineața la micul-dejun.

Piscine multe, loc de joacă pentru copii și ieșire la plajă proprie cu șeslonguri și baruri pe plajă, am uitat să menționez asta. Foarte family friendly locul. Plin de familii și plin de români.

Cea mai bună parte a cazării noastre a fost ieșirea direct de pe terasa camerei în piscină. Am avut, deci, cameră Swim Up. În primele două zile am avut o cameră a cărei piscină era constant în umbra hotelului, nu bătea soarele în ea și era mult prea rece pentru stat și băut cafeaua în ea dimineața, așa cum îmi imaginasem de acasă. A treia zi, însă (parcă a treia), ni s-a stricat sistemul de închidere al ușii de la intrare în cameră și, după o zi în care am intrat în cameră peste piscină (Emilian sărea pe terasa camerei și îmi deschidea din interior), am fost mutați într-o altă cameră, de data asta pe partea cu soare. Iar cafeaua mea băută în piscina noastră personală a fost minunată!

Luând-o cu începutul, am ajuns, după cum spuneam, la resort undeva la prânz, am lăsat bagajele la recepție și am fugit la masa pe care am prins-o aproape de momentul în care urma să se strângă.

În prima zi ne-am acomodat cu resortul, ne-am plimbat prin el, pe plajă, am văzut ce și cum, iar seara am luat un taxi până în centrul Hurgadei. 20€ dus-întors pentru un drum de aproximativ 20km.

Am luat în acea seară contactul, pentru prima oară, cu Egiptul dinafara resorturilor. În resorturi totul e ok, nu te deranjează nimeni (înafară de cei care încearcă insistent să îți vândă excursii) și e liniște. Ei bine, în exteriorul resorturilor este haos (cel puțin din punctul meu de vedere). Oamenii trag de tine să intri în magazinele lor să cumperi (trebuie avut grijă să nu se arunce nici măcar o privire către vreun magazin dacă nu se vrea să se intre în el – altfel, trag de tine la propriu să intri). Traficul… De trafic n-am cuvinte. Bine, ei sunt organizați în haosul lor, presupun, dar: nu au benzile delimitate, nu există treceri de pietoni, mașinile merg total alandala pe străzi, nu se aprind noaptea decât pozițiile mașinilor și se dă fază lungă când vrei să depășești.

Am vizitat și portul (se cereau bani să treci de poartă și să intri pe pietonală, dar ne-am strecurat printre oameni. Ah, era să uit. În Egipt este multă poliție cu arme pe străzi.

În port am băut ceva la o terasă și ne-am întors la hotel în jur de 22:30.

A doua zi am petrecut-o la piscină, făcând planurile pentru zilele următoare. Am rezervat patru activități, în patru zile:

  • Excursia în Cairo – 170€ (pun prețurile pentru amandoi – deci 85€/persoană)
  • Safari privat în deșert pentru a ajunge la o dună de nisip – 94€
  • Excursia în Luxor – 170€
  • Zi pe mare, snorkeling și oprire la plaja Orange Bay de pe insula din apropiere – 80€

Seara am mâncat la chinezesc unde Emilian cred că și-a luat trei porții diferite din meniu. Eu mi-am luat patru porții de sushi (o porție însemna un mix de patru sushi rolls). Mâncarea lui Emilian a fost chiar bună. Sushi-ul nu mi-a plăcut. Nu prea avea niciun gust.

Ne-am băgat la somn undeva pe la 10 pentru că la 3 dimineața ne-am trezit să plecăm spre Cairo. Seara am adormit cu dureri de stomac, dar nu știam ce mă așteaptă a doua zi. Când ne-am trezit și eram gata de plecare, am realizat că am uitat Canon-ul compact cu care filmez marea parte a materialelor pentru vlog, în toaleta hotelului și am trecut printr-o mie de stări când nu l-am găsit nici unde îl lăsasem, nici la recepție. Într-un final, băieților li s-a făcut milă de mine și au lăsat mișto-ul la o parte. Aparatul era la ei, la recepție, dar au vrut să mă sperie puțin și au super reușit. Nu mi-am uitat niciodată nicăieri nici măcar un card și nu a fost deloc un sentiment plăcut să cred că mi-am pierdut Canon-ul.

Am plecat spre Cairo într-un microbuz mic, în care se simțeau toate gropile pământului, împreună cu un grup de câțiva români și trei nemți, cu ghidul egiptean, vorbitor de română și cu perna din cameră după mine pentru că ne aștepta un drum lung de opt ore. Foarte incomode scaunele, spațiul extrem de mic și ne-am mai așezat și pe ultimele scaune din spate, ca în excursiile cu școala unde șmecherii stăteau în spate. Doar că “șmecherii” au simțit cel mai tare gropile din tot autocarul, dată fiind localizarea scaunelor în fundul microbuzului. Dar mna…

După câteva ore au început durerile de spate care mă tăiau rău la lombar, iar la patru ore de plecare din Hurgada, la singura oprire dinainte de “aterizarea” în Cairo, ne-am oprit la toaletă. Nimic semnificativ până acum, însă mă aștepta o mare surpriză. Era deranjată la stomac în ultimul hal, deși nu simțeam nicio durere de burtă sau vreo senzație că aș fi deranjată. Am făcut rost de o mână de boabe de cafea pe care le-am mestecat sperând că voi rezolva problema imediat.

