Am patru tatuaje la activ, toate pe partea stângă (fiind stângace, am o suportabilitate mai mare pe stânga, astfel încât analizele le fac mereu din mâna stângă, cele două găuri în plus din ureche sunt pe stânga, etc): o cheie Fa pe încheietura mâinii, un dreamcatcher pe pulpa piciorului, o mandală pe coaste și un “Always wear your invisible crown” pe picior, venind cumva perpendicular cu dreamcatcher-ul.

Primul tatuaj (cheia Fa de pe încheietura mâinii) l-am făcut la 18 ani cu mare teamă. Am dat 50 lei pe el atunci și mi-a fost extrem de frică de durere. M-am întins pe un pat, am strâns perna în brațe cu mâna dreaptă cât am putut de tare și am închis ochii. Era, pe fundal, “Domnișoare” de la Maxi și știu exact unde, în melodie, a atins acul pielea mea. A durat totul 30 secunde iar în momentul în care tipul respectiv a început să tatueze, am deschis ochii și am întrebat “Atât?” pentru că nu simțeam o durere atât de mare precum cea la care mă așteptam.

Mereu am asociat durerea aia cu o zgârietură cu compasul (când eram în generală, ne zgâriam ușor cu compasul pe piele și făceam inimioare sau scriam nume ale prietenelor – don’t ask), deci nimic spectaculos. Da, într-adevăr, diferă intensitatea durerii de la zonă la zonă iar voi o puteți percepe altfel decât mine.

Așadar, luând-o pe rând, tatuajul pe încheietura mâinii nu a durut mai deloc (mai mult a durut când l-am bătut a doua oară, atunci când mi-am făcut dreamcatcher-ul și am simțit nevoia de un refresh pentru ăla mic).

Ca să înțelegeți și ce reprezintă, este o cheie din muzică. Nu am vrut cheia Sol, pe care o au foarte mulți oameni, așa că…

Am găsit și prima poză cu el (în stânga mea e Paty, una dintre cele mai bune prietene ale mele). Ignorați editul de 2013, vă rog.

Al doilea tatuaj, dreamcatcher-ul, este bătut în 2017. Mi-a luat foarte mult până să mă hotărăsc ce și unde vreau să îmi bat. Știam că vreau ceva mult mai mare decât primul dar totuși să îl pot acoperi oricând. Tatuajul este bătut la Fucky Tattoo în București, la Filip Ramona (așa o găsiți pe FaceBook), care în momentul de față nu mai lucrează la Funky. Am schimbat modelul cu care mă dusesem ca să fie cumva unic ce am eu pe piele și am modificat plasa din interiorul cercurilor și penele.

Din nou, durerea foarte suportabilă. Au fost cam 5 ore de tatuat iar prețul, în jur de 650 lei.

Inițial am pornit de la ideea unui tatuaj cu pene pentru că voiam ceva elegant iar penele asta îmi inspirau. În urma căutărilor, însă, am ajuns la concluzia că voi face un dreamcatcher. Și ca să citez o sursă de pe internetul ăsta mare, “Dreamcatcher-ul sau prinzătorul de vise își are originea în cultura tribului Ojibwa din America de Nord și era folosit în scopul alungării viselor urâte, amerindienii crezând despre aerul nopții că ar fi plin de vise negative și pozitive. Acesta era creat din crenguțe de salcie împletite în formă de cerc, de care erau atârnate pene, mărgele, pietre și săgeți. Acestea lăsau visele să coboare în mintea visătorului. În interiorul cercului se afla o împletitură de fire de formă unei pânze de păianjen, care captura visele urâte.”. Și v-am rezolvat și cu definiția unui dreamcatcher. Eu am dus totul puțin mai departe, spunând că un dreamcatcher ar putea, la fel de bine, să facă același lucru pe care îl face cu visele, cu energiile pozitive și negative din viața oamenilor, putând fi, astfel, un talisman pe care să îl am în permanentă cu mine.

Al treilea tatuaj este făcut la o săptămână după dreamcatcher. Nu a fost nevoie de prea mult timp de gândire pentru că, jucându-mă într-o aplicație în care îmi puteam aplica diverse tatuaje, să văd cum dau, am nimerit peste mandala asta cu floare de lotus pe care am poziționat-o direct pe coaste, în continuarea dreamcatcher-ului, cumva. Mi-a plăcut atât de mult încât am sunat-o pe Ramona, m-am programat și gata. Bineînțeles că i-am căutat și semnificația, ca să nu îmi tatuez, totuși, orice, fără să știu ce înseamnă. Așadar, tot dintr-o sursă citată, “mandala înseamnă deplinătate și eternitate și este înțeleasă ca un univers în sine care se desfășoară în jurul unui punct central, o diagramă cosmică. Mandala este peste tot în natură. Este structura celulelor noastre, a soarelui, a lunii, a pământului, a familiei. Mandala este un instrument de călătorie spirituală, simbolizează unitatea și armonia”.

Tatuajul meu, după cum am spus mai sus, este o mandală cu floare de lotus iar “în simbolismul florilor, floarea de lotus reprezintă un nou început, fiind menționată atât în Biblie cât și în alte texte religioase. A apărut și în mitologii și legende, mulți numind-o floarea lui Dumnezeu. Semnificații simbolice ale florii de lotus: viață, lumină, deschidere, reînnoire, devotament, creație, echilibru, orientare, revelație, conștientizare, iluminare, transformare, puritate, perfecțiune, credință, renaștere, un nou început, succes, stimulare spirituală, înțelepciune, cunoaștere, spiritualitate, noroc.”

A durat totul cam trei ore și jumătate și a costat 450 lei, dacă îmi aduc bine aminte. Da, a fost cel mai dureros tatuaj, fiind pe coaste, însă, din nou, durerea a fost suportabilă și nu am avut probleme.

Și ultimul, dar nu cel din urmă, scrisul de pe picior, pe care îl puteți vedea mai bine în vlog, este proaspăt, făcut la început de iulie. A durat jumătate de oră și a costat 150 lei. L-am făcut în Ploiești, la un tip al cărui nume nu l-am reținut. Nu a durut mai deloc și reprezintă motto-ul meu, scris cu fontul logo-ului meu iar ce înseamnă, gășiți dacă vă duceți cu câteva articole mai jos, la cel în care vă explic ce si cum (despre motto): “Always wear your invisible crown.”