Așadar, consecințele stabilite pe care copiii au datoria să și le asume. Aici rămăsesem articolul trecut.

Parenting-ul conștient funcționează pe consecințe, nu pe pedepse. Pe consecințe stabilite de dinainte, nu puse la prima greșeală (și aici vreau să spun concret “comportament negativ intenționat” – dacă este neintenționat, nu este necesară nicio consecință stabilită de dinainte, nu?). De exemplu, dacă copilul bea apă din cadă o dată (și tu nu consideri asta ok), nu îl scoți automat din cadă dacă nu i-ai spus înainte că asta se va întâmpla dacă repetă gestul. “Ok, ai băut apă din cada unde te-ai spălat, acolo este mizerie, praf, poate ai făcut și pipi în cadă. Nu este sănătos să bei acea apă. Îți pot aduce sticla ta, iar dacă alegi să mai bei apă din cadă, consecința va fi că baia se va termina. Tu alegi.”. Prima oară poate bea de curiozitate, de fun sau poate că a uitat că și data trecută a făcut asta și a avut o consecință. Acum, însă, este anunțat și poate alege. Dacă se înfurie și ripostează îi vom explica faptul că e important să își asume alegerile pe care le face și îi reamintim că a fost anunțat de consecință. Poate fi supărat și furios în continuare. Consecința este consecință. Iar alegerea i-a aparținut. Astfel copiii învață în timp să aleagă pentru ei și să își asume. Vor primi consecințele lejer dintr-un punct încolo pentru că ei au ales să acționeze într-un anumit fel.

Încă un lucru important este ca consecința să fie legată de fapta copilului. Să fie logică. Exemplul cu cada este unul foarte bun și s-a întâmplat acum, cu 10 minute înainte să mă pun în pat să scriu textul acesta. Tot din exemplele noastre personale, dacă Clara alege să arunce furculița sau parte din mâncare pe jos (nu să o scape), alege să îi dăm noi să mănânce. Dacă alege să înghită în loc să scuipe apa cu pastă de dinți când se spală o vom spăla noi timp de două zile și doar în baie (de obicei are de ales între baie și oglinda din hol și vrea mereu să se spele ea), dacă fuge de lângă noi pe roșu (a făcut asta de două ori acum, recent), trei zile va merge doar cu noi de mână. Da, consecințele îngrădesc libertăți legate fix de fapta pentru care au fost stabilite. Aici nu mai vorbim de tehnici de obținere a cooperării, ci de disciplină. Întâi e important să lucrăm cu tehnici, apoi, dacă s-au epuizat și lucrurile nu funcționează, trecem la consecințe.

Uneori e foarte greu de găsit consecința logică pe care să o stabilim și trebuie să ne punem nouă câteva întrebări pentru a ne da seama ce am putea folosi. De exemplu, a avut o perioadă bună acum, recent, în care țipa intenționat în spații unde deranja (pe scară și mai ales seara, când dormea unul dintre noi sau un copil în apropiere, în restaurante etc.). Nu găseam ce ar fi logic să se întâmple pentru a o face să stopeze comportamentul, așa că ne-am gândit că, ea deranjând, trebuie să găsim și noi ceva ce, dacă nu are, o deranjează. Am ales să introducem consecința “o zi fără muzică”, pentru că îi place să asculte în fiecare zi multă muzică, să danseze și să cânte pe ea. Nu a funcționat. Am trecut la “două zile fără muzică”, apoi trei (e important să începi de la cea mai mică consecință ca să ai de unde să crești). Aici eram în mașină, cântând împreună una dintre melodiile ei preferate pentru că era în ziua doi fără muzică. Dar începuse să îi placă să improvizăm noi în fel și chip și imediat ce se terminau zilele fără muzică, cu prima ocazie țipa iar. Nu a fost o consecință prea inspirată, deci.

Ce am făcut până la urmă? Am stabilit că dacă va țipa ea, vom țipa și noi pentru a înțelege că sunetul e deranjant. A fost de acord. Doar că la primul țipăt al lui Emilian (un “A!” țipat destul de încet, de altfel), s-a speriat atât de rău încât a început să plângă și s-a liniștit extrem de greu în brațele mele. Noi fiind, în tot acest timp, cu iubire lângă ea. Am aplicat consecința și atât, nu înseamnă că suntem supărați sau că se schimbă ceva în iubirea noastră pentru ea. Pur și simplu ea a ales. De multe ori, dacă văd că ne supără ceva ce au făcut se poate forma un buton pe care ei, chiar cu riscul unei consecințe prestabilite, să îl apese prin acel comportament doar ca să se “răzbune” dacă nu obțin ce vor într-o situație sau alta. E foarte delicată situația și reacțiile noastre îi învață, la nivel subconștient, cum să obțină ce vor, chiar dacă pierd pe altă parte. Tot ceva asumat devine.

Revenind. La următorul ei țipăt intenționat Emilian i-a spus că nu vrea să o sperie și că ea alege dacă mai țipă o dată să țipe și el. A țipat ea din nou, uitându-se în ochii lui asumată. A țipat și el. Aceeași reacție de teamă cu plâns puternic. Mi se rupea inima gândindu-mă doar la cum se simt copiii când se țipă efectiv la ei în certuri și care ori împietresc ori încep să plângă mai rău ca Clara (iar de cele mai multe ori părinții, ei înșiși niște copii răniți, simt că au putere; trist, nu?). Mi se rupea inima, însă fusese anunțată și alesese consecința. A treia oară, peste câteva zile, am țipat eu. La fel, amintindu-i consecința la primul ei țipăt și țipând (eu) încet. Din nou, aceeași reacție de teamă și plâns puternic în brațele mele. Tot ale mele, chiar dacă țipasem eu. I-am conținut emoțiile cu iubire până s-a liniștit.

Dar a învățat ce avusese de învățat și de atunci n-a mai țipat. S-a întâmplat ulterior să țipe din entuziasm și, speriată, se uita la cel care era lângă ea și spunea “Nu vreau să țipi și tu.”. Iar ruptură de inimă pentru noi. Dragostea. I-am explicat că consecința se aplică doar dacă țipă intenționat să deranjeze și că oricum, va fi anunțată înainte, căci există și varianta să nu își dea seama din prima că deranjează. Așadar va fi anunțată că deranjează la primul țipăt, apoi la al doilea va fi anunțată că următorul va fi cu aplicare de consecință și, deci, va alege clar, asumat.

Grele etapele astea și disciplinarea cu totul, însă uneori este nevoie să învețe din propriile alegeri negative. Nu au cum să ne creadă și să ne accepte regulile mereu, fără discuție.