Uneori așa îmi arată nopțile. Profit de somnul legat de 10-12 ore al Clarei și, după ce adoarme ea, lucrez. Încerc să închei cu măcar câteva pagini citite ca să nu mă culc imediat după ce am luat ochii din telefon, dar recunosc că nu îmi iese de fiecare dată. În nopți ca acestea prind și eu 7 ore de somn, deși, după ce îmi folosesc creierul 4-5 ore și stau cu ochii în ecran mă ia somnul greu.

Mereu m-am considerat pasăre de noapte, poate și din cauza meseriilor alor mei (mama a dansat mult timp, iar tata cântă și acum la evenimente) care îi făceau să vină târziu acasă, iar când nu veneau târziu, adormeau târziu din obișnuință. Și eu cu ei. Foarte rar reușesc să prind orele bune de somn de la 22 la 24, deși îmi propun uneori. Dar profit de felul în care creierul meu s-a obișnuit de mică să funcționeze la ore târzii pentru a-mi splita programul în a fi în cea mai mare parte din zi mamă, soție, prietenă, femeie, dar nu antreprenor, rol pe care îl las pentru după ce adoarme Clara.

Nu este un program de care sunt neapărat mulțumită, însă știu că este o perioadă în care astfel am găsit echilibrul. Îmi propun ca, atunci când Clara va începe grădinița să folosesc acele ore pentru lucru și să nu mai pierd nopțile. Mi-a mai propus Emilian un mod de a îmbina toate cele ziua: să îmi iau 1-2 zile pe săptămână să lucrez de la o cafenea cât timp stă el cu Clara. Mi-a plăcut ideea, dar încă nu am pus-o în practică. Din ce crește gogoașa mi se pare că trec zilele și mai repede și nu mai apuc să îmi introduc nici măcar orele de sport și meditație în program. Sunt conștientă că e vorba de priorități, iar perioada asta Clara e prioritatea mea și (aproape) cam atât. Este într-un boom de dezvoltare din toate punctele de vedere și mă solicită tot timpul pe care îl petrecem împreună. Știu că o să îmi fie dor de ea la 2 ani și e minunat cum se întâmplă lucrurile indiferent cât de obosită m-aș simți în unele dimineți.

Chiar dacă uneori e overwhelming, mă topește felul în care este lipită, efectiv, de mine continuu, nu pot să mint. Ce mă ajută este că dacă am nevoie să ies o oră-două, uneori, Emilian este acolo, iar ea se desprinde foarte ușor când știe că plec undeva (mereu îi spun unde merg și, pe cât posibil, cât stau). Doar dacă se nimerește să trebuiască să plec după ce ea a adormit de prânz la sân este complicat. Pentru că noaptea se desprinde, dar pe somnul de zi mai deloc. Dar și de asta îmi va fi enorm, dar enorm de dor! Nici nu vreau să mă gândesc cum voi visa cu ochii deschiși la zilele astea atunci când se va muta în patul ei și nu o voi mai mângâia în somn când citesc până la 4 dimineața și îmi arunc un ochi la ea din când în când să văd cât e de frumoasă…