Am ajuns în Cairo ok, fără niciun simptom cum că aș mai avea vreo problemă. Prima oprire, Muzeul de Egiptologie. Am intrat și ne-am dus, din nou, la toaletă, tot grupul. Când am ajuns acolo, aceeași poveste ca și cu patru ore în urmă. Nu îmi venea să cred. Am ieșit mirată, dar ok, fără niciun disconfort, de parcă nu făcusem nimic special. Ei bine, n-a durat decât 5 minute toată starea de bine. Când am început turul muzeului, la primul artefact despre care ne povestea ghidul, mi-am dat seama că lucrurile nu sunt deloc în regulă. Mi se instala bine-cunoscuta (de la analize) stare de leșin. Am așteptat un minut, crezând că îmi va trece, dar se intensifica și acum îmi venea să să vomit așa că m-am uitat la Emilian, i-am spus că mi-e rău și fug la toaletă și am plecat amandoi într-acolo fără să anunțăm grupul. Pe drum eram câte pe-aci să cad din picioare. Deja nu mai vedeam și aveam urechile total înfundate, dar am ajuns la scările spre baie unde era un coș de gunoi în care am încercat să vomit, dar n-am putut. Era doar senzația. M-am așezat pe scări și am evitat la milimetru o cădere și un shut down de câteva secunde, cum mi se întâmplă când leșin.

Cei de la pază mi-au adus un pahar de apă cu zahăr și o sticlă de apă (pe care ne-au cerut bani și s-au enervat când le-am spus că banii ne sunt în autocar și nu avem să le dăm).

Emilian a fugit să caute grupul și să anunțe că nu ieșim afară din muzeu, la aer.

După aproximativ 30 minute de stat afară tot nu îmi revenisem așa că a trebuit să chemăm un medic. Am dat de un egiptean foarte de treabă din muzeu care vorbea engleză (majoritatea de acolo nu vorbesc decât arabă) și a adus medicul. Erau strânși în jurul meu toți oamenii de pază cu toate armele lor agățate de gât. Medicul mi-a luat tensiunea (care era mică) și m-a întrebat dacă am febră. Really, man? De unde să știu? Atât. Ăsta a fost consultul. Nu m-a mai întrebat absolut nimic altceva. A cerut apoi în stânga și în dreapta o foie și un pix să îmi scrie două medicamente. Egipteanul care ne-a ajutat a dat fuga la farmacie, timp în care eu am stat întinsă pe iarbă, și mi-a adus cele două pastile prescrise de medic. Nu știu ce erau, dar nu au avut niciun efect pe termen lung.

Am plecat de la muzeu ok, stătusem întinsă și la aer suficient cât să nu mai pic din picioare. Am mai făcut vreo două ore, dacă nu mă înșel, până la a doua oprire: Piramidele din Giza. Impresionante. Imense. Daaaaar, Alexandra era din nou în aceeași stare ca mai devreme și abia se ținea pe picioare. Am reușit să filmez puțin pentru stories și vlog și să fac un singur selfie cu soțul meu și o fotografie pentru feed cu Sfinxul și Piramida lui Khafra în spate, ca să nu zic că n-am fost acolo. Nu am făcut nicio fotografie cu nicio cămilă, nu am mers la panoramă, așa cum îmi doream, nu am reușit să fiu deloc prezentă și nu știam cum să fac să ajung mai repede înapoi la microbuz ca să mă întind pe două scaune și să stau liniștită, departe de cele cred că 35°C care erau afară.

După Piramide am luat cina (bufet suedez, ca la hotel) la un restaurant unde eu, personal, am dat-o pe orez și puțină carne la gărtar. Cina a fost inclusă în prețul excursiei. Apoi am fost la o fabrică de parfumuri după care straight to the hotel. Alte 8 ore pe drum. Am fost ok până am ajuns la resort, noaptea târziu, când, ne-a așteptat surpriza de la 2 noaptea: se blocase sistemul de intrare în cameră. Cred că am intrat în cameră în jur de 3 dimineața, timp în care eu am mai dat vreo două ture la toaleta hotelului. Vis.

