Știind de “Biblioteca Clarei” multă lume mă întreabă ce cărți am ales pentru perioada de dinainte ca bebe A. să vină acasă. Ei bine, am renunțat să mai caut cărți în direcția asta. Nimic din ce am răsfoit nu mi-a plăcut. Înțeleg că pot exista situații diverse, însă să te axezi în câteva pagini pe care să le citești unui copil pe tooot ce ar putea să simtă negativ acesta pentru noul pui din casă mi se pare nu doar că nu pregătește realist, ci că instalează niște preconcepții extrem de urâte despre cum va simți copilul mai mare tot ce se va întâmpla.

Ce am făcut și facem noi este să creăm așteptări cât mai realiste. Nu “vei avea un frățior și o să te joci cu el”, pentru că la început nu va face asta și va fi dezamăgită. I-am spus ce face bebelușul la început, cum ne poate ajuta ea etc.

I-am povestit inclusiv legat de timpul meu de recuperare de după naștere, despre atenția pe care i-o vom acorda bebelușului, despre cât va sta el în brațele mele și la sân și așa mai departe. Am ales de la început să nu o plasăm pe Clara în centrul Universului nostru. Toți membrii familiei suntem importanți.

• dacă ea vrea să îi dau sticla de apă care este mai aproape de ea, o voi ruga să o ia singură;

• dacă eu m-am apucat să tai o roșie, iar ea îmi cere să o ajut cu un stickere, o voi ruga să aștepte să termin ce făceam, după care o voi ajuta cu drag;

• dacă eu și Emilian vorbim, unul dintre noi a început o idee, iar ea ne întrerupe cu alt subiect, o rugăm să aibă răbdare să terminăm ce discutam și apoi ne poate spune;

• dacă ea vrea să mă ridic din pat, însărcinată în 8 luni, să îi deschid o ușă pentru că are mâinile ocupate și nu poate, o rog să găsească o soluție pentru a deschide ea ușa. Maimuțica de pluș poate aștepta liniștită lângă ușă, eliberând o mână, până ce aceasta este deschisă, nu?

Când m-am simțit rău i-am arătat asta, când nu am putut să fiu acolo i-am povestit de ce, am anticipat în discuții perioada când am început să n-o mai pot ține mult în brațe și a înțeles. Am fost vulnerabilă de fiecare dată, nu m-am ferit, nu m-am prefăcut și nu am făcut eforturi supra-omenești să fiu “perfectă” niciodată. Consider că are mai multă nevoie de a înțelege că iubirea de sine și grija față de noi înșine ne face capabili să dăm mai departe iubire și grijă în familie și nu numai. Consider că este vital să înțeleagă la nivel profund că e ok să nu poți, să nu vrei uneori, să împărți responsabilitatea când e cazul, să ai zile în care nu te simți în stare și totuși, să fii la fel de iubită și acceptată.

Când va veni acasă A., chiar dacă Clarei nu îi va fi ușor să se adapteze la noul ritm, cum nici nouă nu ne va fi, va știi că e normal să simtă așa. Va știi că, la fel cum primul trimestru a fost o perioadă în care mi-a fost foarte rău și nu am putut fi prezentă la fel ca până atunci, la fel cum în ultimele 2 luni de sarcină mi-e mai greu să merg, să mă aplec, să o ridic, la fel va fi și atunci când perioada de recuperare va veni. Va știi, măcar în teorie, ce face un bebeluș real, cât de mult stă lipit de mama lui (care e aceeași cu mama ei), cum sânii mei îl vor ajuta să se hrănească, să se hidrateze, să se regleze, la fel cum au însoțit-o și pe ea până când a fost suficient de mare încât să nu mai aibă nevoie de asta.

Vom învăța împreună să ne conectăm și în spațiul nou pe care îl vom avea, vom învăța cum iubirea se înmulțește, vom învăța și mai multe despre adaptare și despre cum să ne dăm unii altora ce avem nevoie, poate puțin diferit decât până acum.

La fel ca la întrebarea “Când trebuie să începi pregătirea pentru grădiniță?”, răspunsul la “Când ar fi bine să începi pregătirea pentru bebe 2?” ar fi: de când se naște bebe 1. Prin lucruri mici care nu ajută doar în situația x sau y. Toate cărămizile pe care le zidim în stima de sine a copilului, în satisfacerea nevoilor lui psihologice de bază, în dezvoltarea capacității de autoreglare, în mărirea timpului în care poate aștepta, în creșterea rezilienței la frustrare, în exprimarea sănătoasă a furiei sau a altor emoții dificil de gestionat etc. Prin tot ce facem, prin toate exemplele date, discuțiile purtate, experiențele trăite pregătim copiii pentru venirea unui frate/soră, pentru intrarea în colectivitate, pentru perioade în care nu vom putea să fim fizic lângă el, pentru viață cu totul.