În ceea ce privește stilul meu de viață m-ați tot întrebat așa că, here’s the article about it.

Vreau să vă vorbesc întâi de antrenamentele pe care le fac acum. Am început încet, acum vreo 3 ani cu o lună de sală, atunci fiind primul meu contact cu genul ăsta de antrenament. Când a expirat abonentul, însă, a expirat și tragerea de inimă pentru că mâncam oricât, oricând și orice iar rezultatele nu au apărut așa că am lăsat-o baltă pentru o perioadă.

Am început apoi să fac un workout pentru abdomen acasă, de pe YouTube, iar după câteva luni mi s-a spus că nu se vede nicio diferență așa că am abandonat din nou.

Am avut episoade în care m-am reapucat de exercițiile de abdomen făcute acasă, m-am lăsat iar, am adăugat exerciții pentru fesieri, picioare (lucram doar cu greutatea corpului atuni), iar m-am lăsat și tot așa.

Cum toate schimbările în viața mea au venit după ruperea logodnei despre care v-am mai povestit și în altă dată, odată cu descoperirea propriei mele persoane, mi-am dat seama de faptul că merit să fiu bine din toate punctele de vedere și am început să schimb lucruri la mine spre a mă îndrepta către persoana care îmi doream să devin.

2017. Ianuarie.

M-am reapucat de home workout, de data aceasta lucrând tot corpul, împărțind antrenamentele pe grupe de mușchi și folosind gantere și greutăți de picioare. Lucram cinci zile pe săptămână. Am început să nu mai mănânc atât de multe prostii și trăiam, cum am spus și în articolul trecut, din brânză cu smântână la cutie, covrigi cu semințe și legume. Aveam doar două mese pe zi și nu luam absolut nimic între aceste mese. Rezultatele antrenamentelor au început să se vadă însă nu mă mai puteam mulțumi cu atât.

2018. Ianuarie.

Am început să merg la sală și să mă interesez de alimentația necesară pentru a putea construi ceva din corpul meu. Nu am avut niciodată un antrenor personal. Am avut, însă, prieteni antrenori și prieteni care lucrau de ceva timp la salăcare m-au învățat cum să lucrez corect și cum să îmi structurez antrenamentele. Astfel, lucrez de atunci cinci zile pe săptămâna în sala de fitness astfel:

Luni: picioare

Marți: abdomen și fesieri

Miercuri: spate, brațe și piept (lucrez câte puțin din fiecare pentru că nu sunt zone pe care vreau să le tonific prea mult)

Joi: din nou fesieri și abdomen

Vineri: picioare încă o dată (uneori mai sar câte o vineri)

Iau o cupă de Whey Protein după fiecare antrenament iar luni și vineri, îmi fac un shake și înainte de antrenament pentru că lucrarea picioarelor mă solicită cel mai mult.

În ceea ce privește alimentația încerc să mănânc de șase ori pe zi (trei mese și trei gustări), însă nu reușesc de fiecare dată. 5 mese, totuși, le am.

Dimineața mănânc iaurt cu cereale (Vitalis în general), la care adaug miere și semințe (in, susan, floarea soareluli, dovleac, quinoa, orice) și/sau nuci (când spun “nuci” mă refer la toată familia lor și anume migdale, nuci propriu-zise, caju, alune, etc.). Uneori îmi fac clătite fără făină (fulgi de cocos, o banană și un ou) cu fructe și miere pe de-asupra.

Celelalte mese nu sunt, bineînțeles, întotdeauna la fel dar încerc să iau o masă care să curpinda cât mai mulți carbohidrați înainte de antrenament (carbohidrații dând energie pentru a ne putea antrena eficient) iar după, o masă cu cât mai multe proteine (ajutând la refacerea musculară).

Broccoli, fasole verde, mazăre, conopidă, ardei gras, roșii, castraveți, porumb, năut, carne de pui, vită, porc, peste (carnea aproape mereu la grătar, uneori la cuptor), fructe de mare, cartofi dulci, orez, ouă, salată (icebarg, rucola, baby spinach, valeriană, etc.), fructe (folosesc foarte multă lămâie și în mâncare), semințe, brânză (în cantități moderate pentru că facilitează retenția de apă), și așa mai departe.

Absolut nimic prăjit, fără băuturi acidulate, fără sucuri (de alcool nu mai vorbesc, nu consum de fel alcool și nici nu ar putea fi un prieten al stilului de viață pe care eu îl am), fără pâine, fără fast food iar în ceea ce privește zahărul încerc să îl consum în cantități cât mai mici. Am noroc că beau cafea extrem de rar pentru că atunci când o fac pun destul de mult zahăr iar dulciurile încerc să le consum doar dacă simt nevoia extrem de rău să o fac (organismul știe să ne ceară substanțele de care avem nevoie).

Sunt foarte pofticioasă în general, deși nu mai am tendința să gust orice de când mi-am învățat organismul să trăiască sănătos.  Dacă, însă, la un moment dat mi se face poftă de pizza, de exemplu, mănânc. Nu este un regim strict. Efectiv încerc să mănânc cât mai sănătos și cât mai benefic pentru a-mi ajuta corpul să fie într-o stare de tonifiere minimă. Și, repet, organismul se obișnuiește cu ce îi dai, astfel încât pot, și am făcut asta, să mă duc cu o prietenă să mănânce la Mc și să nu am absolut nicio problemă în a aștepta să termine fără ca eu să gust măcar ceva. Lucrurile vin natural. Odată ce adopți un astfel de regim alimentar, combinat cu antrenamente, nu mai poți, efectiv, să bagi toate prostiile în tine. Devine stil de viață.

Săptămâna viitoare vă voi lua cu mine la cumpărături pentru a vă arăta, efectiv, toate lucrurile cu care îmi aprovizionez frigiderul și dulapul din bucătărie și voi posta, de altfel, variante în care puteți găti și combina mâncarea pentru a avea mese variate și a nu vă plictisi niciodată de mâncarea sănătoasă.