Perioada de anxietate puternică prin care am trecut în ultima vreme s-a estompat. Cumva, începând să lucreze terapia și întâlnirea cu doi alergologi care i-au văzut analizele lui Aris la o lună după reacția alergică la lapte au făcut ca mintea și corpul meu să se liniștească considerabil. Am văzut-o când, acum aproape două săptămâni când am ajuns DIN NOU internată cu Aris (nu, nu v-am spus nimic despre asta), am fost liniștită, calmă, echilibrată, așa cum eram înainte să înceapă toată furtuna interioară cauzată de toate cele prea multe strânse.

Despre cea mai plină de anxietate perioadă a vieții mele am povestit acum câteva postări.

Revenind, Aris a dezvoltat alergie și la ou. Fpies de data asta. Am fost internați o noapte. Toate analizele bune. Doar episodul izolat de vărsături care a trecut chiar înainte să ajungem la spital. Așteptam internarea și m-am observat surprinsă plăcut. Corpul meu n-a mai intrat în anxietate. Eram liniștită. A avut, însă, o altă reacție: a simțit să nu mai ducă energia în altă parte. N-am mai postat decât rar, n-am povestit, n-am împărtășit. N-am mai investit și, Doamne, cât de greu îmi e să revin aici!

Pe algoritm nu interesează, însă, că ai nevoie de pauză, iar ultima postare nu a făcut nici 5 vizualizări pe zi în ultimele zile, lucru care nu ajută la motivația de a te întoarce. Munca pentru Reel-urile de Healthy Plates e uriașă și, cu toate astea, chiar dacă au multe salvări și trimiteri mai departe, algoritmul nu le afișează pentru că sunt lungi.

Mă simt lipsită de inspirație și simt deja presiunea faptului că, iată, TREBUIE să mă întorc pentru a nu pierde contactul cu voi. Pentru că dacă nu apar, uite, nici el nu mă mai arată atunci când o fac. Am obosit să mă lupt cu el. Dar revin. Ușor. Treptat. Spre voi. Cu o energie care sper să crească și să revină mai puternică decât era.

Pentru că am nevoie de ea pentru proiectul uriaș (pentru mine) pe care îl am în minte de mai bine de un an și jumătate. Un proiect care vă implică direct pe voi toate. Dar, Doamne, câtă energie îmi trebuie pentru el!

Iar acum mă simt mamă mai presus de toate și știu că acest moment al vieții mele trebuie să îl trăiesc astfel, fără altă presiune.

Pot fi de toate, dar nu în același timp.

Și e ok.