În drumul dinspre Halkidiki spre România, în vacanța pe care am petrecut-o alături de ai mei în Grecia anul ăsta, am oprit pentru 24h în Salonic.

Ne-am cazat la Hotel Park, aproape de centrul orașului și am dat 80€ cu mic-dejun pentru toți trei. View-ul nu a fost spectaculos, dar camera, pe care v-am filmat-o și am pus-o în vlog, foarte drăguță (în special baia, cu pattern marble integral).

Orașul și-a păstrat ruinele cu grijă printre blocurile care au crescut în jurul lor și practic, plimbându-te prin Salonic, dai de obiective turistice la fiecare pas.

Forumul Roman, Arcul lui Galerius, Rotonda, Ruinele Palatului lui Galerius, sunt câteva obiective principale.

Emblematic pentru Salonic este Turnul Alb pe care eu n-am apucat să îl vizitez în interior. Ai mei, însă, cât eu am stat în cameră să îmi revin în urma mâncatului de gyros ca haplea cu o seară în urmă, au apucat să viziteze turnul până la ora închiderii și să facă și câteva fotografii de sus.

La finalul zilei am vizitat împreună Muzeul de Arheologie unde cel mai mult m-au impresionat bijuteriile și vasul pe care vi l-am pus în ultima poză din acest articol.

Salonic este al doilea oraș ca mărime din Grecia dar, din punctul meu de vedere, cele 24h petrecute acolo au fost suficiente pentru a bifa principalele obiective turistice.

Sunt, printre atâtea ruine bine păstrate, multe magazine și restaurante iar seara, când se potolește căldura de peste zi și cade soarele în mare, orașul începe să prindă viață și se aglomerează considerabil.

Cam atât din Thessaloniki.

Goodbye, Greece!

See you next time!