Deși am postat un articol și un vlog pe YouTube despre roșcatul meu la începutul meu în lumea blogging-ului, acum mai bine de doi ani, primesc extrem de des întrebarea “Cu ce te vopsești?” sau “Cum faci să ai mereu roșul așa aprins? Cum îți întreții culoarea?” – dat fiind că mă vopsesc o dată la mai bine de trei luni.

Am ajuns la concluzia că ar trebui să dau un refresh informațiilor despre ce, cum și cât folosesc, chiar dacă prea multe nu s-au schimbat de atunci până acum. Informațiile clare din vlogul și articolul trecut sunt amestecate cu povestea obținerii culorii la care sunt astăzi. V-am dus atunci prin toată călătoria părului meu, iar informațiile concrete se află la finalul articolului și apar în vlog abia la minutul 5:52. M-am avântat acolo mult în detalii, așadar, am zis, după cum am spus, să dau un refresh articolului de răspuns la întrebarea “Cu ce te vopsești?” fiind cât de scurtă și la obiect pot.

Produsele sunt aceleași. Matrix SoColor SR-R ca vopsea și oxidant de 6% (eu folosesc oxidant de la Kallos, asta doar pentru că îmi e la îndemână să îl cumpăr pe acesta). Folosesc jumătate de tub de vopsea (un tub are 90ml) și 150ml oxidant. Aplic întâi pe rădăcini, stau 20 minute, apoi aplic restul vopselei în tot capul și mai stau încă 15-20 minute, după care mă spăl pe cap (șampon + balsam, rutina normală, nu folosesc nicio gamă specială pentru păr vopsit).

În timpul în care stau cu vopseaua în păr nu îmi adun părul sus și nu îl strâng în niciun fel. Îl las pe spate pentru a nu rămâne cu dungi nedorite cauzate de prinderi în coc sau împletituri în timpul acționării vopselei.

Vopseaua o găsiți cel mai sigur online, și o să vă las și link-urile directe către două magazine de unde eu am mai cumpărat-o. Prețurile diferă extrem de mult în online, iar aceste două site-uri au prețul cel mai accesibil: barnacosmetics.ro și anebeauty.ro (click direct pe fiecare site în parte – am pus link amândurora direct către vopsea). Sper să nu rămână fără stocuri după ce am împărtășit aici informația asta. Eu, în general, îmi fac stoc de 3 cutii la o comandă, astfel încât îmi ajung pentru 6 vopsiri (mă vopsesc aproximativ la trei luni, așadar îmi asigur din start un an și jumătate). În magazine nu prea găsiți Matrix, însă, dacă dați de vreun magazin fizic cu prețuri și mai accesibile, let me know.

Întreținerea culorii o fac cu ajutorul nuanțatoarelor de la Crazy Color. Rădăcinile nu le acoperă – doar intensifică nuanța de roșu, în cazul meu – însă roșul este parcă mai aprins decât îl obțin imediat vopsire. Folosesc două nuanțe pe care le combin pentru a păstra roșul intens, fără tente de magenta sau portocaliu (tonuri reci sau calde). Combin pigmentul rece, Fire, cu cel cald, Vermillion Red, iar tonurile se anulează cumva între ele și obțin un roșu fără nicio tentă de portocaliu sau roz. După ce am spălat părul și l-am clătit și de balsam, aplic nuanțatoarele în palmă – aceeași cantitate din fiecare (cu mănuși neapărat), le amestec cu degetul celeilalte mâini și folosesc combinația exact ca o mască. Prind părul într-un coc și stau 45 minute (pe ele scrie 15-30, dar eu stau mai mult), după care clătesc bine. Îmi pun mereu un prosop pe umeri cât las nuanțatoarele să acționeze, pentru a nu păta hainele.

Folosesc nuanțatoarele cam la o lună după ce m-am vopsit (aproximativ după 4-6 spălări), când culoarea, care curge mult la spălat, ca orice roșu, începe să își piardă din strălucire. Aplic nuanțatoarele o dată la câteva spălări, depinde ce activități am și când am nevoie să filmez ceva să fac fotografii sau să plec undeva și vreau să am culoarea foarte puernică. Nu am, deci, o regulă. Le pot folosi de câte ori simt nevoia. Nu atacă părul, deci sunt safe.

Nuanțatoarele le comand tot online, tot în catități destul de mari (cam patru/comandă din fiecare nuanță) și îmi ajung mult și bine. Ultima oară le-am comandat de pe naturalhysteria.ro și aveți aici link-ul către nuanța Fire și către Vermillion Red. Dacă în momentul în care citiți articolul produsele nu mai sunt în stoc, le găsiți ușor la o simplă căutare pe Google și în alte magazine online, la fel cum puteți face și cu vopseaua. Eu doar v-am lăsat aici variantele cele mai ieftine pe care le-am găsit înainte ultimelor mele comenzi.

Mai scurtă și mai la obiect nu puteam fi. Închei prin a vă lăsa mai jos o fotografie cu vopseaua și cu nuanțatoarele. Dacă mai aveți vreo întrebare peste care am sărit, vă răspund mai jos, în secțiunea de comentarii.

Much love!