Am uitat să vă spun despre Cairo. Dacă am avut un șoc cultural când am fost în centrul Hurgadei, atunci nu știu cum să numesc întâlnirea cu capitala Egiptului. Orașul este extrem, extrem, extrem de sărac. Oamenii locuiesc în clădiri care arată ca după bombardamente, clădiri ce stau să cadă, mizere, deplorabile. Am filmat puțin și am pus imaginile în vlog. Nu îmi venea să cred ce vedeam. Iar densitatea populației este ceva de speriat. În 2006, conform Wikipedia, erau 14.920 persoane/km². Nu pot să îmi închipui cât a crescut în 15 ani, dar ceea ce este acolo pe străzi este de neimaginat. Și există densități și mai mari în alte locuri din lumea asta. În Cairo oamenii se călcau, efectiv, în picioare. Mașinișe dădeau peste pietoni, se circula cu niște trocariciuri (nu știu cum să le spun) mici cu care se bușeau între ei, nu părea să existe nicio regulă de circulație iar străzile și trotuarele erau aproape totuna. Cam asta despre capitala Egiptului. Dezamăgitoare. Nu mă așteptam să văd acolo ce am văzut.

Revenind, a doua zi după excursia din Cairo m-am trezit cu o stare oscilantă. Ba simțeam că nu am nimic, ba îmi era foarte rău. Am reușit să mănânc câteva măsline verzi cu pâine prăjită și morcovi la grătar, iar singurul lucru bun din povestea asta a fost că am luat micul-dejun la pat.

Am înghițit și sâmburi de măsline, mulți, dar părea că nimic nu își face efectul pentru că stomacul meu tot făcea figuri, așa că Emilian a plecat în căutarea a ceva magic care să mă scoată din stare pentru că mai aveam multe zile de stat și multe lucruri de făcut și văzut. Așadar, s-a întors fără pastilă, dar cu informația: Antinal. Pastila a ajuns a doua zi dimineață și a salvat situația.

Emilian s-a trezit și el cu un herpes (iar el nu face niciodată herpes) și a avut și el probleme cu stomacul – dar doar cu stomacul – o zi, dar deja aveam Antinalul și a rezolvat repede problema.

Ca să explic ce s-a întâmplat de fapt, apa lor, după cum v-am spus, nu este potabilă. Mâncarea, însă, se gătește în apa aceea nepotabilă (se presupune că este ok dacă ajunge în punctul de fierbere), dar, se pare că stomacul meu a fost destul de sensibil. Am presupus și că peștele crud cu care a fost făcut sushi-ul de cu o seară înainte a fost ținut pe gheață făcută din apa nepotabilă. Probabil și gheața din băuturi era la fel, nu știu. Cert este că problemele de genul sunt frecvent întâlnite printre turiști, mai ales printre femei, iar Antinalul este singura soluție. Bacteriile de-acolo nu pot fi combătute cu pastilele noastre, pentru care nu sunt făcute, așa că Saprosanul adus de-acasă și sâmburii de măsline nu prea ajută cum o fac la noi.

Următoarea zi, 5 Octombrie, lucrurile deja stăteau mai bine și am plecat într-un Safari privat cu ATV-urile în deșert, pentru a găsi o dună de nisip promisă de cel ce ne-a vândut excursia, pentru a face câteva fotografii cu o rochie în vârful ei. Într-adevăr, nu există deșertul clasic, pe care îl știm noi, în Hurgada, dar am ajuns la o dună de nisip, apărută nu știu de unde în mijlocul aridității pline de pietre și munți. Am urcat pe ea în rochie și adidași (rochia a fost în rucsac, unde au stat și toate aparatele, și m-am schimbat rapid după un adăpost în mijlocul nicăieriului, la poalele dunei), am făcut câte fotografii am vrut, am filmat atât pentru vlog cât și pentru un Reel și am coborât cu picioarele afundate în nisip în fugă până jos. Frumoasă tare senzația de coborâre a unei pante abrupte în nisip. Mi-a plăcut rău.

Am spus mai sus că Safari-ul a fost privat, asta pentru că, la unul normal nu ajungeam la acea dună, mergeam cu un grup mare, nu se stătea după noi să facem materiale și ne mai duceau prin niște locuri la care nu țineam neapărat să ajungem.

M-am ars pe laterala piciorului stâng de la căldura degajată de ATV-ul meu în drum spre nisip, dar am făcut schimb cu Emilian la întoarcere și arsura a dispărut ciudat de repede, de parcă nu ar fi fost. Nu mă așteptam, sincer, să avem fiecare ATV-ul lui și nu eram pregătită mental pentru asta, dar a fost foarte mișto senzația. Am mer cu viteză, am sărit peste gropi și am învățat că atunci când ai denivelări în față, ar fi bine să ridici fundul de pe scaunul ATV-ului. Genuflexiuni parțiale care mi-au dat o minunată febră musculară după (și nu sunt ironică – noi ne bucurăm la febrele musculare pentru că înseamnă că am lucrat mușchiul diferit și bine).

Doamne, nu îmi vine să cred cât am putut să scriu până acum și urmează, vlogul următor, vinerea viitoare, a doua jumătate a vacanței noastre în Egipt. Excursia în Luxor a fost, cu adevărat, spectaculoasă și plină de istorie. Cea mai frumoasă parte a vacanței, cu siguranță. Și cea mai productivă. Am făcut mult material acolo. Abia aștept să vedeți!