Am citit undeva că asta este singura etapă în care cuiva i se va face dor de tine la un perete distanță când ai plecat abia de un minut.

Și așa e.

Clara înțelege termenul de intimitate. Știe să bată la ușă, mă lasă singură și de cele mai multe ori așteaptă să ies. Are și momente, însă, când intră pur și simplu și se așează pe scara redactorului ei pusă lângă veceu și-mi spune (eu pe wc, da?) “Mami, vreau să stau numai cu tine. Nu plec de aici.”. Și o las.

Uneori mă trezesc că îmi vine să dau ochii peste cap și mă opresc. Doamne, ce dor îmi va fi să mă simt Universul copiilor mei! Să fiu totul lor. Să li se facă dor atât de repede. Să mă caute, să mă aibă așa. Trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele cu ei atât de aproape de sufletul meu, lipiți chiar.

Îmi vine în minte o poză cu noi două, eu dezbrăcată pe wc, ea în brațele mele infășurându-mă cu picioarele în jurul taiei și cu sânul în gură. Aveți și voi astfel de amintiri neprețuite? Când a trecut?

În filmare Clara venise de afară cu Emilian, iar eu eram în baie. Vă dați seama unde. Iar ea, de după ușă îi spunea tatălui ei, apoi mie că are nevoie de iubire și vrea să ies mai repede. Iubesc cum iși exprimă nevoile! Îi spun asta mereu și sper să își păstreze ușurința cu care o face și peste ani.

Dar acum sunt aici. Cu brațele deschise pentru ei, cu ușa la baie descuiată și reductorul pregătit lângă wc să se poată așeza în voie.

– Ce bine că suntem împreună, mami!

– Da, iubito. Și eu simt la fel.