Aris are, în momentul în care scriu aceste rânduri, 7 luni fără câteva zile. Și chiar astăzi vorbeam cu o mamă din comunitate care îmi spunea că i se pare incredibil cum bebelina ei, de aceeași vârstă cu Aris, înțelege parcă ce are nevoie de la ea.

Las și aici răspunsul meu: “Sunt foarte subapreciați ca și capacitate, da. Am fost crescuți cu ideea că copiii nu înțeleg, că sunt “proști” (n-am termen mai potrivit). Nu e deloc deloc așa. Iar cu părinți ca noi alături vor putea real să își atingă potențialul.”.

Apoi a urmat prânzul lui Aris, în plin proces de diversificare. La un moment dat i-am spus să bage mânuța în gură să ia de pe ea mâncarea de care mânuța era plină. Nu o băgase niciodată în gură până azi și nici nu îi zisesem. A băgat-o în gură.

Apoi i-am spus să ia lingurița și a luat-o. După care mi-au venit în minte încă două situații de azi în care, o dată i-am spus să pună gurița ca pe sânuț pe paiul sticlei din care încerca să bea și să tragă, iar el a făcut asta foarte fericit, apoi, de rezultat. Iar a doua oară după ce pusese de multe ori mânuța pe oglindă m-am gândit să îl filmez făcând asta, dar n-o mai făcea deloc. Am stat cu camera pornită aproximativ două minute după care i-am spus să pună puțin mâna pe oglindă. A pus-o.

Nu, nu sunt coincidențe. Înțeleg. Înțeleg încă de foarte mici. E important ca și noi să înțelegem asta și să tratăm interacțiunile cu ei cu aceeași seriozitate și responsabilitate ca atunci când cresc și ne pot spune prin vorbe că înțeleg tot.