Aaaaastăzi v-am pregătit un desert cu “Boo-hoo-hoo!”.
Cheesecake cu dovleac, ghimbir și portocală.
Rețeta este super simpă, dar, mai întâi, să vă înșir ingredientele:
- 400g biscuiţi digestivi
- 250 grame unt (65% grăsime)
- un dovleac de aproximativ 1.5kg
- 500 grame mascarpone
- 3 linguri (sau cât vreți voi, după preferințe) de zahăr nerafinat (eu am folosit zahar din flori de cocos)
- 1 rădăcină ghimbir
- zeama și coaja rasă de la o portocală
- 30 grame praf de gelatină
Modul de preparare, deci:
Belnduim bine biscuiții astfel încât să obținem pesmet, topim untul la microunde sau pe foc şi amestecăm cele două ingrediente până se omogenizează. Punem hârtie de copt în tava cu fund detașabil și turnăm compoziția nou formată presând blatul până ce îmbrăcăm bine marginile tăvii.
Curățăm dovleacul, îl tăiem felii, îl aşezăm într-o tavă pe hârtie de copt și îl băgăm la cuptorul preîncălzit la 180° pentru 50-55 minute sau până ce acesta se coace (verificăm cu o furculiță – să fie moale pulpa). Îl lăsăm puțin la răcit, după care îndepărtăm coaja și mixăm dovleacul cu rădăcina de ghimbir tăiată în bucățele mici. Peste pasta nou creată, adăugăm cele 500g mascarpone, coaja și coaja portocalei + zahărul. Încororăm totul, după care pregătim gelatina: 180ml apă rece (12 linguri) peste cele 30g gelatină pulbere. Lăsăm mixul să se închege cam 8 minute, după care îl băgăm 10 secunde la microunde. Îl încorporăm, ulterior, și pe el în compoziția de dovleac, compoziție ce, la final, o turnăm peste blatul de tartă din biscuiți și unt topit. Eu am ornat cheesecake-ul cu ce am avut la îndemână, puțină coajă de portocală și ciocolată neagră, și l-am băgat la frigider pentru 3-4 ore.
That’s all! Have a Boo-hoo-hoo night, you all, and a happy Halloween!
Leave A Comment