La acest clip mă refer.

Când a început Clara grădinița am ținut să specific tot ce știe să facă până în acel punct și felul în care noi abordăm diferite situații (consecințe vs. pedeapsă/recompensă, gestionarea situațiilor care ar putea aduce frustrare, planificarea în avans, ideea de a avea variante acolo unde se poate, intimitate etc.). Tocmai ca noi și educatoarele să fim cât se poate de aliniați și Clara să aibă o continuitate.

Între timp educatoarea Clarei a avansat în funcție preluându-i locul altă educatoare căreia i s-a transmis cât s-a putut despre fiecare copil, dar căreia noi, personal, nu îi spusesem ce poate Clara să facă. Așa că încă nu aborda cu ea lucruri precum literele/scrisul/cititul sau elemente de matematică (numere, de exemplu).

Clara ne-a uimit în februarie anul trecut, când am filmat video-ul, că poate scrie singură “mama, tata, mamaie, tataie” pe laptop (știți că are limită – încă existentă – de 5 minute pe zi pe laptop. Înainte stătea doar în Word, dar avea acces zilnic, însă ne-am dat seama că nu e necesar să stea zilnic, așa că acum limita este de 5 minute, două zile pe săptămână. Ea le alege. Doar că acum preferă să se uite la poze și filmulețe cu ea.).

La final de Septembrie nu ne-a venit să credem când ne-a cerut să îi spunem cum se scrie “tataie” și a scris pe foaie, literă cu literă, cu mânuța ei, “tataie”, cu litere mari de tipar. Știam că poate să scrie câteva litere, însă nu ne gândisem să o îndemnăm să scrie vreun cuvânt.

Apoi, zilele trecute am surprins-o zicându-și numele ei pe litere.

Între timp, acasă, a învățat să numere întâi până la 100, apoi a prins cum stă treaba peste.

Toate aceste informații le-am transmis mai departe educatoarei astfel încât a început să lucreze cu ea mai mult în direcția asta și să încerce să îi dea activități cu un nivel mai ridicat de dificultate acolo unde ea arăta interes. Acum Clara preferă lucrul cu numere și litere comparativ cu momentul anterior update-ului făcut cu educatoarea când îi plăcea mai mult să picteze, de exemplu.

Prin simplul fapt că suntem informați reciproc, educatoarele și noi, părinții, putem fiecare pe bucățica lui să exploatăm cu copiii zonele de interes care, bineînțeles, se pot schimba pe parcurs și e perfect normal să fie așa. Ei explorează. Dar e super important să plusăm pe ce le place. Știți că, de fapt, copiii ar trebui, într-un sistem educațional sănătos sau într-o abordare deschisă a părintelui, să fie duși la pregătire pe materiile pe care excelează? Contraintuitiv, nu? Dacă n-ar mai exista accentul pus pe competitivitate în ideea de a fi bun la toate și s-ar înțelege faptul că fiecare copil are preferințele și aptitudinile lui nu ar mai fi și maimuța și peștele notați pe același principiu de cățărare în copac, ci unul ar fi încurajat să urce cât mai sus, în timp ce celalalt să înoate și mai bine. Nu ar fi dus peștele la lecții de cățărat, iar maimuța la înot. Ce vei face mai departe în viață nu ține de notele toate sus sau de a fi la fel de bun ca X într-un domeniu pe care nu vrei să îl practici. Dar sistemul de stat pregătește lucrători în uzine, nu adulți funcționali pentru vremurile în care trăim. Nici nu vreau să mă gândesc la momentul începerii școlii…