Unii la ședințele foto, unii în magazine, alții acasă sau în vizite. Contextele sunt variate și nu țin cont de loc sau de audiență. Din fericire, copiii la vârsta despre care vorbim nu au încă în ei conceptul rușinii (și, fie vorba-ntre noi, ce bine ar fi să nu îl cunoască vreodată).
Tantrumurile vin pentru că, creierașele lor micuțe, în plin proces de dezvoltare, primesc atât de multe informații, corpul lor simte atât de multe emoții concomitent cărora nu știe cum să le facă față și nici măcar cum să le înțeleagă, încât cedează într-o astfel de manifestare: tantrumul. Este ceva perfect normal pentru vârsta lor de care nu trebuie să îi privăm. Este parte din dezvoltarea lor emotională și neurologică. Ce putem face, în schimb, este să îi ajutăm să treacă mai ușor prin el.
Am ascultat-o de curând pe Petronela Rotar spunând că sistemul nervos al unui copil are nevoie de un alt sistem nervos pentru a se regla PÂNĂ LA VARSTA DE 12 ANI! E incredibil cum ne trimitem copiii în camera lor pentru a se liniști într-o criză de furie sau plâns aflând, acum, asta, nu? Copiii nu reușesc astfel decât să își inhibe emoțiile pe care nu știu cum să le gestioneze în solitudine și să dezvolte mecanisme de coping care pe moment salvează, dar pe termen lung nu sunt atât de prietenoase cu viitorul adult. Așadar, e nevoie de co-reglare până la 12 ani. În acest context, pentru un copil mic aflat în mijlocul unui tantrum, este de la sine înțeleasă nevoia de bază: conectarea. Are nevoie să ne așezăm la nivelul lui și să îl conținem. Atât. “Sunt aici, te văd, te iau în brațe dacă simți să o fac, dacă nu, sunt aici și atât.”. E necesar să ne asigurăm că nu se rănește pe el sau pe altcineva în timpul ăsta; că este în siguranță. Tantrumul va trece mult mai repede în aceste condiții, decât dacă noi, ca adulți, i-am opune rezistență. Unui creier supra-stimulat, unui “vulcan” în plină “erupție”, dacă îi oferi o doză în plus de cortizol nu faci decât să obții efectul invers. După ce furtuna se va fi terminat va veni el în brațele tale negreșit. După o asemenea descărcare are nevoie să se încarce în locul lui cel mai sigur de pe pământ.
De ce nouă, adulților, ni se aprind butoane atunci când copilul nostru are un tantrum în public, cel mai adesea în supermarketuri sau în parc? Pentru că devenim și noi copii în acele momente. Copii care simt rușine pentru că, la un moment dat, li s-a creat iluzia că părerea celor din jur e foarte importantă și că imaginea în societate trebuie păstrată la un anumit standard. Așa vi s-a spus și vouă, nu? Ei bine, nu. E nevoie să rupem lanțurile care au legat transgenrațional atâția oameni și să ne regândim valorile care, cu siguranță, sunt mai importante ca părerile celorlalți. Iar într-o lume ideală spre care tindem, cu o inteligență emoțională dezvoltă în fiecare dintre noi, nimeni nu judecă tantrumul unui copil, dar aici e altă discuție. Revenind la valorile importante pentru tine, cred că, mai presus de părerile celorlalți, real este siguranța emoțională a copilului tău care, în contextul unui tantrum, stă mult în mâinile tale conținătoare. Fii acolo în ciuda oricărei priviri care nu înțelege. Copilul tău are nevoie de tine să învețe să stea cu emoțiile lui și să ajungă să le înțeleagă ca mai apoi să le gestioneze.
Leave A Comment